Parchetul, in pericol din cauza musafirului din casă
„Trebuie să scoatem tot parchetul.” Pooooftiiiim? Tu realizezi ce tocmai ai zis??
Să vă explic și vouă la ce vine reacția mea:
Stau la casă. Mi-am făcut o căsuță rustică de toată frumusețea pe care am amenajat-o personal după cum o visam din copilărie. Am ales cu grijă parchet de lux, geamuri din cele mai performante, acoperișul cel mai durabil… TOT! Ei bine, deși în curtea căsuței mele nu vezi decât gazon mai drept și mai îngrijit decât ăla de pe Camp Nou, umbreluțe, șezlonguri și hamace, sunt înconjurat de vecini care au microferme. Vecini de la care aparent, au migrat către mine niște musafiri nepoftiți. Uite-așa m-am trezit într-o dimineață auzind o ronțăială enervantă prin căsuță. Ce să fie oare? Bineînțeles, un Mickey Mouse care s-a poftit singur în casă. Nici nu-i era greu la cum țin eu mereu ușa și geamurile deschise larg.
Bun! Musafirul a intrat, s-a instalat, s-a pus pe ronțăit și eu normal, am chemat exterminatorul. Un Dorel cunoscut drept „meșterul mahalalei„. Iar după fix 34 de secunde de cugetare profundă, asta a fost soluția găsită de Dorel: „Trebuie să scoatem tot parchetul.„
Acum, nu vreau să fiu înțeles greșit. Știu ce înseamnă să ai un rozător în casă. Însă parchetul este componenta cu care am cea mai intimă conexiune în căsuța mea. Am umblat în sus și-n jos și am căutat până am găsit parchetul perfect care să semene 100% cu cel din vechea căsuță a străbunicilor în care mi-am petrecut primii 10 ani din viață. Și când în sfârșit am descoperit imaginea perfectă a copilăriei mele la Alma Parchet, vine Dorel și-mi spune că trebuie să scoatem tot parchetul? Serios?
Legătura intimă dintre prezent și trecut
Mi-am petrecut copilăria de până la 10 ani în căsuța dărăpănată a străbunicilor mei, într-un sat de munte, uitat de lume. Deși era cea mai urâtă căsuță din sat, o iubeam. O iubeam datorită parchetului pe care-l găseam absolut minunat. Un parchet lucrat manual de străbunicul în tinerețile lui. Un parchet care nu stătea „la linie” ca parchetul din saloanele cochete de oraș. Nu! Era un parchet perfect de imperfect. Curbat pe toate părțile și cu toate astea, îmbinat perfect de mâinile pricepute ale străbunicului. Un parchet pe care îmi plăcea să urmăresc cu degețelele nervurile foștilor copaci din care au fost tăiate și create bucățile care-l formau.
Și asta am căutat și pentru mine atunci când m-am apucat să-mi fac căsuța. Un parchet perfect de imperfect. Curb, natural, cu nervurile copacilor gata să fie mângâiate de degețelele copiilor. Însă, am vrut să fie și ceva durabil. Pentru că degeaba e frumos dacă ține de joi până mai apoi. Căsuța străbunicului, cu tot cu parchetul ei frumos, a rezistat peste 80 de ani, până când au trecut prin ea cu o autostradă și-au demontat cu nepăsare fiecare amintire. Asta vreau și de la căsuța mea. Să reziste arc peste timp. Si normal, și parchetul să reziste împreună cu ea. De aceea mi-au luat peste trei ani doar ca să găsesc parchetul perfect.
Căutarea…
Îmi aduc aminte și acum momentele când colindam prin showroom-uri. Intram sigur pe mine, cu o poză în mână (singura poză cu interiorul căsuței străbunicilor în care se putea distinge aproape perfect bătrânul și frumosul parchet). Reprezentanții mă plimbau ca la pelerinaj pe lângă toate mostrele iar eu, ca un adevărat profesionist așezam poza lângă bucata de parchet expusă și reacționam printr-o grimasă care-i dădea de înțeles săracului om că nu mă încânta ce vedeam.
Ajunsesem până acolo că am început să iau turul de la capăt. Terminasem toate magazinele din oras și de-acum le luam din nou la pas, în speranța că poate-poate au primit parchetul curb perfect. Vânzătorii mă întâmpinau de la ușă spunându-mi că nimic nu s-a schimbat și că ceea ce caut nu se găsea la ei. Uite așa au trecut trei ani de frustrare. O casă aproape terminată, așteptându-și doar așternutul perfect.
Mâhnirea mi-a adus răspunsul
Și știți cum răspunsul vine de unde nu-l aștepți? Într-o zi, fiind într-o scurtă pauză de relaxare între două căutări, am decis să ma răsfăț cu o cafea și-un biscuite la cafeneaua preferată. Un bistro retras, poziționat perfect la intersecția a două străzi bătrâne ale orașului. Șase mese cochete și niciun scaun. Îmi petreceam acolo destul de mult timp, însă până în acea zi niciodată nu privisem în jos. În ziua aia, mâhnirea care-mi apăsa umerii mă făcea să nu am puterea să ridic privirea din pământ. Și doar mâhnirea a făcut să-l văd. Parchetul curb aproape identic cu cel din casa străbunicilor. Bucățile de lemn îmbinate perfect într-un onduleu magnific, nervurilor copacilor pe care le puteai urmări cu degetele de la un capăt la celălalt, chiar și nodurile… Totul era așa cum visam. Perfect!
Cine-ar fi crezut că fericirea poate izvorî din mâhnire? Cine-ar fi crezut că doar datorită supărării în ziua aia am privit, în sfârșit acolo unde trebuia ca să-mi găsesc răspunsul? Nu trebuie să vă spun că l-am asaltat pe proprietar cu milioane de întrebări și nu l-am lăsat să scape până nu mi-a dat toate informațiile necesare pentru a pune și eu mâna pe frumosul parchet curb de la Alma.
O lună mai târziu, stăteam în mijlocul livingului meu tolănit pe burtă, urmărind cu degetele liniile imperfecte trasate de nervurile din noul meu parchet. Cu ochii închiși mă lăsam purtat de valurile descrise de tăieturile plăcilor în amintirile căsuței pe care am părăsit-o la vârsta de 10 ani.
Soluție inacceptabilă Nu stricăm parchetul!
Iar acum vine Dorel să-mi spună că trebuie să scoatem parchetul ca să scăpăm de un șoricel nepoftit? Păi decât să-i permit să-mi demonteze frumusețea asta pe care profesioniștii Alma mi-au montat-o cu atâta pricepere și atenție la detalii, mai bine accept vizita musafirului. Mă împrietenesc cu el, îi pun numele Marcel și-i pun de mâncare în fiecare zi într-un colțișor al lui. Sigur așa îl voi convinge să nu-mi mai roadă parchetul de dedesubt.
Sau chem adevărații exterminatori și mă scapă de el fără să mut niciun centimetru de parchet de la locul lui. E și asta o idee…
*surse foto: Alma Parchet – foto 3, 4, 5
Pixabay – foto 1, 2
Articol scris pentru prima probă din competiția Spring Superblog 2024, probă sponsorizată de:
Alma Parchet
