E ascunsă bine de toate privirile și așa a fost de când bunicul lui, fost militar rus care a luptat pentru „eliberarea României” în cel de-al doilea Război Mondial s-a stabilit în sat în 1946 și a decis să-și facă o mică gospodărie departe de ochii curioși ai localnicilor. Avea de gând să fie aproape de săteni pentru a ajuta la reConstrucție. Nu era mândru de ceea ce a făcut armata și țara lui, dar pe străini nu-i interesa prea mult. El era un soldat al armatei roșii.
Deci, în concepția țăranilor români era și el vinovat de toate atrocitățile alea. Ce conta că era doar un amărât de preot care în 3 ani de când se alăturase „cauzei” nu purtase nici măcar pentru o zi o armă sau un cuțit și că nu ucisese în viața lui pe cineva? Era rus. De aceea s-a ascuns în fundul satului, pe malul Prutului, după pâlcul ăla de salcâmi. Pentru că nu se vedea de nicăieri de la drum, nimeni nu știa că acolo era o casă.
Întoarcerea acasă, plan de reConstrucție
Aproape 80 de ani mai târziu Iura, nepotului lui care acum avea aproape 60 de ani și era în prag de pensionare a decis să dea o șansă revenirii la natură și să se mute acasă, în satul de la granița estică a României unde știa că-l aștepta vechea bujglă din lemn a bunicului. Când a venit în România din Stockholm pentru prima dată, să vadă terenul și casa unde avea să se mute, planul era să pună totul la pământ și să ridice în loc o frumoasă casă modernă, pe cât se poate verde. Planul avea să i se năruiască atunci când a văzut bătrâna casă care după atâtea decenii încă stătea semeață și rezistentă în simplitatea ei. Noul plan a devenit să reConstruiască în așa fel încât niciun detaliu din munca bunicului Volodia să nu se năruiască.
Nu mică i-a fost mirarea soției sale, Ileana când a primit vestea la telefon: „reConstruim acasă în România„. Nu mai demolăm. Însă, deși puțin dezamăgită că nu avea să-și pună în aplicare viziunea, n-a durat mult până a devenit fan ai ideii de reconstrucție. Au strâns tot ce aveau, au încheiat contractul de închiriere, au vândut orice n-avea rost să care după ei în România și asta a fost. Aventura mutării în România și reconstrucția casei bunicului Volodia începea.
Vindem-Ieftin.ro – partener de bază la reConstrucție
Ca orice om întors acasă în România după zeci de ani, nu cunoștea pe nimeni, nu știa de unde să înceapă. Așa că a facut singurul lucru posibil: a căutat pe net informații despre materiale de construcții, contractanți, producători și orice altceva i-ar fi de folos. Nu i-a luat mult până a dat peste acel Depozit Virtual care promitea soluții optime și la prețuri corecte pentru orice proiect. S-a gândit că apelând la profesioniști, aceștia ar fi putut încerca să-l facă să se răzgândească, să încerce să-l convingă să renunțe la ideea reConstrucției în beneficiul unui proiect nou, de la zero. Însă surpriza a fost să descopere entuziasmul de care au dat dovadă oamenii și dorința de a-l ajuta. Mai ales când au auzit povestea casei bunicului Volodia și au văzut pozele.
În scurt timp proiectul de reconstrucție prindea contur. A profitat de un parteneriat strategic între Depozitul Virtual și o comunitate importantă de producători dedicați și a reușit să pregătească terenul pentru readucerea la viață a căsuței. Consultanța de specialitate a celor de la Depozitul Virtual și prețurile corecte venite din partea comunității producătorilor au permis ușor-ușor împlinirea unui vis.
Recuperare
Dacă majoritatea materialelor de construcții cum ar fi acoperișul, cimentul pentru o fundație mai trainică sau ferestrele au fost achiziționate prin Depozitul Virtual, Iura a demontat și recuperat fiecare buștean pe care bunicul Volodia l-a prelucrat și pus cu sârg în casă. Erau bușteni din pin aduși pe Prut tocmai din nordul țării. Un căpitan rus l-a ajutat să-i găsească și un cioban de mai sus de Botoșan i-a dat ideea transportării pe apă când a aflat că urma să-și facă casă la câțiva stânjeni de râu. Bucățile trainice de lemn, odată curățate și tratate au fost gata să fie remontate.
Casa veche nu avea deloc fundație. Fusese amplasată pe stâlpi înalți de 40 de cm în ideea că dacă s-ar fi umflat râul, să n-ajungă până în casă. Acum Iura s-a gândit să-i facă dreptate căsuței. Așa că a așezat-o pe o fundație trainică, pe care va trăi încă 100 de ani. Ferestrele din lemn scorojit n-au mai putut fi salvate. În schimb, a găsit unele care să le imite aproape perfect. Doar că astea noi oferă izolare atât fonică, cât și termică.
Respect
Munca bunicului Volodia n-a fost și nu va fi niciodată uitată. Când s-a stabilit acolo, în fundul satului, în lunca cea ascunsă după acel pâlc de salcâmi, a promis că va ajuta comunitatea la reconstrucție. Războiul distrusese mare parte din sat. Așa că mai bine de jumătate din casele din sat reconstruite atunci, au fost scăldate de sudoarea frunții bunicului Volodia. Și pentru asta satul nu l-a uitat. Motiv pentru care, atunci când au auzit că un nepot vine să reconstruiască casa lui moș Volia (așa cum îi ziceau în sat), toți sătenii au sărit cu o mână de ajutor. Mulți dintre ei nici nu l-au prins în viață pe bunicul Volodia, dar poveștile despre implicarea lui în comunitate au dăinuit peste ani. Așa că n-au stat pe gânduri și-au decis să întoarcă faptele bune.
În felul ăsta, în nici două săptămâni, cu ajutorul comunităților, atât cea din sat cât și cea a producătorilor, Iura a readus la viață căsuța cea simplă din lunca de după salcami, pe malul drept al Prutului.
Articol scris pentru proba nr 4 din Spring SuperBlog 2024, probă propusă de:
Vindem-Ieftin.ro
