Protecție? Avem cu ce!
Protecție? Avem cu ce!

Protecție? Avem cu ce!

Vezi semnul ăla din cercul verde? Ăla este dovada că pe vremea mea nu exista aproape deloc conceptul de protecție a copiilor la accidente. Un an și câteva luni aveam când m-am aventurat pentru prima dată pe cont propriu în viață și m-am aruncat cu capul înainte (la propriu) din pătuțul meu de copil. Doar că n-am ajuns prea departe. Piciorul patului a decis să mă oprească și să-mi lase și un semn din care aveam să înțeleg că eram încă la vârsta la care aveam nevoie de adultul de lângă mine ca să mă descurc. Bine, nu mi-am dat eu seama de așa ceva. Doar am zăcut într-o baltă de sânge lângă pat până a venit cineva să mă salveze.

A! Uitasem să vă spun că pătuțul era în spital. Cu tot cu mine, evident. Eram internat pentru cine știe ce problemă și doar 15 secunde de neatenție au fost suficiente să fac nefăcuta.

Capul unui Costică lipsit de protecție la accidente în copilărie

E simplu să oferi protecție copilului în zilele noastre:

Lucrul ăsta a fost posibil, bineînțeles, pentru că la vremea aia protecția la accidente nu era la nivelul de acum. Voiai să-i oferi copilului protecție, stăteai cu ochii pe el ca pe butelie. Nu existau atâtea soluții care să crească siguranța casei pentru copil. Nu puneai protecție laterală pe pat ca să nu sară juniorul din el. Stăteai pe-acolo, prin zonă și te uitai la el. (SE AUDE ACOLO, MAMA? STATEAI PE LÂNGĂ EL!) Acum ne-am modernizat.

Acum nu mai e cazul să stăm lângă copil (ca să-l păzim). Pentru siguranța lui montăm bariera din plasă și gata! Putem să ne facem treaba nestingheriți în timp ce juniorul își face de cap în pat. Pentru liniștea sufletească (a mamelor, că tăticii sunt liniștiți factory mode) mai avem în cameră și un bebe monitor prin care să vedem ce face cel mic. Doar așa, din când în când. De obicei când e prea mare liniștea în casă. Nu știu câți știu, dar copiii sunt cei mai periculoși atunci când fac liniște. Atâta timp cât produc zgomot sunt în siguranță. Cum fac liniște, e clar că se întâmplă ceva dubios în cameră. De unde și bebe monitorul.

Iar pentru cei care vor spune că pe vremea mea erau pătuțuri cu „zăbrele” care ofereau protecție, mai uitați-vă o dată la poza de mai sus. Dintr-un asemenea pat am sărit și-am aterizat cu bostanul de piciorul lui. Deci cam aia era protecția pe care o asigurau paturile alea. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Vă las numărul de telefon al maică-mii să vă confirme dacă aveți nevoie 🙂

Sigur la sertar!

Mi-am mai adus aminte de un eveniment foarte „amuzant” pe care l-am provocat, la fel, din lipsă de prea multe soluții în materie de protecție. Deci fiți atenți și nu vă lăsați copiii să citească articolul ăsta. Sau, pur și simplu folosiți siguranțe pentru sertare. Doar că n-o să mai aveți parte de emoțiile alea…

Eram ceva mai măricel. Mergeam copăcel, mă descurcam în lume (casă) fără mama. Umblam de la bucătărie în dormitor, din dormitor în baie, prin sufragerie (n-aveam conceptul de living). Știam că la aragaz e UF, că la priză e BAI (am aflat-o pe calea grea după ce-am înfipt AMÂNDOUĂ andrelele într-o priză) dar la dulapurile mamei niciodată nu mi s-a spus că „nu ie voie!” Umblam nestingherit și cotrobăiam pe unde voiam. Uite-așa am catadicsit de-am scos de prin dulapuri și sertare uleiuri, făină, delikat, esențe, zahăr, lapte praf și cam toooot ce-avea mama în dulapurile bucătăriei. Le-am dus pe covorul din cameră și din toate am făcut un MAAARE ALUAT pe care l-am întins prin toată sufrageria. A, am uitat de coloranții alimentari. Erau și câteva sticluțe cu coloranți alimentari pe-acolo.

Îmi puteți spune voi mie că azi copiii se mai pot distra cum m-am distrat eu pe vremea aia? N-o să vă spun ce-am pățit când am fost descoperit pentru că nu vreau să credeți urât despre părinții mei. (N-am pățit nimic. JUR!) Revin: îmi puteți spune că ai noștri copii, astăzi, se mai pot distra ca mine pe vremea aia Normal că nu. Azi avem soluții și pentru asta. Blocăm accesul micuților la conținutul dulapurilor și-al sertarelor (și la creativitate) prin siguranțe pentru sertare care, într-adevăr, reduc riscul accidentelor.

Concluzie:

Una peste alta, oricânt de nostalgici am fi după năzdrăvăniile pe care le-am făcut când eram mici puiuți, trebuie să realizăm că în momentul când devenim părinți avem o responsabilitate față de copiii noștri. Chiar dacă nu realizăm, părinții noștri au făcut tot ce puteau face la vremea aia ca să se asigure că ajungem mari, pe picioarele noastre. N-au avut atâtea instrumente câte avem noi azi. Dar s-au descurcat. Drept dovadă, eu sunt aici. Și voi… și voi.

Noi însă, având la dispoziție mult mai multe opțiuni decât ei, avem obligația să ne asigurăm că bebeii noștri nu pățesc nimic. Avem cu ce! Nu trebuie să improvizăm. Pe vremea mea mama doar mă muta din camera în care aerisea în cea cu geamul închis. Azi putem ține copilul în aceeași cameră cu aerul condiționat fără să ne gândim că i-ar putea face rău. Montăm un deflector de aer condiționat și copilul stă numai bine la 22 de grade. Avem cu ce!

În vremurile noastre învățam pe calea grea că priza face buba. Azi doar montăm protecții pe priză și stăm fără griji. Avem cu ce! Și e bine că avem cu ce pentru că vă asigur, părinții noștri nu au fost foarte fericiți să stea atâta timp în stres, știind că în fiecare moment odrasla putea face o boacănă mai mare decât el. Noi putem citi relaxați o carte lângă prunci pentru că AVEM CU CE să-i protejăm.

Articol pentru proba nr 2 din Spring Superblog 2023, probă sponsorizată de:

EMPRIA

*surse foto: arhivă personală & Empria.ro

https://www.unaaltacucostica.ro/salut-eu-sunt-costica/

Lasă un răspuns