Când am văzut-o în pragul ușii cu sticla de vin în mână, am știut pe loc că ea este aleasa. Ne cunoaștem doar de trei săptămâni, dar deja știe că unul din lucrurile pe care le apreciez cel mai tare este vinul. Da, nu a nimerit întocmai. În loc să aducă vinul meu preferat a adus un Beciul Domnesc, în loc de roze sec, a adus un alb demisec, dar hey! Ne cunoaștem de doar trei săptămâni, am zis. N-avea de unde să învețe atâtea despre mine într-un timp atât de scurt, nu?
Și, în plus, Sigillum Moldaviae este foarte bun. E un vin fresh care se potrivește și momentului. A, nu știți despre ce vorbesc aici. Să vă spun cât mai pe scurt: am cunoscut o fată drăguță, am invitat-o la cină la mine acasă, a adus o sticlă de vin care se potrivește perfect cu peștele pe care l-am pregătit pentru cină. Gata, acum știți tot ce este important.
Vin la un sărut… vinul meu preferat
Ziceam că totuși nu a adus vinul care-mi place mie. Ei bine, e adevărat. Vinul meu de suflet este un roze sec. L-am descoperit într-una din vizitele mele prin ținuturile oltenești când prietenii mei m-au dus să vizitez viile și crama unui important producător. M-am îndrăgostit pur și simplu de acel vin de la prima degustare.
Vinul este sărutul a două soiuri (ceea ce i-a dat și numele de „Sărut”), Pinot noir și feteasca neagră. Este un vin sec, așa cum îmi place mie și este un vin pe care nu trebuie să-l asociezi neapărat unei mâncări. Cred că de asta iubesc atât de mult roze-urile. Sunt vinuri pe care le poți bea doar ca să te răcorești într-o zi toridă de vară. Fără să așezi neapărat lângă ele ceva de-ale gurii. Dar nu e rău nici dacă așezi.
Nu sunt un mare cunoscător al vinurilor. Nu sunt nici măcar un cunoscător. Așa că mare mi-a fost surpriza atunci când am descoperit în acel vin aromele: Cireșe, trandafir și chiar și o urmă sensibilă de piper le simțeam și mă minunam. Habar nu aveam că dacă le savurezi în loc să le bei pur și simplu, poți descoperi cât de diferite pot fi vinurile.
În ziua aia am gustat cel puțin 15-16 vinuri. Însă dintre ele acela mi-a rămas în amintire. Și primul lucru pe care l-am făcut la întoarcerea acasă după vizita în Oltenia a fost să-l caut și să-mi fac un stoc frumușel de „săruturi”. La vremea aia eram singur și mă bucuram că măcar prin vin aveam și eu parte de ceva sărut 🙂
Dacă vinul e bun, greșeala e iertată
Ei bine, ea n-avea de unde să știe ÎNCĂ despre vinul meu preferat. Dar am apreciat că știa cât de mult apreciez vinul. Și la drept vorbind, când ne-am așezat la masă, am deschis sticla și am degustat așa cum se cuvine licoarea, am realizat că alegerea ei a fost una nu doar potrivită. Alegerea ei a fost perfectă. Am descoperit în această fetească albă aromele florale, notele de citrice și chiar și aroma mărului. Toate, împreună cu peștele pe care, nu vreau să mă laud, dar l-am gătit perfect, au făcut un spectacol gastronomic. Spectacol pe care amândoi l-am savurat cu maximă plăcere.
Și uite-așa începe cu dreptul o relație de lungă durată. Un vin bun și-o cină excepțională.
Articol scris pentru proba nr 3 din Spring Superblog 2024, probă propusă de:
Beciul Domnesc
