Amintiri parfumate

-Bă, fătălăule! Ce cauți la raftul cu cosmetice de damă? Te-ai dilit? Gelul de duș e în partea cealaltă! Ăla e singurul cosmetic pe care și-l cumpără un bărbat! Hai, treci de-aici până nu ne vede vreun cunoscut și ne facem de râs amândoi!

-Stai puțin, Volodio. Nu mă grăbi. Am trecut ieri pe-aici și am simțit un miros familiar. Cred că desfăcuse cineva o sticlă de pe-aici din raft și mirosul mi-a trezit imediat niște amintiri…

-Eu n-am mirosit nimic. Hai să mergem.

-Mă, da grăbit mai ești! Mai stăm puțin că vreau să găsesc produsul de la care-a venit mirosul ăla foarte fain. Sigur dacă-l miroși și tu o să-ți amintești ce mi-am amintit și eu.

-Nu cred. Eu nu simt nimic. Nu-mi miroase nimic. Se uită lumea la noi. Plecăm!

-Ciufut mai ești! Lasă-i să se uite. Nu-i bai. Oricum, suntem la doi pași de raftul cu cosmetice bărbați. Uite-le acolo. Dacă ți-e atât de rușine, putem spune că ne-am oprit să ne uităm la alea. Ia, fii atent! Despre asta vorbeam. Miroase puțin crema asta de mâini. Nu-ți amintește nimic? Hai că sigur îți amintești.

-Tu chiar nu înțelegi că mie nu-mi miroase nimic? Ce trebuie să fac să recepționezi mesajul?

-Ooo, că urâcios mai ești! Hai că trebuie să-ți amintești. Eram copii. Am fost invitați la petrecerea aia a doctorului. Mai ții minte? Acolo era o colegă de-a lui. Nu avea mai mult de treizeci de ani și nici nu era cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o până atunci, dar îți aduci aminte ce ne-a atras atenția asupra ei?

-NU! Vreau să plecăm! Nu e bine să stăm aici în magazin!

-Da, imediat. Avea un miros special. Nu-ți amintești? A venit atunci lângă noi, ne-a apucat de umăr și ne-a rugat să-i punem o melodie. Atunci am simțit pentru prima dată mirosul de vanilie neagră emanat de mâinile ei. Tocmai le dăduse cu o cremă hidratantă de la Bottega Verde. Țin minte pentru că o ținea în buzunarul de la spate al jeanșilor ( care o făceau să arate extrem de sexy) și din când în când scotea tubul și mai punea o bobiță de cremă în podul palmei după care își freca mâinile energic.

-Da, da. Știu. E gagica aia de care te-ai îndrăgostit ca prostul deși n-aveai nici o șansă la ea. Erai doar un copil bubos căruia abia-i dădeau frânele sub nas. Gata, mi-am amintit. Acum putem să plecăm?

-Nu încă. Da, ți-ai adus aminte ceva. Dar nu-ți amintești ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea? Exact mirosul ăla de vanilie neagră care ne-a umplut nările atunci când ne-a apucat de obrazul stâng în semn de mulțumire pentru piesa ei preferată. Atunci am picat în mrejele ei deși ea nici nu știa ce ne făcuse. Din momentul ăla am urmărit-o cu privirea prin încăpere non-stop și am căutat orice scuză să fim în apropierea ei măcar pentru o secundă, timp în care ne umpleam nările și plămânii de mirosul ei minunat. Alea au fost singurele momente în care pur și simplu refuzam să dau înapoi prețiosul aer pe care tocmai îl înspirasem. Voiam să-l țin în mine pentru totdeauna. Exact mirosul ăsta, din sticla asta pe care-o țin acum în mână…

-Da, da, da. Ciudat ai fost în copilărie, ciudat ești și acum. Bine că nu-ți amintești când îți dădeam brânci să-și vezi de lungul nasului și să realizezi că femeia era cu cel puțin cinșpe ani mai mare decât tine. Și, apropo… în seara aia venise cu soțul ei la petrecerea doctorului. Dar ție-ți curgeau prea tare balele după parfumul ei ca să vezi realitatea. Și nu-mi mai flutura pe sub nas sticluța aia, mă! Ți-am zis că nu-i simt mirosul!

-O fi fost așa cum zici tu, dar eu tot mi-o amintesc cu drag. Știu că nici măcar nu-mi mai amintesc cum arăta sau cum o cheamă, dar n-am cum să uit vreodată mirosul vaniliei negre. La un moment dat a pus puțin cam multă cremă pe mâini și ne-a rugat să-i dăm un șervețel să se șteargă. Ca un gentleman i-am dat batista pe care mama ne-o călcase și ne-o băgase cu tact în buzunarul de la piept al sacoului. A fost primul nostru gest de mare etichetă. I-am întins zâmbind batista spunându-i să o păstreze. În sinea noastră speram din toată inima să ne-o înapoieze, ceea ce a și făcut. Nu pot să uit bucuria pe care-am avut-o când țineam în mâna mea batista în care se impregnase tot mirosul ei. Am păstrat batista aia nespălată și am dormit cu ea sub pernă luni la rând. Ții minte cum în fiecare noapte, înainte de culcare miroseam preț de câteva minute bucata ai de cârpă și visam la ea? Oh, Volodie… știu că a fost o iubire neîmpărtășită, dar a fost prima noastră iubire care a atins cotele alea. A fost ceva frumos. Cum să nu-ți amintești cu drag mirosul ăsta inconfundabil? Cum?

-Prietene, te-a luat flama rău de tot! Îmi amintesc povestea aia, îmi amintesc cum îi miroseau mâinile, îmi amintesc cum aproape te-ai făcut de râs când după ce ți-a dat înapoi batista ai fost la un pas s-o duci la nas în secunda doi și s-o miroși. Noroc că te-am oprit eu. Dar pentru ultima dată, nu-mi mai băga sub nas sticluta aia pentru că nu-i simt mirosul! Ce ți-e așa de greu de înțeles? Tocmai mi-a venit rezultatul testului COVID și-s pozitiv! Mi-am pierdut mirosul și gustul! Îmi pare rău pentru amintirea ta parfumată, dar de data asta eu nu pot să particip la ea!

Text scris de mine și de prietenul meu imaginar, Volodia, pentru proba nr 14 din SuperBlog, probă sponsorizată de

Bottega Verde