Cana face cafeneaua bună

 Acum câțiva ani băteam pe la porțile instituțiilor statului înarmat cu un proiect care promitea cea mai tare cafenea-bibliotecă din România cerând finanțări din fonduri europene. Muncisem mai bine de doi ani să pun la punct în cele mai fine detalii o idee trăsnită din facultate și să o transform într-o afacere care să-mi aducă mulți bani dar și foarte mulți prieteni.

Ideea era simplă. Voiam o cafenea unde oamenii să se simtă ca la ei acasă, unde să poată savura o cafea așa cum o beau dimineața înainte de a pleca la muncă și unde să poată pierde ore întregi lecturând. Pentru asta aveam nevoie de două mari elemente. Cafeaua în cât mai multe sortimente și variante de preparare, pentru ca oamenii să poată alege exact ceea ce beau și acasă și cărți. Multe cărți. Dacă pentru partea a doua rezolvasem relativ ușor cu câteva zeci de tablete pe care să pun peste două mii de titluri din care oamenii să aleagă, la partea cu cafeaua lucrurile stăteau mai grav decât mă așteptam. Unii o beau la ibric, așa că am cumpărat ibrice, unii folosesc cafetiere, deci cafetiere s-au cumpărat. Espressoare cu capsule, espressoare cu cafea boabe chiar și espressor pentru cafea turcească. Trebuia să acopăr toate obiceiurile oamenilor, ca să-i fac să se simtă ca acasă. A urmat apoi alegerea sortimentelor de cafea. O gamă cât mai variată din produsele de cea mai bună calitate. Aveam de gând să nu fac niciun fel de compromis în ceea ce privea perfecțiunea cafelei pe care voiam să o vând și tocmai de asta am ales cei mai buni furnizori de cafea și cele mai bune arome.

Mobilierul a fost ales special ca să inducă exact acea stare de bine, de confort, de liniște pe care fiecare o are în căminul lui.

Dar iată-mă într-o zi, cu trei săptămâni înainte de deschiderea oficială, alergând de colo-colo și agitându-mă din cauza întârzierilor. Mobila comandată nu venise, internetul era în așteptare, tabletele au venit cu o săptămână mai târziu… toate lucrurile astea îmi creau o stare de nervozitate pentru că pe zi ce trecea, eram tot mai presat de timp.

Printre miile de chestii de rezolvat, mi-am făcut în ziua aia timp să mă văd cu Cristina, tipa care mă ajuta cu instalarea pe tablete a programelor necesare și cu cărțile electronice. M-a chemat până la ea la birou să-mi arate lista cu primele 500 de cărți care vor fi disponibile la deschidere. Ne-am așezat la o cafea și am început să discutăm. Bine, mai mult vorbea ea pentru că pe mine mă apucase iar una din stările alea de meditare profundă.

–Uite, pentru început am ales aceste titluri. Pe parcurs, după ce începi să faci bani cu cafeneaua o să mai achiziționăm și altele. Mă asculti? Hey! Unde ți-e gândul?

–Ce? Poftim? Ah, mă scuzi…eram cu gândul departe…

-Văd, la ce te mai gândeai acum?

-Păi, mă gândeam că mie îmi lipseste ceva din cafenea…

-Aoleu! Nici n-ai deschis și-au și început să te fure? Nu se poate!

–Nuuu! Nu m-a furat nimeni. Nu la asta mă refeream! Mă gândeam că lipsește ceva din cafeneaua mea, un detaliu care să dea impresia totală de „acasă„. Ceva care să ne diferențieze pe noi de ceilalți. Ceva unic…

Îmi întorc privirea spre ea și o văd cum își îmbrățișează cana cu floricele și soarbe mulțumită din cafea. Și atunci am avut ideea!

–Scuză-mă, de unde ai cana aia?

–Care? Asta? Eheee! E o cană foarte dragă mie. Am primit-o cadou de la soțul meu când am împlinit primul an de căsnicie. Ador să-mi beau cafeaua în ea! Mă duce cu gândul la acasă, la el, la căldura lui.

–Scuză-mă, știu că nu se cade, dar ai putea să-l întrebi de unde a cumpărat-o? Mi-a venit o idee excelentă! Știu exact ce-mi trebuie în cafenea!

–Sigur, stai puțin să-l sun… „Alo, iubire, ajută-mă să ajut un client. De unde ai cumpărat cana de cafea pe care mi-ai dăruit-o la un an de căsătorie?…..Aha….Mulțumesc, dragule! Vorbim acasă, te sărut!”

–Mi-a spus că a comandat-o de pe un site, magazinul de căni.

–Ok, mersi mult, Cristina! Acum, scuză-mă, te rog! Trebuie să plec! Trebuie să găsesc site-ul ăsta și să văd dacă găsesc ceva pentru cafeneaua mea! Voi aduce căni cu care să servesc clienții în loc de plictisitoarele ceșcuțe branduite.

Am ajuns într-un suflet la cafenea și am deschis calculatorul tastând în grabă adresa dată de Cristina. Deschid pagina și un număr impresionant de modele de căni mi-a încălzit privirea! Căni de cafea, căni de ceai, căni pentru copii, chiar și căni personalizate. Ideile au început să-mi alerge prin cap mai repede decât lumina soarelui spre Pământ. Am căutat repede număr de telefon și am i-am sunat pe acei oameni spunându-le cât de mult îmi plac produsele și că îmi doresc foarte mult să comand o cantitate foarte mare de căni de la ei.

Discuția a durat vreo jumătate de oră, timp în care eu treceam cu mare atenție prin paginile site-ului și alegeam: Două-trei modele de căni amuzante, două-trei de căni romantice și tot așa. Aveam de gând să comand aproape toate modelele disponibile pe site și în plus, un set de cel puțin șaizeci de căni pe care să le personalizez cu imaginea și numele cafenelei: „Cafeaua de acasă„.

Eram fericit! Clienții mei, viitorii mei prieteni aveau să primească de la cafeneaua mea cel mai bun tratament! Își puteau alege nu doar cafeaua preferată dar comandasem atât de multe căni în atât de multe modele încât mi-a venit ideea să includ în meniu și modelele cănilor pentru ca ei să poată alege cana preferată în care să-si savureze cafeaua în timp ce lecturează. Speram să le creez atât de mult confort încât de la intrare să comande zâmbind „o cafea la ibric în canea mea cu tobe”.

A venit și ziua marii deschideri. După cum promisesem, primilor o sută de vizitatori le-am oferit nu doar o cafea după placul lor din partea casei, dar comandasem și o sută de căni pictate manual pe care le-au primit cadou la plecarea acasă cu mulțumiri și cu invitația de a reveni curând.

Și așa au făcut. Au revenit. Și mai revin și azi. Visul meu de a avea o cafenea plină cu prieteni a devenit realitate și mândria mea cea mai mare este aceea de a trece printre ei, zâmbind să-i salut cu căldură și apoi să-i las să-și savureze cu plăcere cafelele „ca acasă„. Și cred cu tărie că nimic din toate astea n-ar fi fost așa dacă în ziua aia nu aș fi văzut acea cană de cafea la Cristina și nu aș fi auzit de magazinul de căni

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2015