Emoții la metrou

     Frigul îmi intră în oase puțin câte puțin. Sunt deja mai bine de două ore de când ă aștept la gura de metrou. I-aș mai trimite un mesaj, dar mi-e că din nou o să spună că-s insistent și că nu o înțeleg și că nu am răbdare nici măcar cinci minute și uite-așa ar începe din nou cearta. Și nu vreau. Nu vreau să începem prima întâlnire cu o ceartă stupidă. Ridic gulerul de la sacou, bag mâinile mai adânc în buzunar și mă plimb nervos de la o intrare la alta a metroului în speranța că mișcarea o să mă mai încălzească puțin.

O cunosc doar de câteva luni. Virtual ne-am întâlnit de sute de ori deja prin intermediul rețelei de socializare, dar astăzi o să vedem pentru prima dată față în față. Emoțiile ating cote alarmante. Este pentru prima dată în cinci ani când merg la o întâlnire așa că mă port ca un elev în prima zi de școală. Roșeața din obraz și vocea tremurândă îmi trădează emoțiile. Nu vreau să o sun, chiar dacă întârzie. O să-și dea seama din glasul meu că sunt emoționat și asta o s-o emoționeze și pe ea, mai tare. Sau o s-o enerveze, că și asta-i posibil la cum o cunosc.

     Vântul îmi suflă puternic în față așa că sunt nevoit să stau mai mult cu barba-n piept. Pantofii îmi ajung în câmpul vizual și brusc îmi amintesc. Nu-i plac pantofii maro! Ce prost sunt! Pentru prima întâlnire am ales să mă încalț cu singura culoare pe care n-o suportă! Bravo, Costică! Tocmai cu mama criticilor ți-ai găsit să te încalți ca un cocoș american. Cum nu ți-ai dat tu seama că ea e as în materie de probleme vestimentare și că e foarte, foarte atentă la orice detalii. Atâtea lecții online în lunile de dinainte, atâtea ponturi, atâtea ținute pe care mi le-am cumpărat cu ajutorul ei și eu nu mi-am dat seama că atunci când sunt cu ea nu am voie să încalț pantofi maro.

Cu pantalonii măcar nu am dat greș. Se dă în vânt după jeanșii drepți și dacă se mulează perfect pe fundul meu pentru ea e un bonus. Bineînțeles, tot la insistențele și sfaturile ei am renunțat la avioanele mele cu brâncinari largi, lăsați pe fund și la jeanșii ăia mâncați de câini încă din magazin. Sper din toată inima că n-o să remarce chiar din prima pantofii. Să ajungă lângă mine măcar, că o să văd eu cum o fac să nu se uite în jos spre pantofi. Îmi amintesc cât de mult îi place parfumul meu și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ales să-l folosesc în seara asta. Dacă am noroc o să stea cu nasul numai pe sus, pe lângă gâtul meu ca să mă adulmece. Tot ea mi l-a recomandat și e foarte mândră de fiecare dată când îi spun că m-am dat cu el. Dar dacă nu reușesc să o fac cu parfumul meu să nu privească în jos, poate o să se simtă atrasă de noul meu pulovăr de sub sacou. Mi-a dat o dată un link și mi-a spus că-i place foarte mult și eu am băgat la cap. L-am cumpărat și ce moment mai potrivit să-l port pentru prima dată puteam găsi decât prima întâlnire cu ea. Sunt convins că o să fie plăcut surprinsă.

     Mai trec cinci minute, mai fac două trei ture în jurul gurii de metrou și frigul e din ce în ce mai tăios. La un moment dat o văd apărând de după colț toată un zâmbet, așa cum o știu din prima zi când am cunoscut-o. Cu părul strâns sub o căciuliță simpatică și bujori în obraji aleargă practic, urcând scările de la metrou câte două-trei. Paltonul roșu pe care-l poartă îi scoate în evidență rujul la fel de roșu de pe buze. Este exact rujul care-i spuneam eu cu o săptămână în urmă că-mi place cel mai mult cum îi stă. Îmi aduc aminte de pantofii mei maro și încerc să mă feresc cumva, ascunzându-mă după o cutie abandonată de cineva la ieșirea de la metrou.  O văd apropiindu-se vioaie și-i citesc fericirea în fiecare mișcare, fiecare expresie, fiecare privire. Dar nu durează decât două secunde. Brusc își schimbă expresia feței! În două secunde fericirea a lăsat locul nervilor și exasperării. E clar! Mi-a văzut pantofii! Sunt terminat! S-a dus naibii prima noastră întâlnire. Ajunge în fața mea, se oprește la jumătate de metru fără să zică nimic și mă privește din cap până-n picioare foarte suspicioasă. Sângele mi-a înghețat în vene. Știu că în momentul ăla se va decide soarta întâlnirii noastre așa că nu îndrăznesc să scot niciun cuvând. Aștept cuminte verdictul și sentința. Se uită în ochii mei intens și-o văd mișcându-și buzele cele roșii. Va vorbi în câteva momente! O privesc intens și foarte atent în momentul în care începe: „Măcar i-ai asortat cu o curea la aceeași culoare.” După care îmi dă un sărut așa cum n-am primit în viața mea de la niciuna din fostele iubite.

Articol pentru Super Blog 2018, proba nr 24, probă sponsorizată de Answear.