Era 2 dimineața, cafeaua se răcise în cană, ochii stăteau să cadă de oboseală pe tastatură și eu nu găseam niciun cadou pentru fetele mele. Nu aveam nici 2 săptămâni la dispoziție. Prințesele mele, soția mea, Dana și fiica mea Amalia care are optsprezece ani își serbează ziua de naștere în aceeași zi. Deci, deși pentru ele este cam neplăcut, pe mine mă scutește foarte mult de stres pentru că nu petrec decât o noapte-maxim două pe an ca să le caut cadourile perfecte.
Fiind vorba de aniversarea specială de optsprezece ani, voiam să cumpăr ceva mai special pentru fetița mea, dar și pentru soția mea care nu a mai fost răsfățată de mult timp așa cum ar fi meritat. Ăsta era motivul pentru care de opt ore nu faceam altceva decât să caut pe toate site-urile posibile informații despre lucrurile care contează pentru doamne și domnișoare. Voiam să găsesc acel ceva care să le dea pe spate.
Uite-așa am dat de un site-comunitate pe care doamnele primesc sfaturi legate de proiectele lor pe plan profesional sau personal iar domnii erau introduși în lumea femeilor pentru a învăța să le cunoască mai bine nevoile și prioritățile. Nu am avut foarte multă răbdare, dar citind printre rânduri câteva articole de pe această comunitate interactivă am reușit să aflu un mare secret al doamnelor. Deși am pornit în căutarea mea cu gândul la ceva gadgeturi sau accesorii de înfrumusețare pe care să le ofer cadou femeilor din viața mea, am înțeles că, de fapt, pentru doamne contează extraordinar de mult altceva. Bineînțeles, și un telefon mobil de ultimă generație e foarte important dar mai nou, acel telefon trebuie să fie asortat la ținută. Nici măcar nu știam că am ajuns vremurile in care o ținută completă asortează telefonul cu rochia, ceasul de la mână cu sandalele sau mașina cu noul ruj de pe buze. Ei bine, acum am aflat și m-am trezit singur într-o încurcătură mai mare decât mi-aș fi putut imagina.
M-am gândit apoi la Amalia care încă din vară umblă cu maică-sa pe la toate magazinele să-și caute ținuta perfectă pentru petrecerea majoratului și mi-am amintit toate bocetele ei la venirea acasă pentru că nu găsea rochia de vis. Toate astea au început să se miște în capul meu și am înțeles ce era de făcut. Am înțeles că doamnele nu sunt ca noi, bărbații, pe care nu ne interesează dacă pantofii cei maro merg bine cu ceasul de la mână sau cu iPhone-ul. Nu, femeile pun foarte mare accent pe toate astea. O femeie care nu are ținuta perfectă intră în depresie. Ferească Dumnezeu să iasă în lume cu o rochie care nu i se potrivește! Toate prietenele ei o vor privi răutăcios și o vor întreba dacă i-a luat foc garderoba și cârpa aia e tot ce i-a rămas de îmbrăcat.
Pentru femei, rochia sau perechea de sandale potrivită este strâns legată de starea de spirit. O ținută greșită poate echivala cu o săptămână din perioadele alea nașpa ale lor.
Așadar, nu puteam să-mi las copilul să-și distrugă relațiile sociale din cauza unei ținute nepotrivite. Cât despre soția mea, de optsprezece ani a avut prioritatea numărul unu fetița noastră. Se îmbracă foarte elegant și acum, e cochetă, e în pas cu moda dar de când a venit Amalia pe lume a pus interesele fetiței pe primul plan. Și eu, ca un soț și tată iubitor am vrut ca de ziua lor să fac din ele prioritatea mea și să le răsfăț pe amândouă în mod egal!
Așa că am început să caut firme creatoare de ținute vestimentare. Am vrut ca anul ăsta de ziua lor, prințesele mele să fie sclipitoare, să fie „glamorous” cum spun americanii. Și, de ce nu, o dată în viață, am vrut ca fetele să fie îmbrăcate de un designer vestimentar de renume, care și-a pus semnătura și pe ținutele unor vedete.
Așa am ajuns la casa de modă ELLIS, magazinul unui designer vestimentar foarte cunoscut în România, care funcționează încă din anul 1991 și despre care am citit că de-a lungul timpului și-a oferit ținutele unor vedete autohtone, de la cântărețe la vedete de televizune.
Am luat legătura cu cei de acolo și le-am făcut fetelor o programare. Le-am explicat oamenilor ce îmi doresc, dar și mai important, ce-și doresc doamnele mele. Prima surpriză plăcută a fost atunci când mi-au spus că îmi recomandă să apelez la specialiștii lor pentru a crea niște ținute personalizate, unice. Așa va fi mult mai simplu ca fetele să primească exact ce își doresc. Așa că i-am rugat să le facă fetelor mele câte trei ținute exceptionale, după cum își doresc ele. Am stabilit data și le-au rezervat o cameră de hotel în Arad pentru două zile, lucru care mi s-a părut fantastic pentru că nicăieri nu am văzut ca o firmă să-ți plătească cazarea ca să cumperi de la ei.
Cu toate detaliile pregătite, nu a rămas decât să găsesc motivul credibil pentru care să-mi trimit fetele la Arad. Am născocit o idee și le-am rugat să meargă acolo pentru că trebuie să stabilesc un contract cu cei de la Ellis pentru a crea uniformele angajaților mei. Au crezut.
Acum sunt în drum spre Arad, înjurându-mă nevoie-mare și neînțelegând de ce le-am trimis tocmai pe ele să-mi facă treaba. Nici nu știu ce le așteaptă!
Stați pe aproape dacă vreți să aflați ce reacții o să aibă când coboară din mașină și fetele de la Ellis se pun pe luat măsurători!
*sursă foto: http://ellis.ro
Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2015
Pingback:SuperBlog | Proba 12. Trăiește cu eleganță!