Deși am fost un copil bolnăvicios și mi-am petrecut primii doi-trei ani numai prin spitale, prima mea amintire legată de cadrele medicale este de pe la vârsta de 4-5 ani când am văzut pentru prima dată salvarea venind la noi la bloc. Era vorba despre tanti Coca de la apartamentul 10 care trebuia să nască și a prins-o travaliul în casă (spăla aragazul, auzisem eu la vremea aia). Nenea Titi, șoțul ei a dat atunci buzna practic în apartamentul nostru și până să se dezmeticească ai noștri despre ce era vorba el deja vorbea la telefon cu cei de la Salvare să vină de urgență. Eram obișnuit să vină vecinii la noi să vorbească la telefon pentru că eram singurii din toată scara care aveam telefon (fix, că mobil nu exista pe-atunci) și ai mei, oameni faini din fire îi mai lăsau pe vecini să dea câte un telefon scurt. Dar atunci chiar mă speriasem pentru că omul a intrat în apartament fără să bată măcar la ușă sau fără să scoată un sunet.
N-a trecut mult timp și la scara blocului a tras o Dacia break a Salvării din care au coborât un medic și o asistentă care urcau scările câte două-trei de-odată vociferând între ei. Despre asistentă nu-mi amintesc decât că era foarte slabă și avea o față atât de acră că n-o puteai îndulci nici c-o cisternă cu miere. Imaginea medicului însă, mi-a rămas mult timp întipărită în minte. Era un zdrahon de om, la peste o sută de kilograme și purta purta o bluză medicală mai mult gri decât albă. La buzunarul de la piept avea o pată albastră de mină de pix a cărei forme aducea cumva a cap de dragon ori balaur ori ceva de genul ăsta. Mai jos, pe burtă, avea câteva pete de iod probabil. Însă, la cei patru ani ai mei mă gândeam că-s pete de sânge și cumva, în capul meu s-a făcut nu știu ce analogie între capul de dragon de la buzunar și petele de „sânge” de mai jos și uite-așa mi s-a născut frica de medici pentru că în mintea mea, medicul ăla dădea oamenii la dragoni, ca să-i mânânce. Peste bluza medicală atârna o enormitate de halat de o culoare atât de sumbră că-mi venea să plâng doar uitându-mă la el.
Mulți ani am petrecut temându-mă de medici și tremurând doar la auzul sirenelor salvărilor care treceau pe strada mea până într-o zi când am ajuns la Urgențe. Eram destul de măricel, aveam vreo 13-14 ani când neastâmpărat cum eram m-am urcat într-un copac și-am deci să cobor de-acolo cu „liftul”. 3 metri înălțime versus oasele mele fragede, a rezultat o fractură la picior de toată frumusețea. La primire Urgențe, având în minte amintirea doctorului cu cap de dragon și sânge am închis ochii așteptând să fiu dat pradă jivinelor. Surpriză, însă! Un glas cald mi-a cerut să deschid ochii și să-i spun ce năzdrăvănie am făcut de am ajuns să-i onorez cu vizită într-o zi atât de călduroasă. Am deschis ochii timid și în fața mea stătea un tânăr frumos, cu un zâmbet foarte cald. Purta o bluză medicală de un alb imaculat, iar la buzunarul de la piept avea cusută figura lui Mikey Mouse. Niciun dragon, nicio pată de sânge, niciun halat urât. Am început să capăt încredere în el văzându-l și frica îmi dispărea cu fiecare privire, cu fiecare zâmbet, cu fiecare vorbă caldă pe care mi-o adresa. De câte ori îmi aminteam de medicul cu dragon, aruncam o privire la pieptul medicului și mă linișteam privind o față zâmbitoare a unui șoricel buclucaș. N-a trecut mult timp și lângă el a apărut o asistentă. Nici ea nu avea nimic din ceea ce-mi aminteam eu din acel episod. O fătucă extrem de frumoasă, cu un zâmbet ce te cucerea pe loc. Și ea, ca și medicul, avea cusut în piept un personaj din desene animate. Era Donald Duck la ea. Cumva se potrivea. Zâmbetul zglobiu al rățoiului aducea extrem de mult cu al ei.
Brusc frica de cadre medicale a dispărut iar imaginea doctorului sadic cu cap de dragon și sânge pe bluză s-a risipit ca ceața la amiază. Am întors privirea în jurul meu și peste tot vedeam oameni frumoși în halate medicale imaculate de diferite culori, cu personaje din desene animate cusute în pieptul bluzelor și cu priviri călduroase.
Îmi dau seama acum cât de mult contează ținuta unui medic atunci când iei contact cu el. Și când ești adult, dar mai ales când ești copil. Ținutele sumbre, neîngrijite, culorile întunecate și triste pot aduce cu ele sentimente de reticență ori teamă pe când, medicii care aleg bluze medicale cu imprimeuri în culori vii, cu teme vesele, cu personaje din desene animate sau alte chestii amuzante pot aduce încredere și sentimentul de prietenie. Iar pentru un pacient, fie el adult sau copil, încrederea în cadrul medical care îl îngrijește este totul! Este o chestie destul de cunoscută că starea de spirit a bolnavului poate influența starea medicală. Un pacient care are încredere deplină în doctor, care este vesel și încântat va răspunde mult mai bine unui tratament și se va simți mult mai confortabil în preajma medicilor decât un pacient încărcat de timorare și neîncredere. Iar medicii pot influența stările acestea prin alegerea echipementelor potrivite.
Când voi avea copii vreau să-i pregătesc încă de mici pentru întâlnirile cu medicii. Vreau să nu le fie frică și să se simtă bine în preajma lor. Vreau să aibă încredere deplină în ei, să nu pățească așa cum am pățit eu în copilărie. Mă gândesc să caut un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru, să-mi cumpăr una-două bluze medicale frumoase, vesele și să le folosesc în diverse activități și jocuri împreună cu copiii mei ca să-și creeze de la început o imagine frumoasă, sănătoasă despre cadrele medicale. Cred c-ar fi o idee bună!
Articol pentru proba nr 16 din Super Blog 2018, probă sponsorizată de eHalate.ro
Pingback:Proba 16. Importanța ținutei cadrelor medicale în fața pacienților