PC wars…
PC wars…

PC wars…

-Pssst! băieți, ghiciți ce am găsit azi dimineață într-un folder ascuns în mine. Un articol scris de șeful nostru despre importanța hard-diskului într-un computer. Scrie acolo că fără hard calculatorul nu ar fi bun de nimic. Nu ar putea să stocheze informațiile, nu ar putea să instaleze programele, nu ar putea nici măcar să intre pe internet!

-Te umfli-n pene, frate WeDe! Nu ești nici pe departe la fel de important ca mine!

-Prietene, nu degeaba sunt comparat cu portbagajul unei mașini! Acolo poți depozita toate accesoriile de care ai nevoie. La fel și cu mine. În mine stochează tot ce are nevoie șeful.

-Oi fi tu portbagajul, dar eu sunt comparat cu torpedoul. Știai asta? La mine se apelează atunci când e nevoie de acces rapid la unele informații, la setări, la tot ce e important pentru funcționare. Eu păstrez informațiile recente și programele pentru un acces rapid așa cum torpedoul păstrează documentele șoferului sau orice alt obiect de care ar avea imediată nevoie el. Și ca să-ți dovedesc importanța mea, află că în zilele astea lumea pune accent mai mult pe memorie RAM decat pe dimensiunea hardului. La câte medii de stocare există, voi sunteți ultimul criteriu la alegerea unui calculator!

Deci Ramelu este miezu’ aici.

-Prieteni, nu fiți copii! Ați auzit vreodată de expresia „creierul computerului”? Exact! Despre mine e vorba! Doar procesorul e în stare să ruleze fiecare sarcina, fiecare calcul. Fără mine nu s-ar întâmpla nimic în calculator.

-Prietene I7, nu te supăra! Nu uita că atunci când vrei să accesezi rapid ceva la mine apelezi, nu la hard sau altă memorie! Deci crede-mă când îți spun că sunt mai importantă!

-Da, frumoaso. Dar nu uita că atunci când calculatorul se închide, tu pierzi toate informațiile. Pe când eu le păstrez până când șeful hotărăște să le șteargă! Deci…

-Copii, fiți cuminți! Nu uitați unde stați! Fiecare din voi și-a găsit un locșor comfortabil pe mine. Eu fac posibilă comunicarea între toți din familie! Nu degeaba mă numesc specialiștii „Sistemul nervos al calculatorului”. Așa că nu mai vorbiți. Eu sunt cea mai importantă pe-aici!

-Voi ați auzit vreodată bancul cu prima meserie în lume?

-„Cine a vorbit?” (toți în cor)

-Eu, sursa. Ați auzit bancul?

-Nu, nu l-am auzit. Cel puțin eu nu. Și eu sunt deștept, fiind creierul.

-Ei bine, cică s-au adunat niște oameni să discute despre care a fost prima meserie în lume. Și a venit prostituata și a spus că meseria ei e cea mai veche. Că se practică încă din vechile timpuri.

Apoi a venit dulgherul care a spus că mesele și scaunele se fac de când omul a cunoscut uneltele.

Și tot așa au început să se laude toți că practică cea mai veche meserie din lume când a venit și electricianul.

„Băieți, eu practic cea mai veche meserie din lume.”

„Ești nebun?!” Au exclamat toți. „Metalul a fost descoperit cu mulți ani după unelte și să nu vorbim despre electricitate! Abia are câteva secole! Cum să fie meseria de electrician cea mai veche?”

„Păi, prieteni…cand Dumnezeu a zis „Să fie lumină!”cine credeți că a fost acolo să tragă firele?”

-Mă tem că nu am înțeles bancul tău. Ce vrei să spui, sursă?

-Vreau să spun că sursa unui calculator este una din cele mai importante componente ale unui calculator. Și spun asta pentru că eu fac tot posibilul ca din rețeaua de electricitate voi să primiți cantitatea corectă de curent ca să funcționați bine și să nu vă prăjiți pe aici. Eu sunt cea care vă păzește de supratensiuni și veghez zi și noapte asupra voastră să nu muriți.  Și știu din surse logo_marketonline_mic1sigure că pentru mine șeful a umblat peste tot să mă caute. Chiar și pe magazine online de surse. Sunt atât de importantă pentru șeful încât a colindat săptămâni întregi până m-a găsit. Deci, ca în bancul meu, morala este că eu am fost înainte de toate. Eu vă dau electricitatea. Eu „trag firele” în calculatorul nostru.

-Da, și unde te-a găsit? La secțiunea de promoții la componente? Hă hă!

-Da, a găsit o promoție bună pentru mine la magazinul Market Online. Și m-a cumpărat fără să clipească gândindu-se la binele vostru! Și pentru asta ar trebui să-mi fiți puțin recunoscători.!

-Băieți, eu zic că are dreptate. Adică, dacă prietenul nostru Fortron nu mi-ar livrafsp-logo_mic voltajul corect de energie electrică, aș funcționa greșit. Degeaba sunt eu I7. Am nevoie de ajutorul sursei. Recunosc. Viața într-un calculator fără surse FSP nu ar exista. Noi toți am sta degeaba și nu am produce nimic. Șeful nu ar putea nici măcar să pornească mașinăria asta!

-Băieți, liniște! Hai să ne concentrăm că șeful s-a așezat la birou. Ia, toată lumea la posturi și să ne punem pe treabă! Nu vrem să-l dezamăgim, nu?

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2015

2 comentarii

  1. Pingback:SuperBlog | Proba 14. FSP – Fortron îți pune PC-ul în mișcare!

  2. Pingback:Super Blog de la A … la Z. Episodul 2 | Una-alta cu Costică

Lasă un răspuns