-Iub’, oare n-ar trebui să iau și umbrela cu mine?
-Ce? Nuuu! Nu are rost! Am citit pe net că nu o să plouă până la sfârșitul lui august. Nu o lua!
-Bine, dar totuși, e munte! Acolo vremea e imprevizibilă. Acum e soare și in două minute vine furtună.
-Nu ai treabă! Mergi pe mâna mea! Nu o să cadă nicio picătură de ploaie. O să avem un concediu plin cu soare!
-Iub’, eu merg pe mâna ta, cum zici. Dar fii atent! Dacă plouă cumva când suntem în concediu, nu știu ce-ți fac!
-Mă epilezi! :))
-BINE! Tu ai zis! Dacă plouă TE EPILEZ!
Coborâm din tren în gara Sinaia și nenoricirea pe capul meu! Turna cu găleata! Un ochi râde de reacția nervoasă a domnișoarei care și-a lăsat (la recomandarea mea) umbrela acasă iar celălalt plânge pentru că mi-am amintit care-o să-mi fie pedeapsa pentru prognoza total eronată.
Bine, iubire! Prima oprire, magazin, să-mi cumperi umbrelă! Da, da! Nu-mi face ochii ăia de cătel plouat! Din cauza ta mi-am lasat frumusețe de umbrelă acasă așa că, scoate cardul ăla! Pin-ul îl știu și eu! Nu am nevoie de ajutor!
Trecând peste cumpărătura neprogramată, mergem să ne cazăm după care mergem să luăm un prânz târziu. Reveniți în cameră, Dana își scoate telefonul din geantă și începe să tasteze de zor.
-Ce faci?
-Caut pe net ceară și benzi pentru epilare! Nu te supun rușinii de a te trimite la supermarket să-ți cumperi singur dar asta nu înseamnă că ești iertat. O să comandăm de pe net și o sa îți arăt eu prognoză meteo poimâine când vine curierul.
Mă așez sfios lângă ea pe pat ca să văd ce anume mă așteaptă și intrăm împreună pe site-ul Total Pro Beauty. Găsim acolo o grămadă de instrumente de tortură (epilat) de la cele clasice, cu ceară până la magicele noi aparate de epilare definitivă dar și o gamă întreagă de produse de îngrijire înainte și după epilare.
Domnișoara îmi explică cum că pe lângă sculele necesare pentru epilat o să trebuiască să-mi cumpăr și ceva produs pentru îngrijire după chin și anume un ulei după epilat. Scanând așa site-ul începe domnișoara să adauge în coș: un încălzitor ceară mono, un cartuș de ceară, un pachețel de hârtie pentru epilat și un ulei după epilat cu ciocolată(că-i place ei mirosul). Mă uit la total și-mi crește tensiunea!
-Iub’, dar chiar avem nevoie de toate?
-Da, iub’, de toate! Și oricum dacă vrei să scapi de rușine si să nu te trimit la magazin după ele, trebuie să comandăm de minim 100 de lei ca sa ni le livreze. Așa că, domnu’ Busu de la meteo, te rog să faci liniște! O femeie face cumpărături aici! Cardul, te rog!
-Cardul meu?
–Da, cardul tău! Hai, mai repede, te rog! Ți-am spus că o să te coste scump că mi-am lăsat frumusețea mea de umbrelă roz cu văcuțe acasă și că mi-am distrus coafura prin ploaie! Ți-am spus, nu?
Două zile mai târziu, apel de la curier. A venit pachetul cu instrumentele malefice!
Îmi mai acordă câteva ore de calm, cât mergem la masă și apoi într-o vizită până la Peleș după care ne întoarcem acasă și mă pune la pregăteală. Ceara la încălzit în încălzitor pentru 20 de minute, hârtia la îndemână, uleiul și el, prosoape, telefon cu 1 1 2 format gata de apelare în caz de pericol, totul era gata! Mă uitam în jurul meu și vedeam o cameră de tortură din secolul șaptesprezece! Iar eu eram cel condamnat la suferință!
-Ok, ai dreptul la o ultimă dorință, domnu’ Busu! Unde vrei să fii epilat?
Înghit în sec, mă gândesc, mă răzgândesc și într-un final aleg: –Pe spate! (Profit că am avut marea baftă să nu existe prea mult păr acolo și, după logica mea masculină, mai puțin păr înseamnă mai puțin de epilat, mai puțin de suferit, deci)
–Bine, Busu! Fața în jos, ia un colț de prosop în gură și mușcă din el! Deși m-ai cam fraierit! Pe spate nu ai mai nimic. Două smocuri pe umeri!
Începe cu aplicarea. Trage cu rola de ceară de-a latul spatelui până la jumătate după care repede aplică hârtia peste ea. Hei! E chiar plăcut! Cald, puțin fierbinte, dar suportabil! Imi chiar place! Până când…..-AAAAAAAAAAUUUUU!!!! De ce nu ai anunțat??? Doareee!!!
–Hehe, iubire! Ăsta-i farmecul la epilatul cu ceară! Așa e mai frumos! Taci si suferă!
Urmează a doua aplicare, apoi hârtia. De data asta implor pentru ceva milă și o rog să mă anunțe înainte de a mușca din spatele meu.
-Bine, hai că te anunț.
-AAUUUUUUU!!! Ai zis…..
–Păi, te-am anunțat! Am zis în șoaptă!
A treia aplicare, ultima pe partea dreaptă după calculele mele din ce văzusem în oglindă…
-AUCH! Băi, tu o faci cu toată ciuda?!
–Nu, iubire. Trag cu dragoste! Știi că te iubesc, nu?
Urmează partea stângă. La fel de rău ca pe dreapta doar că începusem să mă obișnuiesc cu durerea și ca să nu se vadă că de fapt îmi cam dădeau lacrimile am preferat să-mi înfund fața în pernă și să sufăr în tăcere.
Nu apuc să mă dezmeticesc după cele trei rânduri de ceară smulse cu barbarie de pe spatele meu că simt cum se plimbă ceara fierbinte pe spatele meu ceva mai jos!
-Hei, acolo nu am nimic! De ce pui ceară și acolo?
-Ai puf! Și puful trebuie dat jos! Tot, tot, tot!
Un sfert de oră am chinuit suportând smulgeri repetate de ceară de pe pielea mea cu tot cu puful invizibil. Dar s-a terminat. Declarația de încheiere a conflictului (a operațiunii de epilare) a venit ca o minunată încununare a suferințelor suportate eroic pe patul de tortură. Urmează uleiul. Un masaj aromat pe spatele meu era tot ce-mi puteam dori după sesiunea de chin prin care am trecut. Un miros senzational care mi-a făcut poftă de ciocolată fierbinte. Sper că după toată treaba asta, măcar cinste cu o ciocolată caldă să-mi facă.
După ce am încheiat toată operațiunea, domnișoara mea s-a uitat la mine galeș și:
Cum a fost iubire? Ai rezistat destul de bine! Chiar speram să te văd ca pe ăia din filmele de comedie care săreau în sus câte un metru de durere! Am încercat s-o fac cât mai dureros, dar ai fost curajos! Acum, cred că te-ai învățat să nu mai faci prognoze meteo dacă nu te pricepi și să mai asculti și de mine din când în când.
Acum hai să bem un cocktail la turci. Te iubesc!
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015
Pingback:SuperBlog | Proba 4. Hair-Files
Pingback:Super Blog de la A … la Z. Episodul 1 | Una-alta cu Costică