O să vă povestesc în rândurile ce urmează cum am ajuns dependent de tehnologie. Cum am ajuns de la eu, cel invizibil în online, la Costică, de la Una-Alta Cu Costică.
Totul a început ca o glumă. Scriam articole pe-un blog din subdomeniu ca să mă distrez și ca să fiu aproape de oameni. Oameni pe care ajunsesem să-i îndrăgesc. Cine-ar fi crezut vreodată că treaba asta mă va transforma așa cum a făcut-o? Eu nu. Dar uite-mă azi, mândru blogger, Youtuber, instagrammer și, mai nou, tiktoker. Din copilul în al cărui casă singura tehnologie era televizorul CRT, la cel care se înconjoară astăzi de gadgeturi și care pentru orice activitate acum are un buton: Costică de la Una-Alta cu Costică. A! Să nu uit și de al meu prieten, „Personajul” care e și el un consumator de tehnologie. Dacă nu credeți, aruncați un ochi aici:
Ce tehnologie era la modă când am început blogging-ul?
Îmi aduc aminte bine când am scris pentru prima dată un articol pe blog. Era prima zi de mai a lui 2010. Și fiind prima zi de mai, un articol care trata subiectul lui 1 mai muncitoresc părea cel mai potrivit.
Poze? Ce-s alea poze? Telefonul meu la vremea aia era un Sony Ericsson V640i cu o cameră de 2MP. Aparat foto? Costa cât laptopul pe care mi-l cumpărasem cu multă greutate. Așa că singura tehnologie pe care o aveam la dispoziție pentru a pleca la drum era un laptop și un modem de internet. (CU FIR!- că de wireless nici nu îndrăzneam să mă ating)
Repet: era 2010! Pe vremea aia dacă aveai tehnologia la tine acasă, la îndemână, erai un om fericit! Aveai cu ce, vorba aia!
Cum am făcut cunoștință cu tehnologia?
În același an 2010, doar că mai în toamnă m-am angajat în retail. Eu, omul care avea acasă un televizor cu tub, un laptop, un telefon mobil și câteva becuri, am aterizat brusc într-un univers al tehnologiei. Plasme și LCD-uri, aparate foto de toate felurile, laptopuri cu zecile, sisteme de sunet și o cârcă de accesorii pentru gaming. Tehnologie unde vezi cu ochii. Nu mi-a fost deloc greu să mă obișnuiesc cu ea. Ba chiar am îmbrățișat-o extrem de repede și în scurt timp i-am găsit utilitate inclusiv pentru joaca mea de-a bloggingul.
![](https://i0.wp.com/unaaltacucostica.wordpress.com/wp-content/uploads/2022/10/spacer.jpg?w=760&ssl=1)
Mai un aparat foto performant cu care să-mi fac pozele pentru articole, mai un soft care să mă ajute cu editarea pozelor, mai o tastatură mai bună și un mouse care să-mi satisfacă mofturile… tehnologia era acum una cu mine.
M-am împrietenit cu Spacer…
Lucrând într-un magazin care vinde tehnologie, era clar că toate noutățile treceau prin mâna mea și aveam avantajul de a le testa și de a descoperi branduri noi. Așa am descoperit câțiva ani mai târziu Spacer. Una din mărcile de accesorii audio și IT din gama noastră. Era destul de interesant când primeam notificare că am listat un produs nou de gaming sau ceva din zona sport și călătorie de la Spacer.
Dacă-mi aduc bine aminte, la un moment dat am luat un rucsac de la ei pentru că trebuia să plec într-o călătorie scurtă și nu voiam să car geamantanul. Iar produsele lor erau singurele care ofereau un preț pe măsura așteptărilor mele. Îl mai am și acum, dacă nu mă înșel.
Nici acum, după atâția ani de blogging și de muncă în retail nu mă dezic de Spacer. Ultima achiziție este un mousepad (primul din toată viața mea) care mi-a schimbat pur și simplu viața.
De la glumă la muncă…
Diferența este că azi nu mai iau tehnologia în glumă ci mă folosesc de ea la fiecare pas pentru a da ce e mai bun din mine. Azi îmi petrec zeci de ore în fiecare lună căutând gadgeturi noi care să mă ajute în procesul de creație. Azi investesc în tehnologie ca să fiu sigur că munca mea e la cel mai înalt nivel pentru a fi recompensată corect. Azi tehnologia a devenit parte din munca mea, parte importantă din „rechizitele” mele fără de care ceea ce fac n-ar mai exista nici măcar sub formă de glumă. Oare ce-o să fie mâine cu tehnologia?…
Articol pentru proba nr 3 din Superblog 2022, probă sponsorizată de
Spacer
Pingback:Proba 3. Cum m-a ajutat tehnologia să devin creativ? Incursiune în lumea Spacer.