V-a plăcut bancul meu cu extratereștri?… Nu?… Cred și eu că nu. N-ați înțeles nimic! Așa se întâmplă atunci când comunicarea nu se întâmplă în aceeași limbă. Ori se înțelege greșit, ori nu se înțelege nimic. Cam așa ne-am uita unii la alții dacă într-o zi am da nas în nas cu extratereștrii și am încerca să purtăm o conversație.
Ce-ar fi de făcut în cazul în care mâine ne-am uita pe geamul de la bucătărie și am vedea în fața blocului sau a casei o gașcă veselă de creaturi ciudate cu patru capete, opșpe mâini și cu un arsenal de arme gata să distrugă orice? Păi, cam nimic. Având cunoștințele pe care le avem despre ei, singurul lucru pe care-l putem face este să ne întrebăm cum preferă să ne mănânce. Cu piper sau în sos dulce. Sau să ne rugăm să fie vegetarieni.
Bineînțeles, mai există și varianta că vin cu intenții de pace și prietenie. Și în cazul ăsta, am face bine să fim pregătiți și să avem grijă ce spunem. N-am vrea să ne jignim musafirii când își beau cafeaua pe canapeaua noastră, nu? Cum să avem grijă să nu-i jignim când nu ne înțelegem? Păi, ideal ar fi să învățăm să comunicăm cu ei cumva. Și cum la școală nu învățăm decât limbi străine de-ale noastre iar în librării sau biblioteci nu găsim dicționare și ghiduri conversaționale cu extratereștrii, cea mai indicată metodă ar fi să lucrăm cu ei „la psihic”, cum ar veni. Eu personal, aș alege gesturile care sunt cel mai puțin amenințătoare. De exemplu, brațele ridicate spre omul (sau extraterestrul) din fața ta, cu palmele deschise. E unul din cele mai cunoscute semne de pace, de bunăvoință. Nu ar da greș dacă aș vrea să transmit că nu doresc răul. Pe urmă, un zâmbet cald și sincer. Nimeni n-ar avea încredere într-o figură crispată, speriată sau nervoasă, nu?
M-am tot uitat la filme americane cu și despre extratereștri și cam în toate subiectul era același. Extratereștrii răi au venit să ne cucerească Planeta, să ne ia casa, să ne fure resursele sau, chiar pe noi. Niciun scenarist, niciun regizor de film nu a abordat tema asta dintr-un alt punct de vedere. Sau, aproape nici unul. Cunoștințele mele despre cinematografie nu sunt foarte vaste. Știu totuși, că în luna noiembrie, 11 noiembrie 2016 mai exact, va fi lansat în cinema un film care vorbește despre venirea extratereștrilor dintr-un alt punct de vedere, oarecum. În filmul Arrival oamenii iau în calcul posibilitatea ca ființele care ne vizitează să vină cu gânduri pașnice. Și pentru ca să probeze teoria asta, solicită ajutorul unui expert în lingvistică pentru a încerca să stabilească un contact cu musafirii. Nu știu dacă Amy Adams (Louise Banks) va reuși să comunice cu ei, nu am văzut decât filmul de prezentare. Însă știu sigur că filmul va fi unul plin de mister. Cum altfel ar putea fi un science fiction? Voi merge sigur la film să văd ce se întâmplă, dar voi aștepta cu nerăbdare și apariția pe suport DVD sau Blu ray pentru că, un thriller bun trebuie păstrat în colecția personală, nu?
Revenind la problemele mele (și ale multor fani ai „UFO-logiei” ca să-i zic așa), oamenii ar trebui să se gândească serios să se pregătească pentru asemenea situații. Și pentru cazurile în care vizitatorii ar veni ostili și pentru cazul în care ar veni cu gând de prietenie. Eu vreau să cred că dacă vor veni într-o zi, vor veni să ne fie prieteni. Vor veni să ne învețe lucruri noi și benefice pentru păstrarea Planetei și ca să învețe de la noi. Să învețe bucuria desenelor pe asfalt, dansul în ploaia caldă de vară, să învețe cum să se îndrăgostească și cum să culeagă o floare pentru aleasa inimii.
De asta mă gândesc că atunci când îi vom întâlni, comunicarea ar trebui să înceapă de la copii. Copiii sunt cele mai sincere și cele mai inteligente ființe de pe fața Pământului. Un copil se poate împrieteni cu un al copil de pe un alt meridian, care vorbește o altă limbă fără să scoată un sunet. E de-ajuns un zâmbet și-o jucărie împărțită și între ei se leagă cea mai frumoasă prietenie. De asta eu le-aș arăta extratereștrilor proaspăt veniți copiii. Filmulețe întregi în care protagoniștii sunt copii. Chestii mici cu mânuțe care se joacă împreună în nisip, în parcuri, care chicotesc la orice pas, care aleargă roșii în obraji.
Unii ar spune că soluția comunicării stă în matematici, formule științifice, psihologie și alte nebunii de oameni mari. Dar, dacă cei care vin să ne viziteze sunt superiori în toate astea? Dacă matematicile noastre superioare sunt pentru ei calcule de grădiniță, dacă psihologia lor se rezumă la cine știe ce abilități de a citi mințile, dacă fizica noastră nucleară a fost inventată chiar de ei? Cu ce i-am încânta? Cu ce i-am uimi? Cu ceea ce știu deja? Cu ceea ce consideră banal? Nu! Trebuie să-i întâmpinăm cu ce avem noi mai de preț. Cu sufletele deschise și cu zâmbetul pe buze.
Și dacă totuși vin cu gânduri negre, atunci mulțumim lui Dumnezeu pentru mințile iscoditoare pe care le au pământenii și pentru abilitatea unică de a găsi soluții atunci când suntem în impas. Sunt sigur că am tras învățăminte prețioase din toate experiențele prin care am trecut. Războaie, accidente și alte conflicte… toate ne-au pregătit și pentru asta.
Sper însă că nu va fi nevoie. Sper că într-o zi un copil se va trezi râzând întrebându-și mama dacă poate ieși afară să se joace cu Klinghert, marțianul de vis-a-vis…
Vă las cu trailerul filmului despre care v-am zis mai sus. Eu merg să-l văd pentru că sunt foarte curios ce s-a întâmplat. Dacă vizitatorii s-au împrietenit cu noi sau dacă au pornit un război intergalactic. Vreau să văd dacă a fost „bună ziua” sau „bum-bum”!
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=a0KlCHd62iE]
Articol scris pentru Super Blog 2016
Pingback:SuperBlog | Proba 17. ARRIVAL. Cum comunici cu necunoscutul?