Baba și aspiratoru’
Baba și aspiratoru’

Baba și aspiratoru’

Salut! Mă întorc cu o poveste proaspătă. Atât de proaspătă încât dacă întorc privirea am senzația că femeia despre care vă povestesc încă se mai află la 5 metri în spatele meu.

Azi mi-a venit în magazin o clientă, „prietenă” veche de-a mea să-și cumpere o ladă frigorifică… ba nu, un congelator…sau să fie ladă…nu prea era hotărâtă. Congelator să fie până la urmă! Și asta a luat.

Zic „prietenă veche” pentru ca „relația” mea cu ea a început în urmă cu 3 ani când a venit la mine la magazin cu un aspirator defect cerând să i-l înlocuim. A nimerit peste mine și cum mă aflam într-un fel de PMS masculin am luat decizia să-i verific la sânge „scula”. Și bine am făcut pentru că atunci când m-am uitat la filtre am descoperit cu bucurie că doamna (baba cum am zis și în titlu) tocmai își făcuse curățenie în casă și trăsese cu el tot varul rămas dupa renovări. Așa că, la timpul ăla am decis să nu-i schimb aspiratorul și să i-l trimit în service pentru verificări amănunțite. Femeia a refuzat și a lăsat aspiratorul în magazin cu tot cu factură și certificat de garanție bucurându-mă cu o urare foarte originală: „Să te speli la cur cu el!”(Sunt curios cum ar putea face cineva o activitate de genul ăsta cu un aspirator dar am decis să nu încerc). Dusă a fost! După vreo 6 luni de la întâlnirea romantică pe care am avut-o cu doamna am decis că nu mai are rost să păstrăm aspiratorul așa că l-am casat(l-am aruncat în containerul cu produse pentru reciclare). După vreun an de la întâmplare, baba s-a întors în magazin după electrocasnic. Normal, nu am avut ce să-i dăm și am trimis-o acasă. După încă un an, fiind la cumpărături de pâine și apă, iar a venit la noi. De data asta s-a întâlnit din nou cu mine. Cu ocazia asta m-a anunțat pe cale oficială că o să mă pricopsesc cu un pomelnic între morți la Sfântul Anton(am înțeles că mai facuse unul pentru o vecină și-i murise soțul după 40 de zile–PANICA!!) și încă unul la Cuvioasa Parascheva(de întărire). I-am mulțumit pentru rugaciunile ridicare sfinților și-am lăsat-o să plece.

Azi, după 3 ani, când baba a venit să-și reînnoiască „parcul”  de electrocasnice, a servit-o o colegă. Dar la un moment dat, am trecut pe lângă ele, femeia m-a recunoscut și i-a zis colegei: „Uite, individul ăsta m-a lăsat fără garanție la aspirator și fără el! Nu a vrut să mi-l schimbe! ” Colega mea, într-un spirit de întrajutorare, încercând să-mi ia apărarea, îi replică: „Doamnă, nu avea cum să vi-l schimbe. E șef, dar nu are voie să schimbe produse dupa cum are el chef!”(Nu sunt șef dar colegii mei adoră să mă arunce în gura „leilor” spunând ca sunt șeful de raion). Răspuns la care baba scuipă tot veninul adunat de-a lungul a 3 ani: ” E șeful curului! Hristosul mamii lui! O să-l blestem toată viața!”

Eh, uite-așa m-am pomenit cu o viață plină de blesteme din cauza unui aspirator…Acum…nu am ințeles…toată viața ei…sau viața mea…:-? Că la cât de multă răutate are în ea asta are toate șansele să trăiască cât „zidul Goliei”… :))

Asta-i tot! Râdeți, glumiți…dar luați aminte! Cu aspiratoarele femeilor bătrâne nu e de glumă!

Hai, la revedere, vă pup!

Lasă un răspuns