Săptămâna trecută, când s-a lansat un nou model de telefon la noi, l-am chemat pe domn’ Director să i-l arătăm. Omul chiar a și cumpărat unul, dar nu pentru el ci pentru o cunoștință. Știindu-l un entuziast al tehnologiei, am încercat să-l convingem să cumpere și pentru el unul. Telefonul pe care-l are e deja „vechi” vorbind în termeni de retail. E modelul de anul trecut. N-am reușit, ba chiar ne-a și arătat de ce nu se desparte de telefonul lui și, mai ales, de marca lui preferată de telefon. Omul, practic are toată casa conectată la acel dispozitiv. Un fel de casă smart pe care o controlează remote (de la distanță) prin intermediul telefonului. Becurile, prizele, aerul condiționat, ușa de la garaj, centrala termică, ambianța, totul poate fi controlat cu ajutorul acelui telefon mobil. E, practic, o casă cum am văzut doar pe la televizor, pe la Buhnici. Recunosc, când am văzut acea casă mă gândeam că nu se poate realiza la noi așa ceva, dar uite că directorul nostru a realizat-o deja și spune cu mândrie că de când și-a „deșteptat” casa, facturile lui au scăzut simțitor.
Casa smart este un mare plus în viața noastră. Însă, aspirațiile noastre într-o lumă în continuă degradare sunt la mai mult decât o casă smart. Din dorința de a salva ce se mai poate din Planeta asta frumoasă care ne este casă, oamenii au descoperit un alt stil de viață, un alt fel de cămin. Casa activă este ultima găselniță a specialiștilor și este modelul de urmat atunci când vrem să locuim într-o casă care are aproape zero amprenta ecologică asupra spațiului pe care-l ocupă. O casă care produce mai mult decât consumă și care este atât de prietenoasă cu mediul înconjurător încât ar putea deveni cei mai buni prieteni.
Ce presupune o casă activă?
Principiul de bază atunci când vorbim despre o casă activă este ca spațiul locativ să consume cât mai puține resurse și în același timp să ofere un grad maxim de confort locuitorilor.
Casa activă își produce singură energia electrică de care are nevoie pentru o bună funcționare, ajutată de panouri fotovoltaice. Însă, producerea de energie proprie nu este suficientă pentru a avea o astfel de casă. Încă din faza de proiectare spațiul este gândit în așa fel încât să maximizeze gradul de confort cu un consum minim de energie. Reducerea consumului de energie este înlesnită de tehnologia pompelor de căldură aer-apă cu recuperare de căldură. O casă activă se va folosi de recuperarea căldurii și recircularea aerului din interior la perioade regulate de timp.
Toate tehnologiile implementate într-o casă activă sunt asistate electronic de către un sistem performant pentru a asigura în orice moment din zi, în orice perioadă din an un grad de confort excepțional. De asemenea, elementele din casa smart cum ar fi controlul electronic de la distanță al termostatului, al sistemului de iluminat sau al prizelor ori alte funcții ce pot fi controlate cu ajutorul internetului și al unui telefon mobil sau al unui asistent vocal (că tot o laudă toată lumea pe Alexa) participă cu succes la creșterea confortului din locuință și la scăderea consumului.
O casă activă este echipată cu electronice și electrocasnice din cele mai performante și mai economice, beneficiază de un sistem de iluminat performant care asigură un confort sporit cu un consum cât mai redus. Toate acestea, împreună cu acel sistem de control unic de la distanță fac din casa ta o casă activă. Și putem extinde și la alte aspecte. Un sistem optim de sortarea și predarea deșeurilor casei sau un sistem performant pentru deversarea apei menajere cu fosă ecologică dotată cu filtre și sisteme de purificarea apei sunt, de asemenea puncte importante de notat atunci când vorbim de o asemenea casă.
Însă o casă activă nu beneficiază doar de tehnologii și de electronică de ultimă generație. Pentru a avea o casă cu adevărat activă va trebui să pleci de la un proiect de casă care să respecte din start toate criteriile și standardele impuse. De la anveloparea corectă a clădirii, izolarea termică, dar și fonică. Încă din acest stadiu casa este supusă unor teste și simulări prin care se vor determina parametrii în care se va construi imobilul.
Ce beneficii aduce o casă activă?
Cel mai mare beneficiu pe care-l aduce o casă activă nu se adresează în totalitate proprietarului. Impactul ecologic aproape de zero al casei active se adresează mediului înconjurător și reprezintă grija pe care o poartă proprietarul acestuia. O casă activă este o declarație de respect și prețuire a naturii prin care omul se obligă să trăiască în armonie cu aceasta fără s-o mai altereze în niciun fel.
Reducerea costurilor cu întreținerea locuinței sunt cel mai mare beneficiu pe care-l putem avea noi ca și proprietari ai unei case activă. Gândiți-vă cum ar fi dacă în ziua de salariu, în loc să luăm jumătate din bani și să-i dăm furnizorilor de servicii, păstrăm în buzunar acei bani și facem cu ei ceva frumos pentru noi. Un week-end la munte, o bicicletă nouă, o pereche de pantofi, un ceas, orice! Sau gândiți-vă la altă variantă. Aveți o casă atât de eficientă încât la sfârșit de lună furnizorul local de energie electrică vă virează în cont o sumă de bani reprezentând plata energiei electrice pe care voi ați produs-o, dar n-ați consumat-o.
Momentan nu știu dacă este posibilă această variantă. Știu, însă că acel surplus de energie pe care-l injectăm în rețeaua de distribuție se întoarce pe facturile noastre cu minus. Astfel, dacă se întâmplă să avem o perioadă în care producția de energie merge mai prost (zile la rând cu cer acoperit, nopți mai lungi în perioada de iarnă etc), vom consuma acea energie pe care noi am produs-o, dar nu am folosit-o la timpul respectiv. Ar fi ca o bancă în care-ți depozitezi economiile iar când ești strâmtorat la portofel retragi și folosești ce-ai depus.
Spuneam mai sus de acele sisteme de recircularea aerului în încăpere. De aici vine un alt mare beneficiu al casei active. O locuință ventilată corect este o locuință în care praful și alergenii lipsesc cu desăvârșire. Împreună cu un grad de umiditate perfect datorită controlului electronic aceste elemente oferă locuitorilor un mediu propice pentru a se dezvolta sănătos, fără riscul îmbolnăvirii.
Cum ne poate schimba viața o casă activă?
După toate beneficiile prezentate mai sus, e cât se poate de clar că mutarea într-o casă activă nu ne poate schimba viața decât în bine. Economia făcută la cheltuielile de întreținere ne poate deschide noi porți spre alte activități la care am visat. Beneficiile sistemelor de ventilație și reîmprospătarea aerului ne asigură un grad ridicat de confort și un mediu sănătos și automat o sănătate mai bună.
Pentru cei care doresc o independență totală față de sistemul public de distribuție a energiei, alegerea unui kit de stocare offgrid le va oferi o satisfacție în plus. Să știi că nu stai la mila nimănui și că nu riști să rămâi pe întuneric de câte ori se taie curentul în zonă este un lucru extraordinar de avantajos. Mai ales când știm cât de vechi sunt rețelele de distribuție și cât de des apar avarii.
Nu în ultimul rând, o schimbare enormă este mândria pe care o capeți atunci când știi că tu și casa ta nu afectați în niciun fel natura și mediul înconjurător. Când omul reușește să viețuiască pe Pământ fără să provoace pagube participă activ la salvarea și păstrarea mediului înconjurător căruia îi suntem cu toții datori de mii de ani.
Articol pentru proba nr 5 din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de
Aia Proiect – Birou de proiectare
Pingback:Proba 5. Casa viitorului se proiectează acum