Când am trecut în clasa a 5-a, în viața mea se întâmplau foarte multe schimbări. Mă mutasem de 3 ori într-un singur an, rămăsesem doar cu mama și cu surorile mele, traiam multe chestii pe care un copil de 10-11 ani n-ar trebui în mod normal să le trăiască.
Mă mutasem undeva la țară, la 14-15 km de oraș și trebuia să fac naveta. Pentru mine, care mereu locuisem pe-aproape de școală, la maxim 3-4 stații de autobuz distanță părea un lucru imposibil de realizat.
Foarte aproape de locuința noastră era biroul vamal unde l-am cunoscut pe nea Vali. Un om pe la 45-50 de ani care mă îndrăgise aproape imediat. Începusem să-i fac vizite la birou, să petrec ore întregi prin vamă punând întrebări stupide de copil de clasa a 5-a. Pasionat fiind de calculator și destul de priceput, petreceam foarte mult timp în fața IBM-ului din vamă, calculator care se defecta destul de des, lucru pentru care nea Vali trimitea de fiecare dată pe cineva la mine la ușă să-l cheme pe „Costăchel Budurău” așa cum îmi zicea el mie, ca să pun calculatorul înapoi pe picioare. Stăteam cu orele în fața aparatului și, după ce-l reparam, drept răsplată, aveam voie să-mi bag CD-urile cu jocuri și să mă distrez jucând Prince of Persia ori ce alte jocuri mai aveam eu la vremea aia.
Nu realizam, dar nea Vali mă studia de fiecare dată când eram la el în birou. Punea o grămadă de întrebări cărora eu le răspundeam aproape automat, fiind mult mai atent la ecranul calculatorului decât la omul de la birou. Așa nea Vali a ajuns să mă cunoască și să afle că scârțâiam destul de grav la învățătură și că matematica îmi dădea dureri de cap. Era și normal. În starea în care mă aflam la începutul anului școlar scăpasem destul de mult de sub controlul mamei și începusem să golănesc. Nu era genul ăla de golăneală periculoasa. Lipseam de la ore fără motiv, amânam temele de acasă și nu puneam mâna pe cărți să repet nimic lucruri care îmi afectau vizibil situația școlară. Cu toate astea, eram un băiețel deșteptuț. Îmi fugea mintea și nea Vali observase asta.
Așa că a luat decizia să mă ajute. A vorbit cu mama și cu o profesoară de matematică pe care o cunoștea ca să-mi facă niscaiva pregătire. Lacunele pe care le acumulasem erau destul de mari și n-aș fi reușit niciodată să le recuperez de unul singur. Nea Vali a discutat cu doamna profesoară, i-a explicat situația mea și a rugat-o să mă ajute atât cât poate ea, ca să scoată din mine un băiat bun. Și am început pregătirea. De 3 ori pe săptămână megeam la doamna Pichiu la meditații unde, cumva, începuse să-mi placă matematica. Doamna profesoară mă trata cu foarte multă înțelegere și răbdare. Stătea lângă mine și-mi explica orice problemă și învățase să-mi citească nedumeririle în priviri. Astfel că nu plecam niciodată de la ea până nu mă privea în ochi și se asigura că am înțeles lecția din ziua respectivă. Nu după foarte mult timp situația mea școlară se îmbunătățise. Eram la zi cu materia, începusem să fiu foarte activ la orele de matematică și nu mi se mai părea deloc greu ceea ce ne prezenta profesoara pe tablă. La doamna Pichiu treburile mergeau unse. Îmi verifica nu doar temele pe care le primeam de la dumneaei ci și temele de la clasă. Practic, mă obligase să mă obișnuiesc să lucrez de acasă și să fac lucrul pe care-l abandonasem la începutul anului. Temele de clasă. Avea grijă să nu o luăm înainte cu învățătura ca să nu devin plictisit la clasă știind deja lecțiile dinainte. Uite-așa, din elevul deștept, dar mediocru la învățătură, devenisem unul din elitele clasei, copil pe care profesorii se puteau baza. Toate astea datorită unui om calm și grijului care într-o zi s-a uitat în ochii unui copil rătăcit și-a decis să-l ajute.
Anii au trecut peste mine și am încercat să fiu pe cât posibil așa cum mă învățase nea Vali să fiu. Un om responsabil. M-am mutat din satul ăla, am trecut prin facultate, acum lucrez și sunt mulțumit că am reușit în viață să ajung până aici. Ajutorul pe care l-am primit de la nea Vali a fost pentru mine un boost de încredere și un semnal de alarmă că riscam să-mi pierd șansa în viață dacă alegeam să merg pe drumul chiulului și a dezinteresului față de învățătură.
Recent am aflat că nea Vali se pensionase. O ducea foarte bine cu soția lui în vechiul apartament pe care-l avea și probabil nici nu avea habar cât de mult a influențat cândva viața unui băiețel dezorientat, pasionat de calculatoare. Mi-am dat seama că eu nici măcar nu-i mulțumisem vreodată pentru ajutorul pe care-l primisem de la el. Pentru zecile de ore de discuții în biroul lui, pentru orele de matematică, pentru sfaturile pe care mi le dădea atunci când mă citea că ceva se întâmpla în capul meu, pentru nimic. Și vreau s-o fac! Vreau să merg la omul ăla și să-i spun în față: „Mulțumesc, nea Vali! Ai făcut din mine OM!” Pentru toată bunătatea pe care mi-a oferit-o în acea perioadă când mă simțeam al nimănui aș vrea să-i întorc măcar o fărâmă. Un cadou simbolic.
Nu sunt cel mai priceput la ales cadouri. Pe cine mint? Nu sunt deloc priceput! Iubita mea trebuie sa-mi dea cele mai evidente „hint-uri” ca să mă prind ce vrea să-i cumpăr. Și când spun hint evident mă refer la: „Prostule, ia-mi un Dior!” Așa că îmi întorc fața către all mighty internet și-l consult pe el. Îmi plac site-urile pe care produsele sunt extrem de bine organizate, ca pentru proști ca mine, așa. Mie-mi trebuie un site care să-mi spună: Uite, băiete! Aici ai 300 de cadouri pentru 8 martie! Gândite și concepute de alții pentru ca tu să alegi cu cea mai mare ușurință. Și de acolo să aleg produsul de pe listă. Cum care listă? Lista ei! Fiecare femeie are o listă cu cadouri dorite și, băieți… „always stick with the list!„
M-am tot uitat și tot uitat și m-am gândit că cel mai bun cadou pentru un pensionar căruia îi porți respect și căruia vrei să-i mulțumești pentru ceva ar fi un ceas. Găsesc potrivit să-i spun 
omului pe care-l apreciez un „Mulțumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut ajutându-mă fără să aștepți ceva la schimb” oferindu-i un frumos ceas pentru că fix timpul este reprezentat de acel ceas și îmi doresc să i-l ofer înapoi. Mi se pare unul din cele mai elegante și utile cadouri pe care îl poți oferi unui om. Reprezintă respectul și admirația față de tot ceea ce înseamna acel om pentu tine. Așa că i-am ales cel mai frumos ceas care am considerat că o să i se potrivească și împreună cu el o agendă elegant îmbrăcată în piele și personalizată cu textul „Celui mai bun om de pe Pământ”. Nu știu în ce scopuri o va folosi, dar sunt convins că de fiecare dată când o va privi își va aduce aminte că odată, s-a uitat la un pici murdărel care învârtea o minge spartă prin jurul vămii, s-a împrietenit cu el și l-a ajutat să devină OM.
M-am tot întrebat când ar fi fost momentul prielnic să-i fac o vizită și să-i ofer cadoul meu. Îmi aminteam când era ziua lui și mă gândeam că ar fi o surpriză plăcută să primească un dar din partea unui băiat pe care nu-l mai văzuse de mai bine de zece ani, chiar de ziua lui. Apoi m-am gândit să i-l trimit prin curier cu titlul de „cadou întârziat pentru pensionare”, dar nu mi s-a părut cel mai potrivit. Așa că am decis să-i fac o vizită așa, într-o zi oarecare fără vreo ocazie și să-i ofer micul meu cadou de mulțumire pentru că atunci când vrei să-i mulțumești cuiva pentru un bine pe care ți l-a făcut, nu trebuie să aștepți o ocazie specială. Poate fi o banală zi de miercuri, pe la prânz, când omul stă liniștit în canapea uitându-se la televizor. Exact așa am făcut eu și m-am bucurat enorm când i-am surpriza din ochi în momentul în care a deschis ușa și eu i-am spus: „Sărumâna, nea Vali! Costăchel Budurău sunt! Mă țineți minte?„
Articol pentru proba nr 4 din Spring SuperBlog 2019, probă sponsorizată de
Pingback:Proba 4. O experiență memorabilă