Ce atâta modă? Outlet-ul nu-ți place?

Întotdeauna am avut un ghimpe împotriva modei și moda a avut vreo cinșpe ghimpi împotriva mea. Nu, serios… de când mă știu n-am nicio treabă cu moda. N-am îmbrățișat-o niciodată, nu m-am îmbrăcat niciodată așa cum dicta curentul. Colegii mei de liceu apăreau la școală îmbrăcați în cele mai ciudată stiluri doar pentru că așa era la modă, pe când eu mergeam de fiecare dată pe stilul cel mai sănătos: „n-am bani, frate!” Eram atât de sărac încât nu-mi permiteam nici măcar revistele în care apăreau cele mai la modă ținute, nu mai vorbesc de textile… Însă aveam caracter! Asta da! Eu nu spuneam că mă îmbrăcam atât de sărăcăcios pentru că n-aveam bani nici de-o merdenea. Eu le spuneam prietenilor că hainele pe care le îmbrăcam reprezentau un stil propriu, unic și că eu refuzam să mă supun curentelor. Of, dacă pe vremea aia găseam magazinele outlet și second hand online cum găsești acum Evernisaj, alta ar fi fost povestea. Și pun pariu că n-aș fi fost singurul împotriva curentului.

De exemplu, într-un an, prin clasa a XI-a, cred, apăruse o modă că toți purtau geci vișinii cu nu-știu-ce mortăciuni blănoase atârnând de glugă. Băi și toți băieții (DA, BĂIEȚII) de la mine din clasă s-au dotat în mai puțin de două săptămâni cu geci vișinii cu mortăciuni blănoase la glugă. Numai eu, anticurentistul, îmi purtam cu mândrie geaca gri, până la genunchi, cumpărată din nu știu ce second hand. Dar în ochii colegilor mei, eu eram cel altfel. Cel care niciodată nu se supunea modei actuale. Îmi creasem o imagine de rebel, de om căruia niciun creator de modă nu-i putea dicta ce culoare să poarte, cum să-i fie jeanșii sau ce tricouri să-și cumpere. Eu eram cel care nu îmbrățișa moda imediat ce apărea, nu. Chiar dacă îmi plăcea un anumit articol vestimentar care abia apăruse și care era la modă peste tot. Eu așteptam până când îl găseam într-o vitrină alături de afișul compus din 13 foi A4 pe care scria cu font 600 (câte-o literă pe fiecare foaie): OUTLET BĂRBAȚI. Și normal că nu spuneam nimănui că n-aveam bani. Nu, eu așteptam până când nu mai purta nimeni articolul respectiv ca să nu fiu „cu turma”. Eu așteptam să pot fi singurul care poarta modelul ăla. Aveam niște figuri pe mine că nu-ncăpeam de mine.

Băi și-am avut și ceva discuții cu colegii de clasă la vremea aia. Eram eu tare-n gură, însă nici ei nu erau așa de proști și nici prea de treabă. Într-o zi, când am venit la școală cu o nouă pereche de bocanci care se vedeau destul de clar că nu erau chiar așa de noi, m-au îngrămădit în banca mea și făceau mișto de mine că am încălțăminte second hand. Doar spiritul meu descurcăreț a făcut să întorc povestea în favoarea mea când m-am apucat imediat să caut modelul de bocanci pe internet și am găsit niște articole de pe niște site-uri de fashion în care exact modelul din picioarele mele erau listați la cateva sute de dolari.( Da, dolari. La vremea mea euro abia apăruseră de un an-doi, așa că prețurile de pe site-uri tot în dolari le aveam).

Da, m-am îmbrăcat încă din copilărie și încă mă mai îmbrac și-acum în viața de adult din outlet-uri și magazine second hand. Diferența este că acum, la maturitate, n-o mai fac pentru că nu am bani de haine noi, nu. Acum vizitez magazinele de genul ăsta exact pentru motivul pe care-l băgam la înaintare când eram copil. Autenticitatea. De cele mai multe ori produsele pe care le găsesc în astfel de magazine sunt unicat. Iar asta-mi sună foarte bine mie. De ce să port aceleași haine pe care le poartă toți? De ce să fiu cu turma? De ce să nu fiu pata de altă culoare dintr-un autobuz plin cu oameni la modă? De ce?

Articol pentru proba nr 6 din Spring SuperBlog 2021, probă sponsorizată de

Evernisaj