Au trecut trei ediții SuperBlog de când pandemia de Coronavirus a pus stăpânire pe întreaga omenire. Prima dintre ele s-a întâmplat în timpul stării de urgență și, ca efect al acestei stări, nu a fost programată nicio Gală după finalizarea competiției. A doua ediție din timpul pandemiei a avut parte de-o Gală adaptată la condițiile vremii, online. Deși ne-am bucurat că puteam să ne vedem măcar prin intermediul camerelor web, n-a fost o experiență prea plăcută. S-a simțit ca o altă ședință online, diferența fiind că nu s-a discutat despre bilanțuri, previziuni sau alte chestii de genul ăsta.
Dar iată că ziua de 12 iunie 2021 a fost scris să fie zi cu noroc pentru superbloggeri, fiind ziua în care ne-a fost dat să sărbătorim din nou împreună Gala SuperBlog! Cu ajutorul prietenilor de pe litoral de la Hotel Opal din Cap Aurora, am avut parte de ceea ce așteptam cu toții de un an jumate.
Gazda evenimentului: Hotel Opal din Cap Aurora
Așa cum am zis deja, după două ediții Superblog fără interacțiune offline, una dintre ele având o Gală organizată online, iar cealaltă fără nici măcar această întâlnire din spatele monitoarelor, prima Gală offline a fost găzduită de către prietenii competiției de la Hotel OPAL din Cap Aurora.
Ce trebuie să știți despre acest hotel este că recent a fost achiziționat de către actualii proprietari și că este în plin proces de modernizare. Cu toate astea, condițiile oferite pe durata galei au fost peste așteptarile noastre ceea ce nu a putut decât să ne bucure pe toți.
Cum a fost revenirea la normalitate
După cum ziceam, joi seara mi-am luat tălpășița spre mare, iar vineri dimineață am ajuns. După o plimbare de vreo oră pe jos din gara Mangalia am ajuns la Hotel Opal din Cap Aurora. Însă nu m-am cazat direct pentru că nu așa e tradiția. Nu, întâi am căutat un beach bar unde am repezit o bere rece în halbă scoasă de la congelator. După, a urmat cazarea și alte activități de vacanță.
A doua zi a început promițător. După un mic dejun îndestulător Daniel și Larisa m-au convins să ma alătur lor pentru o sesiune de alergare prin stațiune. Nu mai alergasem de ceva timp până atunci, dar conform spuselor partenerilor mei de mișcare m-am descurcat satisfăcător. Adică n-am picat în bot după primii 500 de metri.
Pentru că Gala se întâmpla abia pe seară ne-am împrăștiat cu toții pe tot litoralul căutându-ne activități. Unii au plecat prin Vamă, alții să caute câmpuri de lavandă. Cert este că toată lumea a avut parte de activități extracurriculare cum ar veni.
Gala mult așteptată
La ora stabilită, pe terasa hotelului, respectând toate condițiile de sigurață, Claudia și Albert au dat startul celui mai așteptat eveniment din ultimul an și jumătate. Gala Spring SuperBlog 2021! Gală care, pe lângă câștigătoarea troferului de anul ăsta le-a sărbătorit și pe câștigătoarele ultimelor 2 competiții pentru care nu s-au putut organiza Gale. Fetele au venit cu trofeele la ele și au fost aplaudate la scenă deschisă așa cum ar fi meritat să se întâmple de prima dată.
Rând pe rând au trecut pe la microfon, așa cum este tradiția, reprezentanți ai sponsorilor, jurați, bloggeri parteneri și bloggerii participanți care erau prezenți la Gală. Nimeni nu a scăpat de emoțiile discursului. De fapt, mint! A fost un blogger care a reușit cumva să se fofileze, dar sunt convins că data viitoare Claudia îi va cere două discursuri ca să echilibreze situația.
Unii s-au descurcat excepțional în fața microfonului. Și-au amintit imediat cum e să fii acolo în fața prietenilor bloggeri și să le spui ce ai de zis. Alții au fost copleșiti de emoții și au recurs la gesturi sau chiar mimarea conversației. Cert este că toată lumea a spus măcar două cuvinte despre ceea ceste competiția SuperBlog, despre prieteniile care s-au legat acolo, despre nemulțumiri, despre sponsori sau despre vremea care a ținut cu noi.
Seara a continuat frumos. Pe terasa hotelului, pe o vreme care a ținut cu noi de la început și până la sfârșit, am stat și am depănat amintiri și-am povestit de toate până târziu în noapte. Nimeni nu se dădea plecat. Savuram fiecare clipă petrecută împreună.
Tot ce e frumos are și-un sfârșit
Deși ne-am fi dorit ca întâlnirea să dureze mai mult, a doua zi dimineață ne-am întâlnit pentru ultima dată la micul dejun pe terasa hotelului sub un soare arzător care ne îmbia parcă să mai stăm.
Însă asta nu era o opțiune așa că am plecat spre case cu promisiunea că ne vom întâlni cu toții cât mai curând.
Înainte de-a ne despărți și-a pleca pe la casele noastre am dat o tură rapidă și prin Vamă unde, după o bere și-o poveste, am pus-o și de-o bălăceală. Practic, singura din weekendul ăla pentru mine.
Gânduri de final
Deși nu am fost unul dintre finaliști și am renunțat la competiție dupa doar șase probe, le mulțumesc sponsorilor pentru că într-o asemenea perioadă grea au găsit timpul, energia și încrederea să investească în ceea ce se cheamă SuperBlog.
Claudiei, lui Albert și tuturor celor care au făcut posibilă Gala din această vară-primăvară le transmit toate felicitarile mele și toate mulțumirile. Fără voi probabil am fi stat tot în fața calculatoarelor plângându-ne de situația actuală.
Cam asta a fost treaba cu Gala Spring SuperBlog 2021. S-a lăsat așteptată, a trecut ca fulgerul, dar oamenii au trăit-o la intensitate maximă minut cu minut. Cu siguranță abia așteptăm cu toții următoarea ediție SuperBlog și următoarea întâlnire pentru că e destul de clar… bloggerilor le place în deplasare…
Pingback:22 motive de recunoștință după a 22-a ediție SuperBlog