Vă aduceți aminte ce presupunea scrierea unui eseu sau a unui proiect acum douăzeci de ani? Zeci de pagini scrise (pe hârtie) cu pixul sau stiloul și tot atâtea ciorne. Dacă cumva greșeai ceva trebuia să arunci foaia la gunoi și să o scrii din nou. Pierdeam zeci de ore, zile întregi documentând fiecare temă și nu o făceam ca azi, dând două click-uri pe „wiki”. Nu, nu! Răsfoiam toate cărțile din casă pentru răspunsuri și idei, iar când nu găseam nimic acasă, dădeam fuga până la bibliotecă și continuam acolo documentarea. Azi ai tehnologia la tine acasă fără niciun efort.
Pe vreme aia biroul unui elev era „decorat” doar de cărți (stive de cărți), caiete, foi de scris, pixuri și creioane, stiloul chinezesc, călimara de cerneală și veșnica sugativă. Astăzi copiii au pe birou laptopul sau calculatorul. Instrumentele de scris și cercetare sunt tastatura și mouse-ul iar sugativa a fost înlocuită de un mousepad frumos colorat. Astăzi învățăceii nu-și mai fac griji pentru o greșeală de scriere. În locul radierei sau al pastei corectoare au butoane ca „backspace” sau „delete„. Orice eroare se corectează cât ai spune „pește„.
Trebuie să recunoaștem, de când cu tehnologia, birourile copiilor sunt mult mai organizate, mult mai ușor de gestionat, iar timpul petrecut cu temele, cu învățatul este mult redus. Datorită tehnologiei copiii au timp și pentru alte activități (atâta timp cât o folosesc cu cap).
Când eram în școală noi, ăștia mai bătrâni, încă din luna august începea freamătul cumpărăturilor, pregătirea pentru școală. Caiete, cărți, culegeri, rechizite și toate cele necesare. Astăzi mă uit cu uimire cam în ce fel își pregătesc părinții plozii pentru școală. Câteva caiețele, pixuri, un stilou(doar dacă e copilul în clasele primare) și cam atât. Cam atât din cele pe care le aveam noi, pentru că shoppingul serios abia acum urmează. Să-i vezi pe sărmanii părinții cum aleargă după un laptop nou „ca să facă ăla micu proiecte”, softuri de toate cele, accesorii laptop pentru că, nu-i așa, un laptop neaccesorizat nu se cade! Un rucsac „șucar„, mouse la culoare cu laptopul, un sticker pentru că sigla de pe spate nu-i prea frumoasă, imprimantă nouă și câte și mai câte.
Tehnologia a devenit un must have în viețile noastre. Se găsește în orice casă și oamenii pur și simplu nu-și mai pot concepe viețile fără ea. Pe vremuri alarma de dimineață venea de la un ceas mecanic, ori un radio sau mai știu eu ce, ceasuri cu cuc. Bine, și alea erau considerate tehnologie la vremea lor, dar totuși… nu comparăm. Azi ne trezește alarma de le telefonul mobil sau ceasul de la mână, ori televizorul. Acum aflăm starea vremii și informațiile din trafic de la asistentul vocal din casă, indiferent că se numește Alexa, Siri, Cortana sau altfel. Înainte scoteam nasul pe geam ca să aflăm dacă-i vreme de căciulă sau de geacă de primăvară.
*sursă video: 9gag
*sursă foto: unsplash.com
Gaming? Nici nu exista cuvântul ăsta în vocabular! Când noi, copiii de acum douăzeci de ani voiam să ne jucăm, ieșeam afară, în fața blocului. Băteam mingea până oboseam (sau până o spărgeam), alergam pe străzi și furam corcodușe din copacii de prin spatele blocurilor. Dacă vremea era rea, gamingul nostru în casă era reprezentat de „Nu te supăra, frate”, „Avioanele” sau „Țomanap”. Jucam „Fazan” sau, când eram pur și simplu plictisiți, ne dădeam palme ori săream unii în spinările altora la „Bâza” sau „Lapte gros”. Și nimeni nu se supăra, nimeni nu știa să dea „Ignore”.
Astăzi însă, locurile de joacă s-au mutat în scaune gaming confortabile, în fața consolelor sau a calculatoarelor. Astăzi copiii își cheltuie alocațiile pe componente pc, pe jocuri, patch-uri, credite sau alte năzdrăvanii. Nu spun că e rău, dar parcă n-ar trebui să dea uitării vechile obiceiuri. Părinții ar trebui să-și amintească și să le stârnească celor mici curiozitatea pentru jocurile de odinioară. Ai mei participau activ la jocurile noastre. Stăteam în fiecare duminică în jurul mesei și jucam Remi. Astăzi, pare că se mulțumesc să aibă câteva ore de liniște cât timp cel mic e atent să omoare zombie, ori să conducă mașini cu viteză și să calce toți pietonii pe care-i întâlnesc.
Cu banii pe care-i făceam la colindă mergeam în grup și ne cumpăram dulciuri și jucării și minge de ’35 sau Artex (dacă aveam mai mulți bani). Pe copiii din ziua de azi îi vezi în magazin la raionul cu accesorii smartphone, caută pop-socket sau huse colorate pentru noile telefoane pe care le-au primit de la „Moshu”.
Acum, să nu înțeleagă nimeni că blamez tehnologia. Deloc, chiar! Sunt un entuziast al gadgeturilor și recunosc cu mâna pe inimă și cu degețelul roz că aș fi mort fără să mă înconjor de tehnologie. Îmi imaginez doar la locul de muncă ce haos ar fi și cât de greu mi-ar fi să îmi fac treaba dacă n-aș avea toate dispozitivele mele și toate instrumentele pe care le folosesc acum. Munca pe care o fac într-o singură zi s-ar întinde, probabil, pe o săptămână.
E clar că tehnologia, digitalizarea, sunt de mult timp printre noi și ne-au acaparat, dar atâta timp cât le percepem ca pe niște ajutoare care ne fac viața mai simplă, e ok. E drept, nu trebuie să abuzăm, dar în același timp, trebuie să le exploatăm la maxim.
Articol pentru proba nr 6 din Superblog 2019, probă sponsorizată de
Spacer.ro
Pingback:Proba 6. “Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!”