-Bineeee! Nunta am făcut-o, în casa nouă suntem, de renovat am renovat, acum a mai rămas ceva de făcut, iubi.
-Ce? Să dai divorț și să mă dai afară din casă? :))
-Nu, prostuțule! Luna de miere! Offf, numai prostii ai în cap!
-Bine, cum facem? căutăm vreo agenție, ceva?
-Știu eu un site unde să căutăm. Mi-a spus Sorina că aici a găsit o ofertă super de vacanță cu work and travel. CND Turism se numește și au o gamă foarte variată de oferte turistice.
-Bine, hai să vedem. Unde vrei să mergem? Pun pariu că știu deja…
-Păi dacă știi de ce întrebi? Barcelona, clar!
-Ok, dar nu veau să mergem doar acolo. Adică, bine, tu vrei s-o vezi știm de ce, dar eu cred că am putea să scoatem mai mult din vacanța asta decât o vizită pe Camp Nou.
-Bine, facem altceva. Uite, circuite turistice. Căutăm unul care să ne ducă și prin Barcelona. Așa îmi satisfac și eu dorința și visul de a vedea Camp Nou și locul în care Neymar își execută minunile iar tu ești mulțumit că nu transform concediul într-un pelerinaj acasă la Barça. Uite, circuit Portugalia-Spania. 12 zile prin cele mai frumoase zone din ambele țări.
…………
Și iată cum a fost:
În prima zi, am aterizat în Barcelona după 2 ore de zbor. Ea ar fi vrut să alerge direct la stadion să vadă daca nu era Neymar acolo la antrenamente dar ghidul i-a întrerupt tentativa de evadare și ne-a informat că vom merge cu autocarul spre Madrid de unde vom începe circuitul. Nu prea i-a convenit, dar de data asta a cedat. Oau! E primul bărbat care o face să tacă instant atunci când vine vorba de Neymar si Barcelona! Vreau numărul lui de telefon ca să mă învețe și pe mine…
A doua zi am făcut un tur al celor mai importante atracții din Madrid. Am glumit cu ghidul că vom trece pe la Santiago Bernabeu. Ne-a părut rău după pentru că tot drumul am simțit amândoi privirile tăioase ale doamnei mele care ne-a promis chinuri groaznice dacă ne apropiam la mai mult de 1 km de stadionul dușmanilor de la Real.
În ziua a treia, vizită la Palatul Regal și la Muzeul Prado. Însă noi am așteptat cu interes shoppingul și am golit chioșcurile cu suveniruri.
Ziua a patra ne-a purtat spre El Escorial și Vale de los Caidos iar apoi ne-am îndreptat spre Portugalia. Ea s-a bucurat pentru că își putea exersa în sfârșit cunoștințele de portugheză.
În a cincea zi am vizitat Porto, unde speram să găsesc doar vinuri. Însă am vizitat sanctuarul dedicat Fecioarei Maria. Seara am plecat spre Lisabona unde ne-am cazat.
Ziua șase: Am făcut turul Lisabonei unde cel mai încântător moment a fost vizitarea celui mai vestic punct al Europei, Cabo da Roca. Aici ei i-a venit ideea de a cumpăra o casă, cu condiția ca eu să cumpăr alta în extrema cealaltă, în cel mai estic punct al Europei, în cazul în care ne certăm.
Ziua a șaptea a trecut repede. Am vizitat Cascais și Estoril după care ne-am întors în Spania.
În a opta zi am vizitat singura moschee-catedrală din lume, Mezquita. A fost frumos. Totul s-a schimbat când am întrat in Sevilla. Doamna a devenit agitată. A zis că ăștia i-au bătut o dată rău pe cei de la Barça și de asta nu-i place Sevilla. S-a mai îmbunat când am vizitat mormântul lui Cristofor Columb.
Ziua 9 a fost amuzantă. Am trecut granița în Gibraltar, am vizitat o rezervație de maimuțe si cu ocazia asta am aflat că maimuțele sunt mai frumoase decât mine(după o glumă proastă despre Barcelona și Neymar). Oprirea la Punta Europa-cel mai sudic punct al Europei mi-a adus încă o ofertă de mutare… în țările nordice (în aceleași condiții ca cele de acum două zile).
Ziua 10…Granada. Vizită în complexul Alhambra. Gradinile si palatul Generalife, cele 5 palate Maure și alte atracții turistice. Soția mea e tot mai nerăbdătoare. Știe că în curând o să ajungem în Barcelona și abia așteaptă asta.
Valencia în ziua unsprezece. Vizite în centrul istoric, ceva cumpărături și apoi repede cu autocarul la Barcelona pentru cazare. Ajungeam acolo unde visa iubita mea soție!
-Ce faci? De când am plecat din Valencia stai numai cu ochii în telefon.
-Taci că mă bruiezi. Îmi fac un #jurnaldecălătorie. Notez aici tot ce-am văzut și ce mi-a plăcut(ridică privirea spre mine suspect) și ce nu mi-a plăcut în vacanța asta.
În ultima zi soția mea era cea mai fericită! Știa că vom vizita Barcelona. Așa că la fiecare punct de atracție îl zorea pe ghid. Ajungem în sfârșit la punctul „zero”. Stadionul Camp Nou! Cu nivelul de energie la 150% i-a dat pe toți la o parte și-a țâșnit în arenă țipând cât o țineau plămânii:”Neymar, te amo! Quiero verte y abrazarte! Mi estrellita chiquita, mi pequeno negrito precioso te adoro mi guapito hermoso.” Partea cu iubitul am înțeles-o. Pentru restul, mă bucur că nu înțeleg spaniola pentru că probabil aș deveni gelos. :))
Ziua următoare am plecat spre casă după o după amiază liberă în care am vizitat încă o data Camp Nou. Nici acum nu era acolo el. A făcut ce-a făcut și i-a lăsat o scrisoare în ușa vestiarului.
Spre miezul nopții eram deja în București. Obosiți, dar fericiți după o lună de miere reușită.
Articol scris pentru Super Blog 2015
Pingback:SuperBlog | Proba 16. Jurnalul meu de călătorii – #jurnaldecalatorie
Pingback:Super Blog de la A … la Z. Episodul 2 | Una-alta cu Costică