„Trebuie să mai slăbești!” Este, probabil, sfatul pe care l-am auzit cel mai des în ultimii ani. Iubita mea, mama mea, prietenii, colegii, medicul de familie, chirurgul care m-a operat, chiar și unele persoane străine cu care-am interacționat. Toți, pe rând au lăsat la un moment dat capul puțin în lateral, m-au privit lung și mi-au zis: „Trebuie să mai slăbești!„
Și nu pot spune că nu au dreptate. La vârsta mea să cântărești peste 100 de kg, nu este normal! Eram și eu perfect conștient de problema mea și îmi doream să slăbesc. Eu nu sunt unul din ăia care dau vina pe „glandă” sau pe „o boală” ca să-mi scuz nesimțirea. Știam că în ultimii ani mi-am bătut joc de corpul meu, știam că trebuie să iau măsuri. Și am încercat să fac ceva! Am început cu o dietă echilibrată. N-a fost suficient. Mișcarea pe care o fac la munca, la fel, nu de ajuns cât să conteze… ultimul lucru pe care-l puteam face era să îmi iau inima-n dinți și să mă prezint la o sală de fitness, să lucrez intens. Și-am încercat și asta. Probabil aș fi reușit dacă nu m-aș fi rușinat în ultimul hal de fiecare dată când intram acolo. Să vezi atâția tineri de vârsta ta purtând mândri niște corpuri parcă sculptate, să întâlnești atâtea priviri mirate și dezaprobatoare de câte ori începeai un exercițiu… cine n-ar fi renunțat? Eu unul am făcut-o. Poate a fost și vina celor care administrau respectiva sală că n-au luat măsuri în privința asta. N-o să știu niciodată, probabil. Important este că am renunțat și la ideea asta și rezultatul a fost câteva kilograme în plus peste cele pe care le aveam deja în exces.
Îmi plăcea la sală, mă simțeam minunat acolo atunci când nu era nimeni în afară de antrenorul meu. Cum apăreau alți clienți însă, totul se destrăma. Dac-aș fi avut sala aia doar pentru mine…
Și așa mi-a venit ideea
De ce n-aș avea sala mea proprie de fitness? Aș putea să-mi fac exercițiile în fiecare zi, fără să mă simt prost, fără să întâlnesc privirile mirate ale altor oameni, fără să-mi fac griji că pe la spatele meu lumea chicotește când mă chinui să-mi fac flotările. Dețineam un spațiu destul de generos în care puteam încropi o sală de fitness în adevăratul sens al cuvântului. Aveam niscaiva bani de pe urma unor tranzacții imobiliare recente plus ceva bănuți primiți de la ai mei pentru o mașină nouă pe care-i păstram în bancă până să mă hotărăsc la model. Puteam deci să fac o gaură-n buget și să-mi transform spațiul în propria mea sală de fitness. Așa m-aș putea ține de programul meu netulburat. Dar de ce să țin sala doar pentru mine? De ce să nu scot și ceva profit din ea? În fond, programul meu zilnic ar dura două, maxim trei ore! De ce să nu fac bani în restul de ore când sala nu e folosită? Și așa mi-a venit a doua idee. Să-mi deschid o sală de fitness în care cei plinuți, ca mine să nu se simtă prost atunci când apar lângă aparate. Da! O sală în care și grăsuții să se simtă bine! Asta e o idee bună!
M-am apucat de căutări în vastul și atoateștiutorul internet. Aparate de cumpărat, autorizații de primit, planuri de făcut, instructori de angajat, de toate. Informațiile curgeau gârlă și eu nu înțelegeam aproape nimic. Ideea mea, pe cât părea de simplă la o primă vedere, pe atât era de complicată atunci când o priveam în detaliu. Într-un ultim efort de căutare, am tastat „ajutor în deschiderea unei săli de fitness„. Rezultatul pe care l-am primit în urma căutării m-a lăsat perplex: „Franciză fitness„. Poooftim? Se poate să deschizi o sală de fitness în franciză? Eu credeam că doar fast-food urile și magazine de cosmetice și alte alea există în franciză. De unde? Citeam negru pe alb informații prețioase despre ce și cum trebuie să faci ca să-ți deschizi propria afacere în franciză sub forma unei săli de fitness. Oau! Atât de simplu, atât de ușor! Atât de sigur, la urma urmei! Ia uite, franciza de fitness Limitless îți oferă formarea personalului, atât de management cât și a antrenorilor, acces la cele mai noi informații plus o grămadă de alte beneficii. Și nici nu e greu de pornit o astfel de afacere. Cel mai important, de la primul
pas, ai lângă tine profesioniști care să te indrume pas cu pas. Tot ce trebuie să faci, acte necesare, totul îți este pus la dispoziție atunci când te apuci de treabă. E mult mai simplu decât dacă te-ai apuca singur de o afacere, de la zero. Și aici ai nevoie de o investiție inițială, ca la orice afacere, dar sigur merită. Pe lângă aparatele pe care trebuie să le achiziționez, o remodelare a spațiului pe care-l am deja, ca să se potrivească profilului unei săli de sport cu toate facilitățile necesare, o investiție de maxim 20000-25000 de euro îți garantează începutul unei afaceri sigure. Bineînțeles, nu-ți poate garanta nimeni succesul. Însă, îți pot garanta că metodele lor funcționează pentru că au fost testate în alte locații unde au avut succes. Foarte interesant este că, odată ce-am pornit la drum, am asigurată exclusivitatea teritorială. Adică, nu-m vine nimeni în coastă cu o afacere similară în franciză. Având asta, îmi pot asigura un flux de clienți constant, atâta timp cât ceea ce ofer este calitate și respect. Deși conceptul unic, identic cu al celorlalte săli, ar putea părea, la început un dezavantaj pentru cei care debordează de creativitate și inovație, pentru mine merge ca uns. Nu trebuie să-mi bat capul cu nimic. Unde pun aia, cum fac cealaltă, ce folosesc aici, cum fac dincolo. În alte cuvinte, ei dețin cheia unei francize profitabile, iar tu nu trebuie să faci nimic altceva decât să o ceri.
Zis și făcut! I-am contactat, ne-am întâlnit la o discuție, i-am invitat la locația în care urma să deschid sala, mi-au dat câteva sfaturi despre cum aș putea să-l organizez ca să profit de fiecare centimetru și în același timp să creez un spațiu cât mai atractiv, cât mai aerisit după care m-am apucat de treabă. Șase luni mai târziu deschideam porțile sălii mele de fitness cu mare fast. În primele 3 luni atât de mulți clienți mi-au trecut pragul și și-au făcut abonamente încât sala nu mai era a mea decât noaptea. Nici măcar o oră pe zi nu aveam aparatele libere. Dar, cumva asta nu mă deranja. Legasem deja prietenii cu clienții și în mod ciudat, în prezența lor nu-mi era deloc rușine cu corpul meu. Mai mult, când antrenorul nu era atent, clienții veneau la mine să mă ajute cu un sfat sau cu orice. Eram ca o familie deja și asta era mai important decât orice. A, nu! Cel mai important este că acum am pierdut destul în greutate cât să nu mai aud pe nimeni spunându-mi la fiecare pas: „Trebuie să mai slăbești!”
Pentru Superblog 2017
Pingback:Proba 17. Tânăr investitor, caut franciză