În vis de carte

     Mă trezesc alergând pe străzile Parisului cuprins de frică, fără să știu cu adevărat unde fug, de cine sau de ce fug și ce e cu mine. În dreapta mea e un bărbat. La fel de panicat ca și mine îmi întinde o mână și-mi spune: „Sophie, pe aici!” Sophie?  Cu cine vorbește? Mă uit în geamul unei mașini pe lângă care trec în fugă și remarc o siluetă gingașă de femeie. Sunt o femeie? Nu are cum! Eu sunt bărbat! Mă uit încă o dată la reflexia mea în următoarea mașină pe lângă care trec în viteză și așa e! Corpul meu este al unei femei! Arunc privirea spre bărbatul din dreapta mea și… Dumnezeule! Robert Langton! Genialul profesor de simbolistică de la Harvard, Robert Langton având fața lui nimeni altul decât Tom Hanks!

     Dacă omul ăla este Robert, atunci cu siguranță eu sunt Sophie Neveu. Bine, nu sunt chiar ea… sunt eu în corpul ei! Și asta înseamnă că am reușit cumva să ajung în mijlocul acțiunii din Codul lui Da Vinci. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că citeam cartea la mine în pat. Cumva, am fost teleportat în interiorul cărții și acum, fac parte din poveste.

     Închid ochii în speranța că mă voi trezi înapoi în camera mea, dar în schimb, la deschiderea ochilor recunosc detaliile din interiorul conacului lui Leigh Teabing. Leigh era prietenul bun al lui Robert, omul care aparent, ne.. îi va ajuta pe cei doi eroi să descifreze misterul Sfântului Graal! Mă uit la cei doi cum discută despre istoria creștinismului, despre Evanghelii, despre teoriile înaintate de minți luminate ca Sir Isaac Newton sau Leonardo Da Vinci însuși, dar regret profund că nu mă ridic la nivelul cunoștințelor lor. Discută cu atâta patimă despre cei din Opus Dei… aș vrea să fi știut și eu câte ceva. Așa, eu nu sunt decât domnișoara drăguță, un criptograf eminent, care asistă la dezvăluirea unui secret păstrat vreme de zeci de secole. Ce este Opus Dei? Văzusem cartea asta pe undeva la mine-n casă. În casa mea, a lui Costică, nu a lui Sophie, cea în corpul căreia sunt acum captiv. Off, dacă aș fi citit-o… aș fi știut și eu măcar puțin din istoria organizației. Aș fi putut participa și eu la discuție, poate am fi dezlegat misterul mai repede decât s-a întâmplat în carte.

     O ceață ca un văl de mătase mi-a acoperit ochii și când s-a ridicat, m-am trezit în Temple Church în Londra, în fața efigiilor cavalerilor! Oh, aici se vor întâmpla multe lucruri rele! Dacă aș fi citit cartea aia despre Opus Dei poate i-aș fi putut spune lui Silas câte ceva despre organizația pe care o urmează. L-aș fi convins că nu este ceea ce pare. Dacă i-aș fi putut spune despre legăturile mafiote, despre implicarea lor la nivel înalt chiar și în CIA… poate l-aș fi putut convinge să-mi dea drumul, să vină de partea noastră. Însă, nu știu nimic din toate astea și Silas nu doar că o să ne amenințe în continuare cu arma, dar va cădea și în capcana Învățătorului…

     Într-o clipită tot cadrul se schimbă și ajung în mijlocul scenei din Westminster Abbey unde, în fața mormântului lui Sir Isaac Newton, Robert încearcă pentru ultima dată să descifreze criptexul. Cu arma lui Leigh îndreptată spre mine, îl văd pe Langton întorcându-se dezamăgit spre noi. O secundă mai târziu, un zgomot asurzitor mă face să tresar speriat. În jurul meu nu mai erau nici Leigh Teabing, nici Robert Langton, nici Catedrala Westminster. Erau dormitorul meu, cu patul meu și cu motanul care tocmai dărâmase lampa de pe noptieră. Cartea îmi căzuse de mult lângă pat, iar eu dormeam cu pumnii strânși de emoțiile visului pe care tocmai îl avusesem. Cât de real, cât de viu, cât de precis era totul în visul meu.

Pentru SuperBlog 2017