Salutare, Costică! Te rog, ia loc! Ei sunt Dianka, colega noastră de la HR, Marius, „șeful la finanțe” cum ne place nouă să-l tachinăm; ea e Doris. Ea e responsabilă de tot departamentul vânzări, iar el e Costică. Un alt Costică… cel mai vechi angajat al nostru, un om al cărui experiență în vânzări n-o egalează nimeni. Ăsta este motivul pentru care, deși nu face parte din conducerea companiei, ne bazăm pe el la asemenea întâlniri când intenționăm să aducem pe cineva nou în familie.
Asta a fost prima mea interacțiune cu echipa, faimoasa echipă a companiei pentru care lucrez de 6 luni. Am avut zeci de interviuri de angajare, dar niciunul într-un restaurant. Pentru mine a fost o primă experiență. M-am întâlnit cu domnul X (acord de confidențialitate) la masa pe care o avea rezervată la acest Korean BBK restaurant din București. Avea lângă el echipa de încredere, echipa de recruiting. Doamna domnișoara de la HR, șeful departamentului financiar, șefa de la vânzări și un anume Costică. Costică, tizul meu, este cel mai vechi și experimentat vânzător din companie. E în familie de la înființare și cunoaște dedesubturile afacerii ca pe buzunarul lui. E un om bun la toate, expert în vânzări, un om cu un caracter cum rar mi-a fost dat să văd. E și logic. Noi ăștia care ne numim Costică avem ceva al nostru, suntem speciali.
Interviul care nu era interviu ci o masă în familie
Nimic din atmosfera locului nu trăda un interviu de angajare. Toată lumea era detașată, toți povesteau despre familii, vacanțe sau noutăți. Nimeni nu aducea în discuție munca. Nimic despre target, despre cifrele trimestrului, despre probleme, nimic. Doar familia și poveștile ei. Ceea ce mă făcea să cred că am ajuns în locul greșit. Mă uitam la bilețelul pe care-mi notasem informațiile când am primit apelul telefonic: Restaurant Korean București, Str. Aviator Mircea Zorileanu nr. 89 Nici nu știam cât m-am înșelat și cat de omul potrivit la locul precis eram.
Eram mutat de câteva săptămâni în București din Iași, deci până în ziua aia nu trecusem niciodată pragul unui restaurant Korean. În Iași, dacă o exista vreunul, n-am vizitat. Totul era nou pentru mine și în lumina interviului foarte neobișnuit, cu atât mai ciudat.
Și în atmosfera asta degajată de cină în familie, eu îmi susțineam interviul de angajare care nu părea a fi deloc un interviu. „El este Costică. A venit să cineze cu noi și să-i arătăm în ce familie frumoasă va intra.” Asta a fost tot. Modul domnului X de a mă prezenta echipei lui. Total informal, total diferit de orice experimentasem până în acel moment. Din spusele lui părea că eu îi intervievam pe ei, nu invers. Părea că ei își doreau să-mi fie colegi, nu eu lor. Nemaiîntâlnit.
Bucătărie coreană, strategie de recruiting românească
M-am așezat la masă și am privit în jurul meu puțin panicat. Căutam un meniu din care să descifrez ceva de-ale gurii care să-mi fie cât de cât cunoscut. Însă Dianka, hașerița, citindu-mi stângăcia în priviri mi-a tăiat-o scurt: „Nu căuta meniul. Comanda s-a făcut deja pentru toată lumea, inclusiv pentru tine. Știam că vii așa că ne-am gândit să te scutim de chinul alegerii dintr-o varietate imensă de mâncăruri delicioase. Avem deja pe masă după cum vezi Kimchi tradițional, dovlecel pane și Mandu cu și fără carne. Ăsta e doar aperitivul. Digg in! Masitge Deuseyo! Pardon, poftă bună! ”
Doar că toată prezentarea aia făcută de Dianka nu a făcut decât să mă bage și mai tare în ceață. Și ea a văzut asta, așa că a continuat explicația: „Tot ce vezi și vei vedea pe masa asta e la comun. Aici nu-și comandă fiecare ce vrea ci comandăm împreună diverse sortimente și le mâncâm de la grămadă. Un pic de-aici, un pic de-acolo. Ăsta e spiritul corean. Mâncăm împreună, împărțim totul. Deci pune mâna pe farfuria goală din fața ta și ia-ți orice-ți face cu ochiul din platouri.”
O, da! O masă la care nu trebuie să mă fac de râs că nu știu ce și când să comand! Perfect! Nu trebuie decât să mă iau după ceilalți, să-mi pun în farfurie ce-și pun și ei și să savurez fiecare preparat! Genul meu de întâlnire.
Cât timp am devorat aperitivele de pe masă, toți m-au asaltat cu întrebări. Toate personale! Ce fel de familie am, de unde vin, cum e acasă la mine, zeci, sute de întrebări! Niciuna legată de experiența mea profesională sau de așteptările mele în companie. N-a trecut mult timp și s-a anunțat felul principal.
Grătarul în famile în stil corean, ce vrei mai mult?
” Azi am comandat Korean BBQ, de porc și vită pentru că nu știu noul nostru prieten ce preferă. Noi de obicei luăm numai de vită. Vom servi și o porție cinstită de Bulgogi, sau două dacă Marius iar a venit flămând la cina în familie și pentru că e o seară specială, avem un invitat special, am comandat și un platou de Dak-bokkeum-tang. Nu te speria, e doar pui cu legume înăbușit în sos picant. Dacă e ceva de pe toată masa care-ți stârnește curiozitate, dar ti-e teamă că nu știi ce este, ne întrebi. Deși, la cum te-am văzut de încântat de gusturile de la antreuri, mi-e greu să cred că ești genul care se ferește să încerce nou.„
Superb! Dar când s-a anunțat grătar, nu mă așteptam la un grătar făcut literalmente în fața mea, în timp ce eram asaltat cu întrebări. Bine, să fiu sincer, în spirit de autoconservare, am constatat că pot și eu să întorc întrebările și oamenii erau extrem de deschiși să-mi povestească despre ei. Așa că dacă discuția devenea inconfortabilă, o deturnam către ei. Atâta cât puteam pentru că în fața mea se întâmpla un festival de sfârâială pe grătar. Bucăți de carne de porc și de vită se întreceau, care să producă mai multă salivă gurilor pofticioase din fața lor. Iar aroma… Dumnezeule! Nu știu dacă era doar faptul că mă aflam într-un loc nou cu oameni noi, dar pur și simplu simțeam cum papilele gustative dădeau să evadeze de pe limbă și să capteze toate mirosurile care veneau dinspre grătar.
De mâncat noi ce mai bem? Chiar și în familie gâtul se udă!
O să spuneți că sunt copil, dar în timp ce savuram toate bunătățile din fața mea, mă gândeam la un singur lucru. Bine, mă gândeam eu la mai multe, dar unul îmi revenea în minte recurent: MI-E SETE! Și pe la a doua gură de carne de porc luată direct de pe grătar, domnul X mi-a întins micuțul pahar care stătea plin în fața mea încă de la începutul cinei. „Soju! Dă-l pe gât să vezi ce bine merge cu porcul corean!” Presupun că ar fi trebuit să-mi fi spus și că soju e o băutură alcoolică tradițională.
Pentru cei ca mine care vă întrebați despre ce vorbesc, soju este un distilat din orez orz sau cartofi cu o alcoolemie în jur de 16% Mai mult sau mai puțin seamănă cu un lichior datorită gustului suav.
Dar am aflat pe propria piele, moment în care cu toții au izbucnit în râs. Au înțeles că eu mă așteptam la un ceai sau suc sau… apă. În fond, era și logic. Eram, totuși, la o cină de afaceri. Cine s-ar fi așteptat să-l servească viitorul șef cu alcool? Eu sigur nu.
Vorba dulce la desert
„A venit desertul! În sfârșit o să vedem o Diankă fericită!” Cam așa a venit anunțul domnului X când masa ni s-a umplut de bunătăți dulci. Acum, pe mine m-a cam derutat faza asta pentru că toată seara, oridecâte ori aruncam câte o privire spre Dianka de la HR (care, apropo, e magnific de frumoasă) o vedeam cu zâmbetul pe buze și îî citeam fericirea în ochi. Însă în secunda în care în raza ei vizuală a apărut înghețata Patbingsu, am înțeles ce-a vrut să spună domnul X.
„Acum, Costică, știu că toată seara ți-am spus cum aici, într-un restaurant tradițional coreean este totul despre a împărți cu ceilalți, dar când vine vorba despre Patbingsu se lasă cu degete rupte celui care îndrăznește să se apropie de cupa mea! Deci dacă dorești să guști, șeful îți va comanda una și pentru tine. Și între noi fie vorba, îți recomand să ceri. O să devii fan.”
Ok, avem o Diankă fericită. Am înțeles ce-a vrut să spună domnul X. N-am îndrăznit să cer și eu o porție, dar m-am delectat cu celelalte preparate aduse. Am gustat din delicioasele Mochi și am prins și ultima bucată de banana tuna, care n-are nicio treabă cu tonul. E doar banană prăjită în crustă de orez cu topping de ciocolată. Un preparat pentru care Doris, șefa de la vânzări și-ar vinde și soțul doar ca să-l poată consuma la fiecare masă. Hey, sunt vorbele ei, nu ale mele! Nu mă judecați. Dar, da! Atât de bun este acest desert.
Ești angajat! Bine ai venit în familie!
Cina se apropia de final. În timp ce Doris savura ultima bucată din a doua porție de banana tuna și frumoasa Dianka de la HR curăța CU DEGETELE interiorul cupei de înghețată, domnul X și-a dres puțin vocea și a început să vorbească:
„Știm cu toții de ce ne-am adunat azi aici. N-a fost doar ca să mâncăm bine și să o vedem pe Dianka cu mustăți de la înghețată. Nu! Am venit astăzi aici ca să-i urăm bun venit acasă lui Costică! Noul nostru șef de la Marketing. Cu toții știm ce poate, cu toții i-am văzut munca și cu toții am decis împreună acum 2 săptămâni că el este omul pe care ni-l dorim la cârma departamentului.
Costică, știu că pentru tine e puțin ciudat. Te așteptai la un interviu clasic, probabil în biroul meu sau al Diankăi, într-un mediu profi, dar ce nu știi tu este că înainte de a lua legătura cu tine noi te-am verificat. Mult! Știm tot ce am fi putut afla despre tine la un interviu normal. Însă, ce nu știam despre tine era cum te-ai putea integra în familia noastră. Pentru că în companie știam deja că erai cea mai bună alegere. Așa că această cină a fost un interviu de familie. De aceea am și ales acest restaurant unde, ai văzut deja, totul se bazează pe a împărți. Am vrut să vedem, să știm dacă tu împarți. Și după tot ce am văzut în această seara, nu putem decât să îți urăm: Bine ai venit în familie!„
Și apoi s-a așezat în aplauzele celorlalti, nu înainte de a comanda un nou rând de soju.
The end! Happy end!
Da, cam asta e povestea interviului meu pentru intrarea în cea mai mișto familie. Acum șase luni, în restaurantul ăsta în care ne aflăm și acum, am fost primit cu brațele deschise de domnul X, de Dianka de la HR, Doris de la vânzări, Marius de la finanțe și de don’ Costică, veteranul nostru. Astăzi suntem în aceeași formulă, la fel de veseli și profit de ocazie ca să vă anunț că pe data de 31 martie 2026 sunteți cu toții invitați la nunta mea și a Diankăi! Da, ăsta este motivul pentru care astăzi ne-am adunat aici. Chiar dacă v-am mințit și v-am spus că vreau să aducem în echipă o nouă persoană și aș vrea să-i oferim același interviu pe care mi l-ați oferit și voi mie!
Așadar, cine lipsește pe 31 martie 2026, va plăti toate cinele în familie, aici la Restaurant Seoul, timp de 1 an! Vă așteptăm cu drag!
Articolul pe care tocmai l-ați citit este o poveste inventată, și este înscris la proba nr 6 de la Superblog 2026(click pe link dacă ești curios ce este Superblog), probă sponsorizată de Restaurantul Korean Seoul din București. Ce nu am inventat însă, este experiența pe care o veți avea dacă veți trece și voi pragul acestui restaurant. Vă veți bucura de mâncare coreeană autentică și de o atmosferă de familie absolut minunată!
Vă pupă Costică!
*surse foto: Restaurant Korean Seoul
