Super Blog de primăvară s-a “aproape încheiat”. Deși am anunțat cu veselie participarea mea la competiție, planurile s-au schimbat (de fapt, de la început planul a fost să nu particip) și eu nu am scris nici măcar 5 cuvinte pentru sponsorii anunțați la această ediție. Până aici! La ultima probă am citit un enunț atât de alambicat și atât de dus cu pluta încât aproape m-a convins să particip și eu. De ce să particip? Simplu! Pentru că “de ce nu?”. Mi-am dat seama că un superblogger adevărat este ăla care n-are toți boii acasă. Și eu, sigur nu-i am. V-am spus că am fost scăpat în cap de mic? Nu v-am spus. M-a(m) aruncat din brațele sorămii mai mari de vreo 5 ori când eram mic. O dată m-a scăpat din leagăn (sau am sărit) de mi-am spart și capul de-a trebuit să-l bandajez cu o eșarfă.
Olimpia (juriul și mămuca provocării din proba opșpe), o femeie care se încadrează perfect în definiția superbloggerului (n-o periez, da’ nu-i frumos să vorbești urât despre ăla de-ți dă tainul), m-a convins prin proba ei să scriu și eu un articol. Mai bine mai târziu decât deloc, nu? Tot nu prea am avut eu voie sărbătorile astea de pască și drob din cauză de prea gras, măcar am timp și nerv pentru un articol, zic.
Da, ce vrea de la noi (în)jurata? Păi vrea să facem din nou un articol-reclamă, doar că, de data asta noi să fim “halca de carne din galantar” iar partenerii Super Blog să fie pentru noi un fel de…”Gică Mondialul-ăla de pe plaja din Eforie cu porumbu’ și coceanu”. Ați înteles? Nu? Foarte bine! Asta era și ideea! Ce smântână să înțelegeți voi dacă eu n-am înțeles nimic? Recunosc, a fost prima dată când am citit textul probei cu DEX-ul într-un tab nou, pe calculator. Cu foaia lângă mine și cu cerințele Olimpiei în față, mă simțeam ca la BAC, la proba de la matematică de unde-am plecat cu creierii prăjiți și cu un nasture în stomac.
Alege-ți un blogger partener sau un partener media și folosește-l ca să te promovezi pe tine însuți. Adicătelea să mi-i fac angajați fără simbrie și să-i pun să mă laude. Batâr așa să câștig și eu ceva de pe seama lor, nu? Treaba-i bună, da’ mai durează. Pe cine-aș putea alege să mă vorbească de bine? Botea-i om serios și dacă l-aș lua pe el m-ar bate la cap cu mâncarea lui sănătoasă, cu miercurea lui fără carne și cu alte astea. Deci, pică. L-aș lua pe Emil. Însă prin natura formelor noastre geometrice și prin stilurile noastre sucite, am părea ca doi clovni într-o cutie de porțelanuri. (Cum vine asta? Nici eu nu știu.) Plus de asta, într-o lume în care totul este în formă de chenar (am văzut asta într-o reclamă pe-un post TV), noi am fi două cercuri mari. Nu spun că nu-s frumoase cercurile da’ nu-s nici 4 ca la AUDI, nici 5 ca la Olimpiade, nici 1 singur să zicem că simbolizăm “Totul”.
Ei, drăcie! Cine-ar fi crezut că-i atât de greu să-ți alegi un ajutor când vine vorba să-ți cauți lăudători? Mi-am umezit buricele degetelor și-am început să împăturesc ciorna pe care reușisem să mâzgâlesc doar dungi și bulinuțe. Bine, și niscaiva scene de filme pentru adulți, dar astea nu trebuiesc menționate. Vreau să arăt că sunt un blogger serios, totuși. Măcar celor care n-au apucat să mă cunoască până acum.
Ar mai fi ei vreo 2-3 bloggeri pe-acolo pe care i-aș ruga să m-ajute da’ nu mi-s ei chiar prieteni. Cel mai probabil m-aș alege c-o ureche mușcată sau ceva de genul doar dacă i-aș aborda. Și, în plus, nici nu sunt bloggeri parteneri. Păcat, oamenii ăia și-au arătat de multe ori calitățile de „încondeiere”. Am fost și eu “victima” lor de câteva ori de-a lungul timpului. Era o răzbunare dulce să-i pun acum să vorbească și frumos, laudativ despre mine.
Da’ uite că-i aproape subseară și am găsit și “candidatul” potrivit. Bianca e omul meu. Cu ea știu că o să fac treabă bună. De ce? Păi, avem mințile înfrățite. Ea e genul de om pentru care ori valorezi totul, ori nimic. Minciuna și falsitatea nu sunt o optiune pentru ea și pe lângă astea, are o calitate pe care doar la ea am găsit-o. Disprețul față de aceleași persoane. Ea ar ști să povestească frumos despre cât sunt de sucit, de nebun, de ciudățel, de „fugit de la lunatici”. Și toate astea, fără să mă pună într-o lumină proastă. Ea ar ști a etira esența din mine și s-o arate tuturor în toată splendoarea ei! Pentru că, nu-i așa? Sunt un splendid!
Aceste 777 de cuvinte de mai sus au fost scrise special pentru Olimpia și doar pentru Olimpia, la Spring Super Blog 2017 – nu neapărat respectând „mofturile” (în)juratei 😀
As avea atat de multe de zis, insa prefer sa imi concentrez atentia asupra lucrurilor si persoanelor care o merita. Stiu ca nu pot schimba convingerile nimanui si nici nu as vrea sa fac asta. Am vrut, dar nu mai vreau. Nu are sens. :))
Multumesc pentru cuvintele faine scrise despre mine si felicitari pentru intregul articol. Mi-ar placea sa fii partener SuperBlog si cred ca ar fi o experienta interesanta sa jurizezi macar o proba in toamna. Ti-ar placea? :))
O sa fiu scurt si sincer: NU! Eu vreau premii! Nu dureri de cap! :)) Dar mersi si eu pentru gandurile bune! 😀