–O să mă înjuri, îmi zice ea, dar iar mi-am uitat parola la cont. Mă poți ajuta s-o recuperez din nou? Știi că nu stau bine pe memorie…
Nu creed! Este pentru a zecea oară de la începutul lunii când îmi spune că și-a uitat parola! A zecea oară! De fiecare dată și-a ales o parolă pe care JURA că o s-o țină minte și că îi va rămâne întipărită în memorie pentru că „are o însemnătate mare și e imposibil s-o uite.” Și a uitat-o!
–Da, sigur că te-ajut să-ți setezi o altă parolă. Ar fi de preferat, pe viitor, fie să înveți să-ți recuperezi singură parolele, fie să… nu știu… să le ții minte!? sau măcar să ți le notezi pe ceva ca să ai acces la ele doar tu.
–O, dar le am notate! Le am notate pe agendă.
–Și agenda unde-ți este?
–La birou, în seif! Nu vreau să aibă nimeni acces la ea. Nu?
–În seif… Ok… Și tu ești la Bușteni. Prin urmare, chiar că nimeni nu are acces la ea. Nici măcar tu!
Se cere un ajutor pentru memorie…
Faza asta cu parolele uitate și milogeala asta s-o ajut din două în două zile m-a dus până-n pragul exasperării. Am mai întâlnit oameni care uită, dar la ea parcă memoria a părăsit-o complet! Ține minte că am făcut-o grasă acum 4 ani, 2 luni și 3 zile în bucătărie la părinții ei (doar i-am zis să nu mănânce toate prăjiturile să luăm câteva și acasă), ține minte că i-am promis că o duc în Amalfi, dar nu ține minte parolele la conturi deloc! Nu pot s-o înțeleg!
–Uite, ți-am recuperat parola. E asta de aici. E scrisă, n-o s-o spun cu voce tare ca s-o audă toți! Însă, să știi că e ultima dată când fac asta pentru tine!
–Cum ultima dată? ȘI dacă mâine uit parola de la contul bancar?? Nu mai am acces la bani pentru că te-ai supărat tu?
–Vei avea acces la cont. Și la toate parolele tale.
–Cum?
Am scos din sertarul noptierei micuța sacoșică de la farmacie din care am scos fularul din care am dezvelit ușor cutia de la vechea cameră foto din care am scos o cutiuță neagră din catifea pe care i-am înmânat-o. Poftim! De azi nu vei mai uita nicio parolă.
Un cadou fără motiv!
Nu știu cum sunt alte soții (iubite, amante, prietene, bff, friendzone etc), dar a mea când vede cutiuțe pe care le identifică a fi de la bijuterii se transformă în SheHulk! A smuls pur și simplu cutia din mâna mea, aproape sucindu-mi falangele 1 și 2 de la index și degetul mijlociu, a desfăcu-o în 0.0003 secunde după care a țipat: OAAAAAAAAAAAUUUUU!!! Dacă nu eram într-o cabană în mijlocul pădurii, SINGURI, probabil vreun vecin ar fi chemat poliția, dar am scăpat. Nu e prima dată când îi dăruiesc bijuterii. Am învățat să-mi aleg momentele ȘI LOCURILE astfel încât să nu sperii vecini nevinovați cu strigătele ei. Noi știm că sunt de bucurie, dar ei, prin pereți…
În cutie, pe o pernuță de catifea stătea așezat cu măiestrie un lănțișor subțire din aur. Iar în mijloc „trona” un pandantiv rotund de un albastru pătrunzător. Denumirea de catalog este piatră Lapis Lazuli. Unii îi mai zic și piatra cerului. Se spune că ar fi o piatră a înțelepciunii, iar unei persoane care uită de la mână până la gură ce parole are la conturi, nu i-ar lipsi nițică înțelepciune…
Bijuterie cu memorie? Yes, please!
–Un lănțișor cu pandantiv! OAAUUU!!! Dar cu ce ocazie? Și cum o să mă facă ăsta să țin minte toate parolele?
–Păi… în primul rând… fără o ocazie. Așa, hashtag LoveToGive cum ar veni… Am descoperit ceva ce ți-ar fi util și nu am vrut să aștept o ocazie specială ca să ți-l dăruiesc. Adică, aș fi vrut, dar urgența era prea mare. Nu mai puteam cu golurile tale din memorie. În al doilea rând, pune-l la gât și dă-mi telefonul. Așa… Uite, cu telefonul atingem ușor pandantivul și minune! O listă cu toate parolele a apărut pe ecranul telefonului. Vezi? Le ai pe toate aici!
–Dar… cuum? Ce vrăjitorie e asta?
–Nu e nicio vrăjitorie! Sunt bijuterii cu stocare inteligentă. Nițică tehnologie implementată în ele ca să le transforme în ceva mai util, mai frumos. Am căutat vreă șase luni o soluție prin care să ai mereu la îndemână parolele, dar în același timp să le ai în siguranță. Așa am dat peste Anyoli. Un magazin mai neobișnuit de bijuterii care, îmbinând arta cu tehnologia, oferă un alt nivel în materie de bijuterii.
–Uite, de exemplu, aș fi putut salva în memorie fotografia noastră de nuntă. Sunt multe lucruri care s-ar putea stoca într-o astfel de bijuterie. Chiar și Biblia toată! Hehe!
–Păi bine… și dacă vreau să schimb o parolă ce fac? Îmi cumperi alt pandantiv?
–Ai vrea tu, dar nu e nevoie. Uite, intrăm pe site-ul www.anyoli.ro să îți arăt. Când am comandat lănțișorul ți-a fost creat un cont pe site. În acel cont poți schimba oridecâte ori vrei textul din memoria pietrei sau să pui o poză, un clip sau orice altceva vrei tu. Fain, nu?
–Pot să pun și sunet? Mi-a venit o idee!
Poți stoca orice într-o bijuterie Anyoli!
–Da, poți să pui și sunet. Și cred că am avut și eu aceeași idee ca și tine. I-am comandat mamei tale o pereche de cercei din argint în care am memorat un clip audio cu tatăl tău cântând. I-am „furat” din casă acum vreo lună caseta aia veche cu tatăl tău cântând și am extras de acolo un pasaj de 3 minute pe care l-am salvat în memoria cerceilor. Având în vedere că luna viitoare e ziua ei, m-am gândit că ar fi un cadou special pentru ea. Știu cât îi este de dor…
–Mamă, daa!!! Fix la asta mă gândeam! Cum mă cunoști! Știi exact ce gândesc! Fix la mama mă gândeam și la un cadou de genul ăsta pentru ea. Și zici că deja ai făcut comanda?
–Da, când ne întoarcem acasă o să ți-i arăt și ție ți o să-ți dau să asculți și tu pasajul cu melodia cântată de tatăl tău, să îmi zici dacă e cea mai bună alegere sau dacă trebuie să alegem altceva.
Nu putem să scurtăm weekendul ăsta și să mergem mai repede acasă? Sunt atât de curioasă și abia aștept să-l aud din nou pe tata…
Această poveste este o ficțiune, compusă pentru participarea la proba nr 8 de la Superblog, probă sponsorizată de Anyoli
