Și… a plecat! Și-a strâns lucrurile, le-a încărcat în duba de mutări, s-a urcat în FIAT-ul 500 al lui Silvio și dusă a fost! Și asta e ciudat, pentru că ea nu era niciodată genul care să strângă. De data asta însă, a făcut-o într-un mod extrem de profesionist. A luat TOT! Și televizorul de 2 metri și sistemul de sunet de 1200 de watti și… tot, frate! În urma ei nu a rămas decât o sticlă de ulei de măsline extra-virgin Monini, ascunsă după bidonul GOL de detergent de vase. Probabil n-a văzut-o că sigur o ducea și pe aia la camion lângă mâncarea pe care o gătisem ÎMPREUNĂ pentru Crăciun.
Așa că iacătă-mă-s în Ajun de Crăciun singur în garsoniera goală cu o sticlă de ulei de măsline Monini în dulap, un cutter vechi într-un sertar si cheia ei pe blatul de la bucătărie.
Însă nu mă pot bucura pe deplin de plecarea ei pentru că o s-o revăd în câteva ore la cina organizată de prietenii noștri comuni. Sigur va veni și sigur va fi însoțită de Silvio, noua ei iubire cu FIAT roșu. (Ce bărbat întreg la minte ar conduce un FIAT roșu?) În fine, o voi revedea și aș vrea măcar puțin să mă răzbun.
Așa că mă gândesc în felul următor: regula casei la prietenii noștri este ca fiecare să aducă la petrecere ceva gătit acasă. Și cum eu nu am în casă acum decât ulei de măsline… nu, nu voi duce o sticlă de ulei de măsline să o pun pe masă și să spun că e sos special italian, deși ar fi în mod categoric o săgeată directă spre noul cuplu. Dar voi merge la cumpărături și voi găti ceva cât se poate pe bază de ulei de măsline.
Faimoasele sărățele cu ulei de măsline și chimion
La origine nu au ulei de măsline. Dar adaptăm din mers. În loc de 150 de grame de untură voi pune doar 140 de grame și completez cu ulei de măsline. Am cumpărat brânză de burduf și făină, așa că la treabă! Am făcut aluatul și l-am lăsat la frigider pe geam la rece pentru o oră. Pe geam pentru că mi-a luat până și frigiderul din casă.
Ora a trecut, am adus aluatul înapoi în casă, am întins o foaie generoasă pe care am tăiat-o în fâșii cu cutterul(da, și vesela a dispărut) și-am dat-o la cuptorul încins la 180 de grade. (Norocul meu cu magazinul de electronice de la colțul blocului unde am găsit plită și cuptor, înainte de închidere) Ah! Să nu uit! Înainte de cuptor fâșiile se ung cu ou și ulei de măsline și se toarnă din abundență chimion peste ele. Și cașcaval ras.
15 minute mai târziu, voila! Sărățele cu brânză, mac și ulei de măsline! Simplu, rapid și gustos! Prietenii mei nici n-o să-și dea seama că e o soluție de avarie.
Nu am mai încercat până acum sărățele cu ulei de măsline, dar se pare că alegerea este una perfectă. Aroma mediteraneană a uleiului se îmbină într-un mod interesant cu chimionul și brânza de burduf. Cine-ar fi crezut că și eu și fosta vom aduce arome italiene la petrecere? Eu prin sărățele cu ulei de măsline, ea prin… Silvio, proaspătul iubit de 55 de ani cu FIAT 500 roșu… Doar că aroma ei e cam veștedă…
O modificare mică, o schimbare mare!
Mirosul sărățelelor trezește un sentiment foarte familiar. Îmi aduc aminte de sărbătorile de acasă la mama. Deși sunt absolut delicioase și se mănâncă aproape INSTANT, erau considerate speciale și mama le făcea doar la Crăciun și de Paști. Oricât de mult am fi rugat-o, niciodată între sărbători nu vedeam sărățele. Însă cele făcute azi de mine au ceva în plus. Mirosul uleiului peste aluatul copt le dă un aer mai… special. Ai impresia că ești într-un restaurant pe litoralul Mediteranei și aștepți ca ospătarul să-ți aducă comanda. Sau te duce cu gândul la o cramă și un vin alb sec. Acompaniat de sărățelele mele pare a fi combinația perfectă.
Am mâncat sărățelele mamei mele de zeci de ori. Și de fiecare dată mă gândeam că nu există o gustare sărată mai bună. Îmi pare rău, mamă! Dar azi am descoperit că există! Aceeași gustare, dar cu un mic ajutor din partea uleiului de măsline. Cine-ar fi crezut că un strop de dietă mediteraneană era acel ceva care lipsea dintr-o gustare tradițională românească? Atât de simplu și totuși, atât de elegant!
Petrecerea și finalul poveștii
Gata, am ajuns la petrecere! Am uitat să vă spun că a trebuit să mai fac trei tăvi de sărățele. Pe prima am devorat-o singur înainte să se răcească. DE LI CI OS! Dar cum nu puteam să vin la prietenii mei cu mâna-n… cu mâna goală, am mai făcut repede trei tăvi cu care m-am prezentat frumos, regulamentar la party.
Și la scurt timp s-a prezentat și fosta, dar fără dieta ei mediteraneană. Se pare că vârstnicii apreciază culcatul devreme. Prin urmare sărățelele mele vor fi în seara asta singurul strop de cultură italiană de la petrecere. Și la cum am văzut că sunt de încântați prietenii mei de ele, sper că ea nu va avea timp să le guste, să se delecteze. Vă las! Nu e frumos să mergi la petrecere și să nu fii atent la oameni. Vă povestesc mâine cum a fost și ce impresie au lăsat sărățelele mele cu ulei de măsline și chimion!
Deși povestea de mai sus este inventată special pentru proba nr 7 de la Superblog, probă sponsorizată de Monini, nu pot să vă las fără să vă recomand cu căldură să încercați rețeta mea (REALĂ) de sărățele îmbunătățită cu ulei de măsline. Puteți chiar să le ornați cu feliuțe de măsline verzi în loc de chimion și cașcaval. Poftă buna!
Vă pupă Costică!
