Salut, eu sunt Costică și de câteva luni, de când mi-am cumpărat mașină, caut pe cineva să-mi amenajeze un loc de parcare în curte. Și-ați fi tentați să spuneți că nu e mare lucru, nu? Însa, surpriză! ESTE! Nu vă puteți imagina cât de greu este să găsești oameni pentru o lucrare atât de mică. Conform ChatGPT, 30 de saci de ciment, câțiva metri cubi de balastru, niscaiva nisip, nițică plasă și aia e.
Cu toate astea, toți vor să fie contactați doar când ai de ridicat palate. Iar despre marfă, păi dacă nu cumperi jumătate de depozit nimeni nu negociază, nimeni nu livrează. Nici măcar contra-cost. Deci, da… e greu!
Și e frustrant. Nu neapărat că nu găsesc eu pe cineva să-mi toarne o platformă din beton. Nu! E frustrant să vezi oameni care nu mai sunt ce erau. E frustrant să vezi că nu te mai ajută nimeni din bunătate, că pe nimeni nu mai interesează probleme clientului ci doar banii încasați repede… și mulți.
Și gradul de frustrare e mult mai mare pentru că eu nu sunt așa. Eu sunt unul din acei ultimi dinozauri care încă mai sunt dotați cu empatie, cu bunătate, cu viziune și dorința de a ajuta clienții. Chiar și atunci când nu câștigi nimic. Am o poveste pe tema asta. Dacă aveți timp, încerc să v-o spun, cât mai pe scurt:
O poveste cu oameni buni
Eram la muncă într-o zi (lucrez într-un magazin de electronice) și a sunat o clientă. Suna tocmai din Irlanda, vă dați seama! Ne-a explicat că tatăl ei este singur acasă în România și tocmai i se plânsese că i s-a stricat televizorul. Și în bloc n-avea oameni la care să apeleze, să meargă să-i cumpere unul. Bătrânul nu putea să se deplaseze până la magazin. Orice plimbare mai lungă de 5-10 minute era un chin pentru el, deci să vină singur să-și cumpere era exclus. Iar varianta unei comenzi online era, din nou, de nedorit pentru că în cazul ăsta curierul îi lăsa televizorul la ușă și pleca. Iar bătrânul rămânea din nou fără ajutor pentru că n-avea cine să i-l instaleze.
Așa că doamna ne-a întrebat dacă există vreo soluție prin care să poată rezolva problema astfel încât tatăl ei să primească un televizor nou, gata montat, gata instalat. Doar să i se pună telecomanda în mână și-atât. (Contra-cost, bineînțeles!) Așa că m-am consultat cu colegul (și șeful) meu și-am ajuns la concluzia că, dacă doamna era dispusă să cumpere televizorul, noi puteam să-l livrăm personal acasă și să i-l montăm. Să fim noi oameni.
Zis și făcut, doamna ne-a transferat prin Revolut banii iar 25 de minute mai târziu eram împreună cu șeful meu acasă la bătrân. I-am prezentat televizorul i l-am montat, i-am povestit funcțiile de bază, ne-am asigurat că a înțeles și că stăpânește utilizarea telecomenzii și duși am fost. Am făcut o faptă bună fără să așteptăm nimic în schimb. Nu, nu am acceptat nicio răsplată. Deși ne-am rupt din timpul nostru deși am consumat benzină, n-a contat. Am făcut-o pentru că am vrut să ajutăm și pentru că am putut. Oameni suntem și trebuie să facem bine în jur.
Răsplata neașteptată
Povestea bătrânului și a televizorului a trecut. Noi am uitat de ea și ne-am văzut mai departe de ale noastre. Până într-o zi, câteva luni mai târziu când în magazin s-a afișat o doamnă la vreo 50 de ani care a cerut să vorbească cu domnul Costel și domnul Paul. Adică eu și șeful.
Am venit și doamna s-a prezentat. Era fiica bătrânului cu televizorul care se întorsese acasă în vacanță și a vrut să ne mulțumească pentru tot ajutorul. Ne-a dezvăluit că până la noi sunase și la alte magazine în oraș, dar de fiecare dată răspunsul era: „faceți comandă online și rugați un vecin să v-ajute cu montajul.”
Și în plus față de acea mulțumire, doamna ne-a rugat să o ajutăm să-și aleagă electronicele pentru 3 apartamente pe care le achiziționase pentru chirie. 3 mașini de spălat, 3 frigidere, 3 televizoare, 3 cuptoare, 3 plite…..3 din fiecare! O vânzare cum nu mai făcusem de multă vreme. N-a contat că unele produse erau mai scumpe decât la competiție. „Cumpăr de la oameni (ne-a zis doamna), nu de la roboți setați pe profit.”
Ce răsplată mai frumoasă ai putea aștepta decât să vezi că cineva îți recunoaște omenia?
Despre Depozit Virtual
Acum, dacă ați ajuns până aici și v-a plăcut povestea mea (care chiar e reală), mai aveți nițică răbdare ca să vă povestesc și despre soluția pe care am găsit-o.
Despre băieții de la Vindem-Ieftin.ro auzisem de mult. Știam ce sunt, ce fac, cum fac. Știam că îmbrățișează aceleași valori pe care și eu le caut, știam că sunt dedicați nevoilor clienților lor și că poți apela la ei cu cea mai mare încredere pentru prețuri corecte.
Însă nu știam despre ei că după 11 ani de activitate au trecut printr-o schimbare majoră, printr-un rebranding. Și am fost surprins plăcut să văd că au făcut-o. Pentru că numele actual pe care l-au ales, Depozit virtual, este mai aproape de ceea ce fac ei și reprezintă mai precis activitatea lor. Ei chiar sunt un depozit… virtual. Nu dețin hale, stocuri și supermarketuri. Ei sunt doar o mână de oameni care facilitează cu drag achiziționarea materialelor de construcții la prețuri corecte. Fără intermediari, fără costuri ascunse. O mână de oameni care se implică activ în alegerea necesarului de materiale astfel încât atunci când te apuci de treabă știi sigur că ai luat cele mai bune materiale la cel mai bun preț.
După 11 ani de activitate și un rebranding, Depozit Virtual au devenit mai mult decât un „furnizor„. Au devenit un partener de încredere. Au devenit acei OAMENI pe care ni-i dorim aproape în orice proiect. Umanizarea brandului Vindem-Ieftin și transformarea lui în Depozit Virtual a venit exact la timpul potrivit și a fost făcută cu gândul la oameni.
Final de poveste cu oameni
Dar de ce v-am povestit despre Depozit Virtual? E simplu: pentru că în căutarea mea de oameni și materiale de constrcții, am ignorat întocmai brandul care îmi satisface pretențiile. Am ignorat soluția care era chiar sub nasul meu, deși știam despre ea de ani de zile. De ce am făcut-o? Nici eu nu știu. Poate am considerat că e un proiect mult prea mic pentru ei, poate n-am crezut în totalitale în programul lor, poate… Dar știți cum e… pentru orice e un început.
Și începutul proiectului meu a fost cu un telefon dat la Depozit Virtual și o discuție. O discuție în urma căreia am descoperit la capătul firului OAMENI. Înainte de orice, oameni, nu niște roboți setați pe profit. (Vă amintiți cine-a spus-o mai devreme pe asta?) Pentru că, în final, eu și șeful meu nu suntem chiar ultimii dinozauri preocupați de binele clienților. Îi avem alături, în club, și pe băieții de la Depozit. Virtual.
Deși a fost așternută aici pentru participarea la competiția Superblog 2025, pentru proba nr 2, probă sponsorizată de Depozit Virtual, povestea de mai sus este reală trăită de mine și sunt mândru că am putut la un moment dat, printr-un gest atât de mic să aducem unor oameni o bucurie atât de mare. Vă pupă Costică!
