Hello, din nou! Ce cuvânt frumos în titlu, nu? OMENIE! Acesta este cadoul pe care spune Denisa-Maria Grigoras că oricine ar trebui să-l ofere persoanei iubite de Valentine’s day. Sau de orice alt day. Cine este Denisa?
Denisa este o superbloggeriță ieșeancă. O frumusețe rară, o persoană sensibilă și un viitor medic de excepție. Și a acceptat și ea provocarea mea de a scrie despre cadourile de Valentine’s Day. Apropo, dacă doriți să o descoperiți pe Denisa o găsiți pe denisagrigoras.ro
Și-acum, articolul!
De Valentine’s rămâi om
Luna februarie e o lună super anxioasă pentru mine. Peste tot apar floricele și inimioare și declarații siropoase, n-ai loc în oraș de toți îndrăgostiții care iau cina de cuplu la restaurante fancy.
Nu știu să-mi amintesc momentul exact când ziua asta a luat-o razna total. Era o vreme când nu aveai drept rezervă, tu, bărbatul uituc, flori și ursuleți pupicioși în benzinării, ca să te ierte iubita. Era o vreme când nu trebuia să faci trei tumbe pentru a cumpăra o cutie de bomboane ambalată mișto pe 14 februarie. Puteai doar să iei o Africana în orice moment ți-o spunea inima.
Eu nu fac deloc cadouri de Valentine’s. Am atât de multe alte zile să surprind omul de lângă mine, încât vreau să profit de acele oportunități. Mie-mi place să rămân om. Pentru că atunci când m-a cunoscut o persoană, nu m-a ales pentru cadourile frumos împopoțonate cu fundă roșie pe care știu să le fac pe 14 februarie. Sau pe 24. La o primă întâlnire nu m-am prezentat cu un CV cu inimioare pe margine și am spus ” Deci, da, cu asta am să te îmbunez în zilele calendaristice presărate cu lăv”. Și apoi să aștept în schimb un CV care să-mi spună ce voi primi drăgut de 1 și de 8 martie. Și atunci eu să vin și să spun că avem o problemă, că în martie e și ziua mea, deci pretențiile sunt mai mari.
Omenie în dar de Valentine’s Day
Cel mai frumos cadou pe care poți să îl oferi cuiva este timpul tău. Este respectul tău. Este felul tău de a fi, fără teama că vei fi judecat, ori comparat cu altceva. Sinceritatea și onestitatea, fără ascunzișuri, rămân cele mai frumoase cadouri pe care le poți dărui omului de lângă tine. Și nu doar de Valentine’s day, ci în fiecare zi.
Lucrurile spirituale apropie cel mai mult doi oameni. Ca femeie n-ai nevoie de un trandafir pricăjit, pentru care s-au bătut alți 50 de bărbați la florărie. Ca bărbat n-ai nevoie de o cină romantică plină de fonfleuri în oraș, când poate partenera să te aștepte acasă cu o încercare de pizza sub formă de inimioară. Dar aluatul să fie dospit cu multă iubire.
Nu îți trebuie mai mult decât un sticky note pe tăblia patului care să-ți spună: ”Dacă te trezești între timp, am plecat să iau lapte pentru cafea. Să nu cobori din pat până nu mă întorc. Te iubesc!” sau o simplă îmbrățișare după o zi lungă.
Cel mai frumos cadou pentru Valentine’s day e când alegi să fii om lângă omul care și-a dat jos toată fortăreața pe care a construit-o în trecut și care îți arată fiecare rană cicatrizată. Și nimic nu e mai frumos decât să vrei să faci toată viața o echipă bună cu un om vulnerabil doar pentru tine. O echipă în care unul pune aluatul de clătite și celălalt face scamatorii cu tigaia ca să le întoarcă. Așa, cu siguranță, o să fiți fericiți toată viața unul lângă celălalt. Fără maimuțoi și flori ofilite. Fără maimuțăreli și clișeuri grosolane. Fără iubiri de o zi, în timp ce tot restul zilelor voastre sunt o mizerie.
Om lângă om. Deschis. Sincer. Vulnerabil.
Om lângă om, cu omenie. Mai frumos spus decât m-aș fi putut eu gândi vreodată. Pe mine m-a impresionat articolul Denisei și mă bucur enorm că mi-a acceptat provocarea și a scris în stilul ei frumos despre cadourile de 14 februarie. Voi ce părere aveți? E un cadou frumos? Ați oferi în dar niște omenie?
DA…. Prefer să ofer în dar omenie decât orice alt nimic material. ❤️✨❤️
Superb articolul. #ador
Multumesc fain de vizita si de raspuns. Si mie mi-a placut mult abordarea Denisei