Pavilionul sub care băieții nu plâng niciodată

Totul a început într-o zi de vară când am găsit în contul meu de Spotify un playlist nou. Mi s-a părut puțin bizar, mai ales că melodiile alese erau din cele mai siropoase, de-alea de… inimă albastră cum ar veni. N-am băgat prea mult în seamă. Am ieșit din casă și m-am îndreptat spre grădiniță să culeg câteva roșii și câțiva castraveti pentru o salată când în dosul casei, întins pe gazon, l-am văzut pe dragul de Volodia, îmbălsămat cu votcă și cu căștile pe urechi. M-am apropiat de el, i-am luat căștile de pe cap, moment în care am deslușit misterul playlistului plângăcios.

-Ce faci, Volodie? Ți s-au înecat corăbiile? Ce-i cu tine? Tu, care ești stâlpul conștiinței mele, tu care mă îmbărbătezi la fiecare pas, tu cel care mă trage înapoi când alunec spre neputință, tocmai tu ai căzut în cazanul cu melancolie? Așa ai ajuns, mă? Stai tolănit pe iarbă, bei, asculți muzică și bocești după o gagicuță? Mă, tu în loc să te bucuri, să sărbătorești că ai scăpat de ea, îți omori ficatul cu votcă? Prost mai ești, mă! Păi nu ți-am zis eu de când ai cunoscut-o acum mulți ani că nu-i de tine, că miroase a vești rele, că trebuie s-o lași cât mai repede? Ți-am zis! Bucură-te, prostane, că te-a lăsat în pace!

Ia, dă-te mai încolo să stau și eu și dă-mi și mie sticla aia să iau o dușcă. N-am mai băut o tărie de ani de zile.

Și uite-așa, stând întins pe iarba moale lângă prietenul meu Volodia și privind spre stele, mi-a venit o idee: Bă, ce bine-ar sta pe iarba asta un pavilion frumos, sub care să stăm în nopțile de vară, să ne relaxăm! Uite, fix aici unde stăm noi. Ce zici, Volodio? Cum se cheamă site-ul ăla de unde mi-ai zis tu să-mi cumpăr mobila de bucătărie? FAVI.ro? Ce zici dacă pentru o seară uiți de gagica aia și mă ajuți să aleg un pavilion frumos și încăpător?

Scot telefonul din buzunar și încep să tastez după mobilier de grădină. După primele trei modele, Volodia prinde curaj, își șterge mucii și începe să arunce priviri timide spre ecranul telefonului meu arătându-mi ici-colo câte ceva ce-i place.

-Auzi, Blea… da’ dacă tot iei pavilion, nu vrei să iei și o canapea ceva? Și o măsuță? Stau de câteva ore aici pe iarbă jos și-am cam amorțit. Dacă tot e să stăm vara aici, măcar să nu ne doară șalele. Ce zici?

-Volodio, eu îți iau. Punem aici frumos și-o canapea de grădină cu perne moi și o măsuță pe care să bem cafeaua dimineață sau o bere seara, dar tu trebuie să promiți că n-o să vii aici niciodată ca să mai bocești după femei. Mai ales după asta. Promiți că uiți de ea, că-ți vezi de drum și că o să fii fericit și batem palma. Ba, mai mult, mă gândesc să punem pe-o laterală a pavilionului un perete alb, să montăm pe schelet, în vârf proiectorul ăla smecher din casă și sistemul de boxe pe care-l ținem de-un an în cutie iar seara să ne uităm la filme sau la meciuri aici, în grădină. Ce zici? Facem târgul?

-Blea, încerc! Mi-e greu că am iubit-o, cred… dar încerc. Ca să treacă mai repede, pot să aduc și eu fete în pavilion? Să grăbesc vindecarea, zic. Mi-ar fi de ajutor…

– Volodio, nu te întinde! Și nu te prosti! Păi ce fete să aduci tu, mă? Păi tu n-ai fost niciodată de ăsta și nici de-acum încolo n-o să fii. Tu ești băiat cuminte, mă prostovane! Chiar, de ce nu-ți faci curaj să vorbești cu fata aia despre care-mi povesteai că-ți cam place? Ce-aștepți? Să vină ea la tine?

-Nu știu ce-aștept, Blea. Nu știu. Mi-e dragă și e fată bună. Da mi-e frică. Dacă-mi face ca cealaltă? Dacă mă lasă și ea?

-Băăă, că prostovan mai ești. Păi cealaltă era piază rea, mă! De aia te-a lăsat. Nu de alta. Fii atent! Te las aici cu telefonul pe Favi.ro. Îți dau voie să cumperi pentru grădină trei accesorii. Trei, nu mai multe! Le alegi pe alea care crezi tu că o să te facă să te simți relaxat. Imaginează-ți ce te-ar putea ajuta, la ce vrei să te uiți în serile de vară când stăm aici cu o bere rece în față sau toamna târziu când o să bem ceva fierbinte. Orice vrei tu. Pitici de grădină, luminatoare, grătare, o vatră pentru foc, orice! Le comanzi împreună cu canapeaua, fotoliul, măsuța și pavilionul pe care deja le-am ales. Surprinde-mă. Și nu sta mult că începe serialul. Te-aștept în casă, Tărtăcuță!

Și uite-așa, din bocetele prietenului meu imaginar a luat naștere colțul meu de liniște de lângă casă, locul în care mă eliberez de stresul și oboseala de peste zi, locul în care fie că desfac o bere și urmăresc un meci, fie că mă uit la un episod din serialul meu preferat pe Netflix sau că pur și simplu ascult niște muzică, rămâne mereu pavilionul sub care băieții nu plâng niciodată.

Articol pentru Proba nr 5 din SuperBlog 2020, probă sponsorizată de

Favi.ro

*surse foto: Favi.ro