Povești cu ceaiuri și cu doctori: Doctorbusiness…
Povești cu ceaiuri și cu doctori: Doctorbusiness…

Povești cu ceaiuri și cu doctori: Doctorbusiness…

@unaaltacucostica

#unaaltacucostica #costica #tiktokromania #foryou #foryoupage #superblog #superblogger #doctorbusiness #consultantfinanciar #financiar #invatapetiktok

♬ sunet original – Una-alta Cu Costică

Ziua în care mi-am concediat asistentul a fost ziua în care am realizat că nimănui nu-i pasă de afacerea mea mai mult decât mie. A fost și ziua în care am renăscut și am intrat în rândul antreprenorilor cu afaceri profitabile. Ziua când am văzut ce poate face pentru mine DoctorBusiness.

sursă: doctorbusiness

Pe scurt, ca să înțelegeti: am și eu acolo o mică ceainărie cochetă într-o zonă aproape centrală. Oamenii care-mi calcă pragul au de ales dintr-o varietate de cel puțin o sută de ceaiuri din toată lumea. Și cât timp savurează băuturile calde și aromate, ca să treacă timpul mai ușor, joacă jocuri de societate pe care eu le pun la dispoziție gratuit în ceainărie. Practic, vii, joci un Activity și bagi și-un ceai tibetan.

Însă, deși de clienți nu duc lipsă și încasările sunt foarte bune, la final de lună când trăgeam linie, profitul net era foarte mic. Uneori inexistent. De câteva ori mi s-a întâmplat să aduc bani de acasă pentru plata salariilor angajaților. Și nu înțelegeam ce făceam greșit. Ce se întâmpla de banii nu ajungeau. Recunosc, studii de specialitate nu am. Când am plecat la drum cu ceainăria nu aveam decât o valiză de bani și pasiunea pentru ceai. Și-un bun prieten pe care l-am angajat imediat pe post de asistent/consultant/administrator/om de încredere care să se ocupe de firmă pentru că știa cu ce se mănâncă afacerile. Și fiind omul meu de bază, bineînțeles că aveam încredere în orice decizie lua pentru firmă și eram sută la sută convins că orice mișcare făcea, o făcea în beneficiul firmei.

Așa că, atunci când a decis să-mi aducă un expert contabil pe care-l ținea câte o zi întreagă îngropat în actele firmei, pe care-l servea cu bunătăți comandate din banii noștri, căruia îi dădea cafele, ceaiuri, sucuri și tot ce îi dorea sufletul, pe „protocol” și pe care-l și plătea de fiecare dată cu 500 de lei pentru fiecare zi de analiză și consultanță financiară, eu aveam încredere oarbă că acele cheltuieli erau pentru binele firmei și fără ele aș fi pus de mult lacăt pe afacere. Cumva eram chiar bucuros să plătesc și recunoscător pentru că domnul expert contabil își făcea timp pentru mine ca un serviciu, bineînțeles pentru că îl cunoștea pe prietenul meu. Iar remunerația, așa cum ținea de fiecare dată să menționeze, era atât de jos tot datorită prieteniei dintre cei doi.

Ei bine, într-una din zile, pe când sorbeam dintr-un Earl Grey aburind și tot studiam rapoartele făcute de expert în urma cărora aveam să mă redresez în următorul trimestru, un alt prieten bun a intrat în ceainărie. Pur întâmplător, fără ca măcar să știe că eu eram proprietarul. Din vorbă în vorbă am ajuns să-i povestesc cum mă chinuiam cu afacerea, cum deși aveam în fiecare zi ceainăria plină de clienți eu nu reușeam să strâng profit și să-i arăt planul pe trei luni pe care mi-l făcuse expertul contabil pentru redresare. Râsul lui ștrengăresc pe care nu-l mai auzisem din facultate m-a lăsat perplex. Eu mă zbăteam să nu-mi închid afacerea și el râdea de mine. Era pur și simplu incredibil. Însă, în scurt timp aflasem de ce râdea.

A început să-mi povestească despre afacerea lui și despre cum și el apelase la un moment dat la un consultant financiar când a avut probleme. Și să-mi pice fața când am auzit că el plătea nici mai mult nici mai puțin de 50 de lei pe lună pentru un raport de Analiză Fianciară și că-l obținuse în 5 secunde. Nu ca mine într-o săptămână de „audit” și cheltuieli de peste 4000 de lei care includeau plata consultanței, dar și „protocolul”.

sursă: doctorbusiness

Deci el cu 50 de lei și-o balanță lunară în 5 secunde aflase ce era în neregulă în business-ul lui, cu rapoarte detaliate, indicatori de performanță și o listă destul de impresionantă de pași de urmat pentru redresare. Eu, după mii de lei cheltuiți aveam un raport de 2 pagini din care nu înțelegeam nimic și în care, practic, nu regăseam nicio soluție concretă. Doar chestii vagi pe care expertul le lăuda a fi măsuri salvatoare…

Normal că am încercat și eu metoda DoctorBusiness la auzul povestii prietenului meu. Trebuia s-o fac! Și surpriză! După primul raport din aplicație găsisem o serie de cheltuieli care nu-și aveau rostul și pe care credinciosul meu asistent le autoriza în fiecare lună. Iar după cât de precis a fost acel prim raport am realizat și că plata expertului contabil a fost o cheltuială care nu-și avea rostul. Ca să nu mai zic de „protocoalele” organizate cu ocazia fiecărei vizite a domnului expert.

Cu timpul, după câteva luni de rapoarte extrem de eficiente, profitul net al ceainăriei a început să crească. Și tot în timp am realizat că, de fapt, micile erori care se întâmplau în contabilitatea firmei mele și care duceau la scurgeri de cash nu erau chiar erori și că asistentul meu nu era întocmai străin de ce se întâmpla. Așa că mi-am oferit satisfacția de a-l concedia fix în momentul în care ceainăria mea devenise un exemplu de urmat de afacere locală, vedetă în presa din oraș.

Articol pentru proba nr 7 din Spring Superblog 2022, probă sponsorizată de:

Lasă un răspuns