Ziua în care mi-a trimis mesajul ăla nebun în care îmi zicea simplu: „Hai să mergem și noi într-o vacanță” este ziua care am zis că în sfârșit a ajuns emailul meu la Sfântul Petru. Până atunci mai avusesem câteva tentative să o conving să mergem în concediu, dar de fiecare dată sortite eșecului. Simțeam de fiecare dată neîncrederea, frica și oarecum o înțelegeam. Relația noastră era, cumva, la început și nu era ca toate celelalte. Nu ne cunoșteam decât din online, cu mici excepții când ne vedeam la București pentru câteva ore și atunci înconjurați de grupul nostru de nebuni. Și eu în locul ei aș fi evitat să plec într-un concediu cu un un semi-necunoscut.
A venit, însă, ziua aia și inima a început să mi-o ia razna. Dobândisem dreptul la vacanță și dacă ar fi îndrăznit cineva să mi-l refuze era mâncat. În creierul meu derulau deja o gramadă de filme despre ce și cum s-ar fi întâmplat în acele câteva zile pe care aveam să le petrec cu ea. Băi, și nu filme de-alea plicticoase, proaste, low budget! Filme de Oscar, regizate numai de nume mari. Filme în 4K și 3D care se vedeau pe cele mai enorme ecrane cinema! Ce mai, așteptările erau mai mari decât alea pentru sezonul final din Game of Thrones!
După ce am pus la punct toate detaliile, am ales destinația, durata, cazarea și toate alea (bine, ea a ales pentru că eu nu aveam niciun cuvând de spus în ecuația asta – eu 
abia am reușit să-mi spun cuvântul când a fost vorba de data vacanței pentru că, deh! cu șefii mei nici măcar ea nu avea curajul să se pună) în ziua cu pricina, încărcat cu bagaje ca un catâr (ale mele și ale ei) pășeam pe pietrele falezei din Eforie Nord. A vrut cu tot dinadinsul să vedem marea înainte de cazare. Ce importanță avea că eu eram după mai bine de 24 de ore de nesomn, 9 ore de tren și alte ore de stat prin Gara de Nord în București? „Dorința ta-i poruncă pentru mine, bo$$!”
O mai văzusem eu prin poze, pe la televizor și puțin, dar foarte puțin live, pe la șapte ani când am fost într-o vacanță la mare, dar nu mi-o mai aminteam așa cum nu-mi amintesc acum subiectele de la mate, la BAC-ul din 2006. Pentru mine era ceva nou. Era ceva minunat! N-am strigat ca ăia: „Muicăăă, câta Oltul!” pentru că, deh! nu-s oltean, dar puteam striga un „Văăleu! Șhi Bahlui mariii!„. N-am făcut-o însă. Eram cu ea și nu voiam s-o fac de baftă pe-acolo printre străini și nu voiam să-i dau motiv de ceartă. Era prima mea vacanță și nu aveam de gând să o stric cu nimic. N-aveam de gând, dar planul de-acasă nu se potrivește cu ăla din târg, parcă… așa e vorba.
În scurt timp a început cearta. La restaurant mâncarea n-a fost bună. Ceartă și reproșuri, că a fost ideea mea. Plaja nu era cea mai curată și liniștită. Din nou ceartă și reproșuri, că a fost ideea ei. Plimbarea nocturnă pe malul mării s-a lăsat cu discuții că frig, că n-a văzut bine și-a călcat pe-o piatră, că nu m-a lăsat să fac baie în mare noaptea de frică să nu mă ia apa și să mă ducă (banii și cardul erau la mine) și tot așa. Mai aveam puțin și puteam ține scorul în concursul nostru cu „cine ia decizii mai proaste”. Bine, recunosc! N-aș fi avut șanse de câștig, dar eram un jucător destul de înverșunat. Era prima noastră
vacanță împreună și mergea mai prost decât ne-am fi putut imagina. Singurul moment în care am fost pe aceeași lungime de undă a fost când am făcut publică pe net o cerere falsă în căsătorie, moment în care toți prietenii ne-au asaltat cu felicitări sau cu: „Fată, ești cu capul?” în cazul unora dintre prietenele ei. Ne-am amuzat copios, după care ne-am pus pe explicat tuturor apropiaților că era doar o glumă nevinovată. În rest, eram nesuferitul vieții atunci când sforăiam lângă ea în pat și eroul ei atunci când am umblat la miezul nopții prin stațiune pe la farmacii după medicamente împotriva insolației (pe care-o căpătase tot după ideea ei de a umbla ore în soare că voia la mall).
Cu toate astea, n-am considerat prima noastră vacanță un eșec. Chiar dacă am avut parte de momente de tensiune, cele frumoase, romantice, relaxante le-au depășit, dacă nu la număr, atunci cu siguranță în intensitate. Am luat toate experiențele ca atare și am învățat din ele pentru ca în următoarele să facem mai bine. Ne-am îmbunătățit calitățile de organizatori de vacanțe și de fiecare dată ne-am apropiat cu încă un pas de concediul perfect. Am crescut, am învățat și acum nu ne mai organizăm organizează vacanțele după ureche sau după ce povestesc prietenii. În ultima perioadă ne facem fiecare vacanță cu Christian Tour, prietenul nostru de nădejde atunci când avem de ales o nouă destinație. Și nu pentru că am fi noi fuduli sau plini de fițe. Dar ne-am săturat să ne reproșăm reciproc alegerile proaste. „Prietenii tăi ne-au recomandat! Ți-am spus că nu mă suportă! Uite, ne-au trimis la mama naibii în fundul curții! Nu puteam să mergem și noi într-un loc mai civilizat, mai elegant! Eu n-am voie să mă relaxez în concediu! N-am dreptul la o vacanță liniștită!” Ăsta a fost ultimul scandal după un alt concediu ratat în urma căruia am decis ca, pe viitor, să ne-alegem vacanțele de la Christian Tour deoarece Chistian Tour susține Dreptul la Vacanță.
Articol pentru prima probă din Spring Super Blog 2019, probă sponsorizată de
Christian Tour
Pingback:Proba 1. CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ