Urechile de lemn nu-s glume chinezești

     Om hâtru cum sunt, de câte ori merg să mănânc la un restaurant, nu rezist până nu râd cu personalul de acolo, până nu o punem de-o caterincă ad-hoc. Țin minte vremurile mele de ospătărie pe o terasă din Costinești, când văzând fețele triste ale turiștilor încercam să-i înveselesc punându-le pe notele de plată mere, aerul respirat sau glume la kilogram.

     Ei bine, de când am renunțat la meseria asta, am intrat eu în locul clienților și în continuare încerc să aduc un plus de amuzament, de data asta printre angajații restaurantelor. Prefer oricând să stau de vorbă cu un cineva care râde  cu mine și se simte bine decât cu un plictisit care nu se gândește decât la orele pe care le mai are până la terminarea programului sau la ciubucul pe care urmează să i-l las.

     Într-una din ieșirile mele la restaurant am decis să încerc mâncarea chinezească. Mai încercasem o singură dată bucatele chinezești pe undeva prin Italia și-am rămas plăcut impresionat de multitudinea de arome și de gusturi. Mi-am întrebat prietenii unde aș putea mânca în București niște preparate chinezești adevărate și, de fiecare dată recomandarea lor a fost WuXing. Așa că n-am stat pe gânduri si-am mers acolo.

     Multitudinea de produse din ofertă m-a pus într-o mare dificultate. Atâtea chestii despre care nu știam absolut nimic, dar care păreau extrem de apetisante. M-am oprit la o porție de pui pe plită încinsă. Ingredientele păreau destul de în regulă luând în calcul condiția mea de „pufos”. Pui, ardei, morocov, urechi de lemn… Și apoi mi-a picat fisa. Cât de tare sună „urechi de lemn”. Dacă n-aș fi un mic pui de biolog m-aș gândi probabil că i-au tăiat urechile luu Pinocchio și le-au băgat în farfurie, nu la o varietate de ciuperci. Ei, aș! Și așa, știind ce sunt, tot la asta mă gândesc! Pe cine mint? Mi-am adus aminte momentul ăla  când, aflându-mă într-un bar  cu aer de bodegă, i-am cerut barmanului o șurubelniță și, în loc de băutura foarte cunoscută din votca și suc de portocale mi-a adus omul trusa de scule și m-a invitat să-mi iau ce-mi trebuie de-ac0lo. Hehe! Ce vremuri… M-am gândit să încerc și de data asta o astfel de glumă. Așa că, atunci când a venit momentul să comand, m-am uitat în ochii băiatului de dincolo de tejghea și i-am spus pe cel mai serios ton posibil: „Bună, o apă plată, te rog și de mâncare, o porție de pui pe plită încinsă și niște Auricularia Polytricha în salată, te rog!”  Tânărul s-a uitat la mine zâmbind și mi-a replicat fără să ezite. „Ne pare rău. Polytricha nu avem. Vă putem servi, însă cu o salată sănătoasă de auricula-judae cu usturoi, ardei gras, castraveți, puțin ulei de susan și condimente chinezești. Sare, după gust. Ce ziceți?” Cât ai clipi am avut în fața mea puiul și o porție generoasă de salată de urechi de lemn.

     Ați rămas vreodată cu gura căscată ca la dentist în fața vânzătorului? Eu recunosc că da. Băiatul ăla m-a dat pe spate. Tot planul meu de a-l pune în încurcătură a fost dejucat instant. Nu mă așteptam să cunoască denumirea științifică a ciupercilor urechi de lemn. Speram să primesc o reacție de consternare cu priviri mirate și bâlbâieli. Ce să zic, m-a dat pe spate. De unde să știu eu că deviza lor : „WuXing știe!” se referea nu doar la faptul că bucătarii lor știu să gătească ci și la cunoștințele generale despre ingredientele lor tradiționale?

     Mi-am luat frumos mâncarea și m-am așezat la o masă mai retrasă unde am început să savurez combinația genială de mirosuri. N-am rezistat mult și m-am aruncat în cele două porții de mâncare de parcă nu mai mâncasem nimic de două săptămâni. Nu-mi mai făceam probleme cu îngrășatul sau altceva. Nici nu aveam cum. Știam că ciupercile urechi de lemn sunt bogate în fibre, fier, calciu și alte minerale, însă din punct de vedere caloric, sunt inofensive. Puiul, de asemenea nu prezenta un pericol, iar restul legumelor… n-are rost să mai vorbim.

     Cu câteva minute înainte de plecare, băiatul profitând de o pauză de câteva minute, a venit la masa mea zâmbind și mi-a spus că i-a plăcut glumița mea. Doar că, pe viitor ar trebui să știu că, deși sunt similare, cele două specii de ciuperci au, totuși câteva mici diferențe. Mi-a povestit apoi cum, chemându-și un prieten să mănânce pentru prima dată la chinezesc, i-a spus despre aceleași urechi de lemn că ar fi rulouri din fâșii de lemn de bambus murate timp de 10 ani și că ar avea puteri miraculoase asupra „jucăriei”. Nu vreau să-ntreb câte porții a comandat prietenul ăla. He he!

     Trecând peste aspectul glumelor, salata mea de urechi de lemn a fost delicioasă. Nici nu avea cum să fie altfel. Bucătarii de la WuXing sunt specialiști în arta bucătăriei chinezești iar restul personalului știu cum să te facă să te simți bine. Cu siguranță mă întorc aici. Data viitoare o să vin cu Paul, colegul meu care n-a mâncat în viața lui la chinezesc. Poate o să incerc și eu să-i servesc povestea cu fâșii de bambus murate timp de zece ani care-ți întăresc miraculos „jucăria”. Să văd câte porții o să mănânce.

                                                      Articol scris pentru Super Blog 2016