Volodia la SuperBlog, episod pilot
Volodia la SuperBlog, episod pilot

Volodia la SuperBlog, episod pilot

De când s-a anunțat că s-a dat liber la înscrierile în competiția Superblog, ediția de toamnă 2020, în capul meu se tot joacă un meci de tenis cu ideea participării. De o parte sunt eu cel care-și dorește să participe la încă o ediție, de cealaltă parte sunt tot eu, dar ceva mai grumpy și care nu-mi doresc sa mai trec încă o dată prin chinurile „facerii” a altor 20+ articole contratimp.

Meciul e destul de strâns, să știți. De ambele părți argumentele sunt extrem de puternice. De exemplu, eu cel care vrea neapărat să participe a încercat să mă convingă pe mine cel care nu vrea, amintindu-i de premiile câștigate de-a lungul competițiilor (premii care nu-s deloc puține). În același timp, eu ăla care nu vrea a punctat foaarte bine că la fiecare ediție oboseala atingea cote alarmante. În consecință am venit și i-am amintit distracția de care avem parte la sfârșit cu Gala și cu băutele alături de Emil &Co, moment în care eu cel care nu vrea am contraargumentat foarte hotărât printr-o limbă scoasă scuipăcioasă și-un „Nu vreu!” de neînduplecat.

Din nou egalitate, deci în meciul toamnei din mintea mea și cum nu se vedea la orizont niciun câștigător, am apelat la un arbitru care să decidă soarta confruntării. Uite-așa am ajuns la Volodia. Cine e Volodia? Volodia e unul din cei șapte prieteni ai mei (imaginari) cu care mă consult atunci când trec prin situații de genul ăsta. Face parte din „Consiliul” meu intern și este unul dintre sfătuitorii mei de bază.

Și cum a stat el așa și a cântărit argumentele pe care le-a auzit de ambele părți, ca un judecător înțelept a decis că niciunul dintre noi nu va avea câștig de cauză în problema asta pentru că el va participa în locul meu. Prin urmare, datorită voinței lui Volodia Costică va fi participant la SuperBlog 2020 și nu va fi participant la SuperBlog 2020 în același timp.

Partea bună în toată treaba asta este că dacă voi da greș, vina va fi a lui. Dacă voi face treabă bună, meritele vor fi ale mele. Dar lui să nu-i spuneți asta pentru că n-am chef de-o nouă ceartă. Abia s-a încheiat una care-a durat fix o lună.

Așadar, Costică nu va participa ediția asta la SuperBlog, dar va fi reprezentat de către prietenul lui imaginar, Volodia, care va face tot posibilul sa-l facă de râs în tot „Multiversul” cum ar veni.

Baftă!

2 comentarii

  1. Pingback:Volodia fashionistu’ – V.I.C-urile din toamna asta – Una-alta cu Costică

  2. Pingback:Pavilionul sub care băieții nu plâng niciodată – Una-alta cu Costică

Lasă un răspuns