Zi de vară până-n seară. Treizeci și trei de grade la umbră. Pe unde încerc să mă ascund nu dau decât de zăpușeală. Singura scăpare în astfel de momente este stocul impresionant de înghețată, apă rece și bere de la frigider.
Așa că nu stau prea mult pe gânduri și dau iama în congelator să mă răcoresc cu o caserolă imensă de înghețată de vanilie. (preferata mea). Dar relaxarea mea nu durează mult pentru că din bucătărie aud strigătul de lupta al duduiei:
„-Băăăăi! Ce naiba ai făcut? Ai stricat frigiderul!”
„-Cum să-l stric? Acum am luat o înghețată din el și mergea! Era rece!”
Merg în pas grăbit la bucătărie și în fața frigiderului deschis o găsesc pe duduie, într-o baltă de apă. Înăuntru, alimentele emanau un miros ciudat și toate legumele din sertar adunau deja musculițe bețive.
Deschid congelatorul și observ că dezghețarea era în plin proces. Gheața se subția, pachetele începeau să se înmoaie, semne clare că temperatura interioară era în creștere. E clar, s-a stricat de ceva vreme. O pun pe duduie la treabă să mute tot ce se mai putea salva din frigider în congelator și eu mă pun pe căutat. N-am crezut că voi folosi cunoștințele mele despre frigidere de la magazin și acasă, dar acum sunt bucuros că știu încotro să apuc, știu ce să caut și, cel mai important, știu că mai am la dispozitie mai puțin de 24 de ore până când congelatorul meu o să se dezghețe complet și toate alimentele pe care le am în el o să fie bune de aruncat la gunoi.
Cât timp colindam site-urile magazinelor de electrocasnice în căutarea unui frigider nou, căldura parcă își făcea de cap și mai și. Acum, mai mult ca oricând aveam nevoie de ceva rece, de ceva care să-mi reducă temperatura corpului. Duduia se plimba și ea prin jurul frigiderului agitată, vrând să se răcorească.
„- Iub, scoatem acum din congelator tot ce avem nevoie ca să ne răcorim, după care nu mai umblăm la el până nu rezolvăm problema. Altfel riscăm să pierdem toate alimentele. Hai, putem rezista câteva ore, nu? Și diseară ieșim în oraș să mâncăm”.
Ajung și pe site-ul celor de la Liebherr. Cunosc produsele din magazin, știu cât sunt de bune și știu ce vreau să cumpăr. Mă surprinde, însă oferta lor de extinderea garanției. Nu știam de așa ceva. Noi, în magazin le vindem cu 2 ani garanție. Pe site însă, mă informează că până la sfârșitul verii produsele lor beneficiază de extinderea garanției la 6 ani! 6 ANI?! E mai mult decât oferă orice alt producător de electronice și electrocasnice! Cum să nu profiți de ofertă? 6 ani de liniște! Trec mai departe în site la căutarea aparatului frigorific perfect pentru mine. Cu ușurință parcurg cei câțiva pași în selectarea produsului perfect. Aleg culoarea, funcția no frost, clasa economică și deja căutarea mea se reduce la 8 produse din care să-mi aleg. După o scurtă lectură găsesc combina ideală. Spațiu de depozitare generos, consum excelent de energie, 2 uși la frigider pentru acces facil în interior, congelator în 2 sertare pentru că nu vreau să irosesc spațiul cu uși, sertare, separatoare și, foarte important, timp de depozitare foarte mare în caz de avarie. (Dacă aveam timpul ăsta de depozitare la frigiderul meu de acum, nu trebuia să mă grăbesc în ultimul hal pentru găsirea altul frigider). Găsesc pe site adresa magazinului din oraș din care pot achiziționa produsul pentru că la mine nu este disponibil, iau legatura cu ei și deja combina mea frigorifică Liebherr este pregătită pentru livrare pe mâine.
Bun, am rezolvat și problema asta. Acum, e timpul pentru o răcoritoare. Merg la frigider, îl deschid și mă izbește mirosul. La naiba! Am uitat că e stricat!
„-Iubire, ce zici, mergem la o terasă? Bem și noi o bere rece, ceva…și pe urmă putem merge la restaurant să mâncăm.”
Zis și făcut. Petrecem o seară minunată în doi cu bere rece la terasă și cină romantică, după care ne întoarcem acasă fericiți. Nu mai avusesem parte de un asemenea răsfăț de multișor timp.
Cine-ar fi crezut că un frigider stricat poate aduce chestii bune pe lângă necazuri și cheltuieli? Cine-ar fi crezut că după o asemenea veste, la sfârșitul zilei te poți simți minunat, fericit și mulțumit? O fi el frigiderul important pentru oameni, dar nimeni nu s-a gândit vreodată că un frigider poate aduce bucuria și romantismul, după ce se strică….