Întâlnirea Căpitanilor Digitali a decurs mai bine decât mă așteptam. A fost un real succes. Ne chinuiam de o jumătate de an să ne întâlnim cu toții undeva ca să punem la punct strategia pentru perioada 2020-2022 pe digitalizare și, de fiecare dată la întâlnire abia dacă ajungeau 20-30 % dintre căpitani. De data asta, însă, am reușit să-i adunăm pe toți. Aproape pe toți dacă nu-l luăm în calcul pe colegul care a plecat la Glasgow la o conferință.
În mod clar ideea pe care le-am propus-o fetelor, să ne întâlnim undeva, în centrul țării, să căutăm un salon de evenimente în Brașov, în Poiană, unde i-ar putea atrage pe colegi și alte activități, a fost una câștigătoare. Îi cunosc bine pe toți și știam că singura metodă să-i cănving să vină în număr cât mai mare la întâlnirea asta era să le ofer, pe lângă ea și alte beneficii, alte avantaje. Așa că, atunci când le-am spus că am obținut fonduri pentru cazare în Poiana Brașov pentru toată lumea și în plus, bani pentru două zile de distracție, au confirmat cu toții participarea în 25 de minute.
Eh, de aici a început greul. Mă așteptam să participe în număr mare, dar toți-toți… nu. Iar când fetele mi-au spus că-mi lasă mie „onoarea” să mă ocup cu toată organizarea, parcă a picat cerul pe mine. Eu să organizez o întâlnire a Căpitanilor? Eu nu sunt în stare să-mi organizez petrecerea de ziua mea și acum m-am văzut în situația în care trebuia să organizez un eveniment cu 60 de nebuni, două workshop-uri, o ședință și activități extra, pentru aerisirea creierului…
Am înghițit în sec și am zis să încep cu activitățile mai puțin plăcute: ședința și cele 2 workshop-uri. Norocul meu că la Hotel Royal Boutique unde am decis să-i adun pe toți, oferă o sală destul de încăpătoare pentru noi. După două-trei permutari de mese, după ce am instalat unul din miniproiectoarele noastre și-am pregătit câteva gustări reci cu ajutorul celor de la hotel, sala de ședințe era gata pentru prima rundă. Ședința care avea să țină nici mai mult, nici mai puțin de șase ore. Stăteam puțin în dubii dacă să întrerup la jumătate întâlnirea pentru o masă caldă, dar am preferat să le pun în față două-trei crănțănele și să-i ținem concentrați pe toată durata ședinței. Cei de la hotel ne-au promis un festin după ce terminam discuțiile. N-am crezut niciodată că e atât de greu să stabilești un meniu. Discută cu toți, află ce le place, ce pot mânca, ce nu, cine e vegetarian (cââh!), cine are intoleranțe… în fine… personalul bucătăriei a dat dovadă de mult calm și multă înțelegere așa că am pus la punct meniurile pentru cele 2 zile, în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită.
Fiind o întâlnire pe tema digitalizării, m-am temut foarte tare că vom întâmpina probleme tehnice. Însă, cei de la hotel nu ne-au dezamăgit nici măcar o secundă. Ne-au asigurat o conexiune stabilă la internet prin wifi și totul a mers ca uns.
După masa copioasă, le-am lăsat program de voie. Practic, ziua de muncă era încheiată. Așa că, s-au împrăștiat care-încotro pe la activități. Cine a venit cu schiurile de-acasă au plecat pe pârtie, cine n-a avut, a închiriat, cine n-a avut curajul să încerce schiatul s-a mulțumit să se dea cu săniuța, dar toți au plecat fericiți la distracție pe banii companiei. 🙂 Unii au profitat de grătarul pe care ni l-au pus la dispoziție gazdele și au încins cărbunii chit că afară era frig și zăpada era la ea acasă. Când românul vrea mititei, nici baba Dochia nu-l oprește. Așa că nici noi nu i-am oprit, nici gazdele. Ba chiar le-au dat o mână de ajutor cu pregătirea grătarului.
Ziua a doua era gândită cu cele două workshop-uri. Unul dimineață, imediat după micul dejun, iar cel de-al doilea mai spre seară. Așa că imediat după ce am mâncat cu toții, s-au rearanjat mesele și ne-am apucat de treabă. Timp de trei ore ne-am pus mințile la contribuție și am pus la punct o grămadă de strategii pe care urmează să le punem în practică începând cu anul viitor.
La pauză, după prânz, le-am pregătit o surpriză tuturor. Împreună cu gazdele, le-am oferit o drumeție ușoară în zona montană Postăvarul și, pentru cei care nu au trădat echipa pentru vinul fiert care ne aștepta aburind la bar, o plimbare cu sania trasă de cai. Ne-am întors la hotel energizați de plimbarea scurtă și după ce ne-am bucurat cu toții de vinul fiert, am început al doilea workshop și ultimul al întâlnirii noastre. După două ore deja se simțea oboseala și pierderea concentrării, așa că i-am scos în viteză pe toți pe terasa hotelului pentru o mică distracție. Cum ce distracție? I-am pus să danseze pinguinul, pentru că vedeam în ochii lor cum se îndepărtau de filmul meu. Noroc că terasa este generoasă și au avut unde să se desfășoare. Noroc și că e destul de ferită de ochii curioșilor, pentru că altfel nu știu cum i-aș fi putut convinge să-mi intre în joc.
După terminarea lucrurilor serioase, fiecare a plecat, din nou, la diverse activități. Care pe la saună, care în sala de jocuri aruncau cu săgeți, care jucau bila pe masa verde, numai vreo doi-trei mai bătrâni cu duhul s-au retras în camere la telenovele. Toată lumea se simțea bine. După o cină târzie, am primit din partea gazdelor permisiunea să punem de-un chef scurt în sala de evenimente. Nu am fost pretențioși. Câteva crănțănele, câteva sticle cu vin, niște bere, apă, sucuri și alte chestioare necesare, muzică și voie bună… rezultatul: un final memorabil de întâlnire a Căpitanilor.
A doua zi am început să ne împrăștiem cu toții pe la casele noastre, cu promisiunea că vom face un obicei anual ceea ce s-a întâmplat în acele două zile la Royal. Bine, asta în eventualitatea în care șefii ăia mari o să accepte să ne dea iar atâția bani pentru reuniune. Mulțumiți au fost de mine, de faptul că am reușit în sfârșit să-i adun pe toți sub același acoperiș. Dacă o să fie mulțumiți și de rezultatele pe care o să le aducem ca urmare a întâlnirii, sunt convins că ne vom vedea și la anul, tot la Royal. Dacă ne mai primesc…
Articol pentru proba nr 19 din SuperBlog 2019, probă sponsorizată de
Hotel Royal Boutique
Pingback:Proba 19. “Cum am devenit organizator de evenimente”