Când frigul îți intră-n oase la birou
Când frigul îți intră-n oase la birou

Când frigul îți intră-n oase la birou

     În sfârșit ne-am mutat! De când s-a extins firma, șeful a decis să mute partea de administrare într-o clădire separată. A cumpărat o casă veche, a renovat-o și ne-a mutat cu cățel, cu purcel acolo. La prima vedere, pare chiar ok. Birouri mari, încăpătoare, spații pentru depozitare generoase, avem chiar și o bucătărie în care ne putem pregăti o gustare în caz că ne răzbește foamea. Avem chiar și locuri de parcare cât pentru toată firma!

     Dar cum principiul „afară-i vopsit gardul și-năuntru leopardul” funcționează întotdeauna, când am am intrat în casă, surpriză! Deși centrala funcționa la maxim, temperatura înăuntru nu depășea 17-18 grade. Frig de-ți venea să-ți iei concediu pe perioadă nedeterminată în Bora-Bora (pentru că n-avem voie să scriem cuvinte urâte legate de cuie). Ce-i de făcut? Păi am stat pe capul șefului până  a chemat specialiștii să facă un audit energetic și să ne spună cam cum stă treaba și să ne ajute să facem un plan pentru remedierea situației. Credeți că a fost ușor să-l convingem să ceară auditul? Hehe! A trebuit să venim două săptămâni la rând îmbrăcați cu șapte cojoace, să ne mișcăm prin birouri ca niște luptători profesioniști de sumo ca să înțeleagă că este mult prea frig și că nu avem condiții normale de lucru.

     Credeți că l-am convins, că l-a convins auditorul? De unde? Degeaba a eliberat omul certificat energetic clasa F (adică aproape cel mai prost din câte pot exista). Când șeful și-a pus în cap că totul e bine și că nu mai e nevoie de alte investiții, așa rămâne! A preferat să ne dea bani ca să ne cumpărăm calorifere electrice cu ulei și radiatoare, să avem să ne încălzim decât să facă o investiție serioasă în firmă. Și dacă stai să te gândești mai bine, nici nu trebuia să facă prea multe. O anvelopare cu sistem de izolație la exterior, geamurile schimbate și instalația electrică (pentru că era din anii 70, cu fir de aluminiu) și asta era! Dar nu! „Luați-vă câte un calorifer pe fiecare birou„, zice el! „Dați centrala la maxim” zice el!

certificat-energetic-ieftin

     Și așa am și făcut. Am umplut sediul cu calorifere, aeroterme și alte năzdrăvănii pentru încălzit, am setat temperatura la termostat pe 35 de grade ca să ne asigurăm că centrala funcționează fără oprire și cu chiu-cu-vai, am reușit să menținem în firmă o temperatură aproape decentă. Am renunțat la cojoace, dar în continuare puloverul ne era un prieten bun, aproape la fel de bun cum ne e cămașa din zicătoare. Știți cum e în perioada aia de primăvară sau toamna când nu știi cum să te îmbraci? Când ieși din casă îmbrăcat cu geacă și după primii 50 de metri parcurși curge apa de pe tine și te dezbraci și te ia de nicăieri frigul și răceala de-ți bagi medical? Așa eram noi în firmă. Era destul de frig încât să simți nevoia unui pulover, dar totuși prea cald pentru el așa că, după doar 30 de minute în birou ne dezbrăcam pe rând și după alte 30 de minute începeam concertul de strănuturi.

     Situația a decurs cam așa până când au început să curgă facturile la energie electrică și la gazele naturale. Când a văzut șeful că avea de plătit pentru o banală casă cu șapte bioruri mai mul decât plătește la producție, pentru o hală de 1500 de metri pătrați și-a dat seama că soluția corectă era să asculte sfatul auditorului și să investească niște bani într-o modernizare corectă a casei. Așa că în primăvară a mai deschis puțin punga omul și s-a apucat de renovări serioase. A izolat termic toți pereții, a cumpărat și a schimbat întreaga tâmplărie, a adus un specialist și ne-a înlocuit tot sistemul electric și, ca să fie treaba treabă, ne-a instalat și un sistem inteligent de iluminare pe bază de leduri, controlat prin telefonul mobil. Acum a devenit omul care-i pro-economie la curent, cică…

În fine, după toate modernizările astea am început, în sfârșit să ne simțim și noi bine la birou, am devenit mai productivi, am început să ne plângem din ce în ce mai puțin, iar șeful a început să scoată din buzunar din ce în ce mai puțini bani pentru facturile pentru electricitate și gaz. Dacă ne-ar fi ascultat cu un an înainte ar fi evitat atâtea neplăceri și certuri și demisia lui Codrin care a jurat că nu mai calcă niciodată într-o firmă în care temperatura ambientală nu este fix 22 de grade…

 

Articol pentru proba nr 18 din SuperBlog 2019, probă sponsorizată de

Enermed Impex SRL

 

Lasă un răspuns