Acum foarte mulți ani, prin era mezozoică sau ceva de genul ăsta, am descoperit muzica celor de la Voltaj. Cu Albinutza lor, cu Ora de germană, cu Scrisoarea, ce să mai… toate melodiile lor îmi plăceau și încă îmi plac. Vocea lui Călin m-a cucerit de la început și le-am rămas fan fidel chiar și acum după o grămadă de ani.
De foarte multe ori visam să arăt și eu ca el. La un moment dat, chiar am crezut că am toate șansele să pot să-i împrumut look-ul și stilul vestimentar și să-mi stea și bine. Începusem să chelesc și mă gândeam să-mi las și barbișon ca al lui, dar la scurt timp după ce a început să mă părăsească podoaba capilară, ca înlocuitor, a venit la mine burta. Și visul meu de a arăta precum Călin Goia s-a cam spulberat.
Am renunțat la idee, dar nu am renunțat la cea de a mă îmbrăca inspirându-mă din alergerile lui. Cu toate astea, de fiecare dată eram ca oamenii ăia care spun de mâine mă apuc de sală. Niciodată nu mă încumetam să caut măcar ținutele pe care le vedeam la el. Mi se părea că n-aș putea să mă ating nici într-o mie de ani de hainele pe care le poartă el sau orice altă vedetă. Cumva îmi imaginam că oamenii ca el investesc mii, zeci de mii de euro pentru ținutele cu care-și fac apariția în public și că noi, muritorii de rând nu avem cum să ne permitem așa ceva.
Îmi aduc aminte că pe la vârsta majoratului purtam tot felul de sacouri băiețești. Începusem să ies cu fete și la un moment dat, una din ele mi-a spus că dacă mai apar la întâlniri îmbrăcat așa, se desparte de mine. Ce credeți că am făcut? M-am dus repede la vastul internet să caut ca să-mi cumpăr un sacou de bărbați. Dar cum credeți că am făcut-o? Ca oamenii normali, pe site-uri de specialitate? Nu, normal că nu! O căutare pe veșnicul Google: „Călin Goia îmbrăcat la sacou„. Evident, am găsit un sacou asemănător cu cel pe care-l purta la vremea aia Călin, l-am cumpărat și prietena mi-a dat oricum zonă pentru că sacoul meu nu se potrivea cu nicio altă ținută din garderoba mea și-l purtam total idiot la orice mi se părea mie în regulă.
Gecile de bărbați au fost o altă discuție amuzantă pentru mine. Purtam încă de prin primul an de liceu o geacă vai-steaua-ei primită de maică-mea cadou de la Connex când s-a abonat la ei. Abia prin clasa a 12-ea am renunțat la ea și mi-am luat o geacă de piele pe care am umplut-o cu tot felul de zorzonele pentru că așa văzusem eu că purta Călin. Asta era pe vremea când fizicul încă mă mai lăsa să sper că o să ajung ca el.
*sursă foto Călin Goia: national.ro
Anii au tot trecut, eu am rămas fan Voltaj și Călin Goia, dar mă îmbrac ceva mai bine. Am renunțat la prostii, am învățat să combin hainele așa cum trebuie și am realizat că nu este, totuși, atât de greu, atât de costisitor să ai în garderobă o ținută asemănătoare vedetei favorite. Referindu-mă din nou la Călin, lui îi plac tricourile cu imprimeuri diferite. Nu prea l-am văzut purtând chestii pe care să fie vizibil brand-ul.
*sursă foto Călin: Monitorul de Vrancea
Astfel de tricouri pot fi găsite pe site-uri serioase la prețuri de până în 100 de lei bucata. Chiar mă consider burghez și aș da 200 pe două tricouri dacă aș găsi unele asemănătoarea cu ale lui.
Când vine vorba de pantaloni, simplitatea jeanșilor pe care-i poartă Călin e de vis. Nimic înzorzonat, nimic ieșit din comun. Cum ziceam, simplitate. Îmi aduc aminte de vremurile în care căutam să mă îmbrac cu jeanși cât mai rupți, cât mai flenduriți sau cât mai cârpiți de tot felul de zdrăngănele. N-aveam bani de așa ceva, dar îmi doream. Până când, într-o zi, l-am văzut pe Călin într-un interviu televizat purtând cea mai simplă pereche de jeanși pe care mi-i puteam imagina. Și atunci am decis că și eu voi purta la fel. Cât costă „moftul” ăsta? Puțin! Foarte puțin! Într-o zi bună de promoție, cu 200 de lei te-ai făcut om! Și dacă ești și tu „burghez” ca mine, iei două perechi, că modelele-s felurite.
Dacă stau să calculez ce-am băgat în coș până acum, cu vreo 600 de lei mi-am asigurat deja două ținute Călin Goia lookalike. Mai arunc la plesneală și-o pereche de teniși big star așa cum am mai văzut că poartă el pe la unele apariții, abia-abia dacă mă apropii de vreo 1000 de lei cu cheltuiala. Sub 1000! Tre să bag câteva beri serioase ca să ating mia! Și uite-așa cum, din câțiva bani omul se poate îmbrăca așa cum a văzut pe la televizor, la vedeta preferată. Nu-i rău! Nu-i scump! Trebuie doar să ai răbdare și să știi pe unde să cauți.
Articol pentru proba 20 din SuperBlog 2019, probă sponsorizată de
Answear