Povestea e cam așa:
Primăvara trecută mi-au intrat niște bani, bonus de performanță de la serviciu. Sumă frumușică pe care am decis s-o investesc într-o casă nouă. Aveam deja pământul de la părinți, acum aveam și banii. Așa că am decis să-mi construiesc o căsuță drăguță gard în gard cu bătrânii mei. Nu prea i-a surâs ideea doamnei mele să trăiască peste hat de soacră, dar nici n-a prea avut de ales.
Buuun, timpul a trecut, dar eu nu mă apucasem de construit. Nici materialele nu le cumpărasem, nimic. Prețurile erau măricele și când mă gândeam cât aveam de umblat după fiecare în parte îmi pierdeam tot cheful. Nu, serios… ați fost vreodată nevoiți să umblați singuri după materiale de construcții? Ia cimentul de colo, fierul de dincolo, tabla de la hăis, tâmplărie pvc de la cea și tot așa. Mai mult cheltui cu benzina uneori decât pe unele materiale. E total descurajant când vrei să te apuci de-o casă.
Și uite-așa au interveni ai mei pe lângă „meseriașii” din sat cerându-le să mă bage și pe mine „pe combinație” și să-mi aducă și mie materiale de pe unde-și făceau ei rost. Cică la „prețuri pentru prieteni„. Bine, pentru ei prețurile pentru prieteni erau cu 10% mai mari decât prețul pe care-l plăteau ei pentru materiale. Asta ca să vă dați seama ce prieteni au ai mei. 🙂
Asta până într-o zi când, stând liniștit la calculator și hlizindu-mă la serialul meu preferat, intră peste mine în cameră babacul meu și începe a mă certa că mă așteaptă nea Ghiță, meseriașul satului să-i dau comanda de materiale. Că vorbise cu el să-mi facă reducere (adică prețul ăla cu doar 10% peste ce plătește el) la materiale și că-i și dăduse o mică „atenție” ca să-l înduplece să facă preț bun.
Doar că eu deja comandasem toate materialele necesare. Așteptam ca după weekend să-mi apară la poartă mașinile și să le descarc. Știam deja de ceva timp de existența celor de la Vindem-ieftin.ro, casa de comenzi care oferă nu doar o soluție mai ieftină și mai rapidă pentru materiale de construcție, dar și consultanță privind achiziția lor.
Însă, din cine știe ce motive copilărești nu am apelat nici la ei pentru necesarul de materiale. Însă, de când am auzit despre depozitul virtual pe care l-au pus la punct, am zis că trebuie să încerc măcar. Așa că am luat legătura cu un consultant local, i-am povestit despre casa pe care vreau s-o construiesc, i-am arătat proiectul, i-am prezentat necesarul de materiale iar el s-a pus pe treabă. Pentru că asta e partea frumoasă la Vindem-ieftin. Nu e doar un furnizor de materiale de construcții la prețuri mai bune decât în piață. Ci oamenii oferă o experiență completă, de la consultanță până la livrarea la domiciliu a materialelor alese.
Așa că, după o vizită în magazin unde am văzut mostre pentru fiecare șurub, fiecare piuliță, fiecare piesă de instalație termică, de acoperiș și tot ce aveam nevoie, comanda a fost plasată, iar eu nu mai aveam altceva de făcut decât să stau liniștit în scaun cu o pungă de pufuleți în mână și să mă uit liniștit la serialul meu preferat.
Asta până când m-a deranjat babacul cu nea’ Ghiță al lui și cu combinațiile lui învechite. Că a vorbit el pentru mine să-mi facă un preț bun la materiale, că a vorbit și pentru mașină să-mi aducă materialele acasă mai ieftin, că a vorbit și să-mi aducă niște băieți harnici care să mă ajute la descărcat. Eh, să vezi ce față o face nea Ghiță când o să afle că în loc să apelez la el, am mers la Depozitul Virtual Vindem-Ieftin și că am obținut nu doar prețuri mai bune decât ar fi putut el vreodată să-mi facă ci și transport gratuit și am salvat și o grămadă de timp. S-o supăra el pe mine, dar aia e! E timpul să se pensioneze și el, nea’ Ghiță.
Articol pentru proba nr 3 din Spring Super Blog 2022, probă sponsorizată de
Pingback:Proba 3. Depozit Virtual – beneficii reale în construcții
Pingback:INCREDIBIL!!! Ce s-a întâmplat la Gala Spring SuperBlog 2022 în weekendul 10-12 iunie, la Hotel Opal din Cap Aurora. Află în articol detaliile SENZAȚIONALE! – Una-alta cu Costică