Zilele trecute, unul din colegi a anunțat pe grupul de lucru intern de pe Whatsapp că va părăsi echipa noastră pentru a da curs unei noi provocări. Nu m-a întristat vestea ci din contră, m-a bucurat deoarece omul are un plan. Și un om cu un plan e un om care trăiește. La polul opus, o persoană care se complace în situația actuală și care nu-și dedică puțin timp planificărilor pentru viitor, fie el îndepărtat sau apropiat, e o persoană carea supraviețuiește. Și din păcate eu sunt unul dintre supraviețuitori. De o bucată bună de timp n-am mai planificat nimic pentru viitorul meu. Era o vreme când mă gândeam la schimbări. Oraș, job, stare civilă… gândeam și planificam zi de zi fiecare mutare în parte. Desenam pe hârtie casa de vis în care aveam să trăiesc până la adânci bătrâneți cu… nevastă și copii, mă documentam, citeam articole despre asta, căutam în dicționare de construcții explicații atunci când terminologia mă depășea, îmi făceam bugete, calculam câți bani mi-ar trebui să trăiesc în orașul X sau în orașul O, aveam capul plin de astfel de gânduri. Nu știu ce a intervenit atât de important de m-am oprit. Acum abia dacă mai planific ce-o să fac mâine sau săptămâna viitoare…
De ce trebuie să planificăm chestii care să se întâmple în viitorul apropiat sau mai îndepărtat? De ce nu putem să ne lăsăm pur și simplu duși de val și să vedem unde ajungem? Răspunsul l-am găsit într-o după amiază călduroasă de primăvară când, stând la o bere cu prietenii mei, vorbeam despre case. Cine și-a mai cumpărat, cine și-a mai construit, cine ce planuri are pentru viitor. Subiectul de la care am plecat era casa eficientă energetic a unui important formator de opinie despre care citisem un articol interesant. Ei bine, de acolo s-au incins spiritele și am început să povestim despre planurile de viitor. Au inceput să povestească pentru că eu nu aveam la vremea respectivă niciun plan. Eu încă supraviețuiam. Și-au povestit așa despre case, despre cariere, despre călătorii și achiziții, au povestit vreme de câteva ore despre toate lucrurile pe care urmau să le realizeze.
Stând așa și analizând planurile fiecăruia, găseam câte-o deficiență în fiecare. Chestii pe care nu le luaseră în seamă și care ar fi putut să le zădărnicească și să le spulbere visele. Unul nu luase în calcul nu știu ce vaccin pe care trebuia să-l facă înainte de deplasarea într-o țară africană, altul povestea cu lux de amănunte cum își va face el casă care să fie independentă din punct de vedere energetic, dar nu se gândea că zona în care avea să construiască avea o expunere redusă la razele soarelui și tot așa. Mi-am dat seama că planurile lor nu erau făcute temeinic. Nu luaseră în considerație toate aspectele care ar putea să le stea în cale atunci când vor încerca să le pună în aplicație. Și ce-i mai grav, nici măcar nu puteam să-i critic pentru că, spre deosebire de ei, eu renunțasem deja la orice planuri. Eu supraviețuiam.
Câteva ore mai târziu, însă, mi s-au activat „rotițele”. Am început să mă gândesc la cum aș fi pregătit eu toate planurile pe care prietenii mei le aveau în gând. Ce aș fi făcut, ce aș face?
În primul rând mi-aș pune gândurile în ordine. „CE VREAU?” Asta este întrebarea la care, dacă nu am un răspuns complet, nu pot pleca mai departe. Vreau o casă, vreau o vacanță, vreau să-mi schimb job-ul, vreau să descopăr „distilarea pozitronică a particulelor subatomice” (F.R.I.E.N.D.S ref), până nu știu cu siguranță ce-mi doresc cu adevărat, nu pot să planific nimic.
Înainte de a trece mai departe, trebuie să răspund la o întrebarea simplă: ” Cât de util îmi va fi lucrul pe care mi-l doresc? Este necesar să-l fac?”
Presupunând că știu ce-mi doresc să fac și am decis că-mi face trebuiță, e timpul pentru documentare. Ce presupune lucrul pe care mi-l doresc? Cum se face? Ce riscuri implică? Ce costuri presupune? Și alte informații care mi-ar putea fi de ajutor pe parcurs.
Când cred că am toate informațiile, trebuie să iau în calcul neprevăzutele. Pentru asta trebuie să stau câteva zile să mă gândesc la diverse situații pe care le-aș putea întâmpina și care mi-ar putea pune în pericol planul. Situațiile la care nu s-ar gandi nimeni. Chiar și cele mai greu de crezut. Și după ce le-am identificat, e timpul să pun pe hârtie planuri pentru rezolvarea lor.
Presupunând că am rezolvat toate aspectele de mai sus, e timpul să pun în practică planul. Maică-mea îmi spunea de fiecare dată: „Dacă vrei să-ți faci ciubote, mergi la cizmar, dacă vrei pâine, caută un brutar”. Ce înseamnă asta? Păi simplu: Punerea în practică a oricărui plan se face doar cu ajutorul specialiștilor. Caut persoane care se pricep, ba nu, care excelează în domeniu și le cer ajutorul pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului. Indiferent care-mi este planul, nu mă bazez pe cunoștințele mele și nu fac lucrurile după ureche. Apelez la specialiști cu toată încrederea.
Un alt lucru pe care l-am învățat de-a lungul timpului este că trebuie să fiu deschis la părerile altora, la critici și la sfaturile lor. În timp ce eu am studiat problemele amatoricesc și din pasiune pentru proiectul meu, ei s-au întâlnit de-a lungul carierei cu sute-mii de situații care mai de care mai dificilă și știu cum să le depășească pe toate.
Să spunem că, în sfârșit, cu ajutorul specialiștilor mi-am văzut proiectul realizat. Nu contează ce proiect e. Că mi-am făcut o casă nouă, că mi-am schimbat locul de muncă, m-am mutat într-un oraș nou, mi-am deschis o mică afacere, chiar nu are importanță. Ce rămâne de făcut după ce totul e pus la punct? Simplu: Bucuria! Să mă bucur de realizarea mea, să ma bucur că mi-am găsit curajul să iau în piept provocarea, să mă bucur că am făcut totul ca la carte și că din urma proiectului respectiv de-acum nu voi avea decât de cules roadele.
Dar mai e un lucru de făcut după ce-am dus la bun sfârșit proiectul. Unul care e la fel de important ca și bucuria. Iau o gură de aer, privesc în urmă la ce am realizat și apoi îmi îndrept privirea spre înainte pentru viitorul proiect pentru că, de azi înainte eu nu o să mai fiu un simplu supraviețuitor!
Articol pentru proba nr 9 din Spring Superblog 2020, probă sponsorizată de
Activehouse.ro și AIA Proiect
Pingback:Proba 9. Tu cum îți proiectezi viitorul?