La film cu tot orașul
Da, ați auzit bine! În luna iunie, mai exact între 6 -10 iunie voi merge la film cu tot orașul. De ce cu tot orașul? Pentru că așa e cel mai frumos! Cu cât mai mulți, cu atât mai bine! În această perioadă la Iași se îmtâmplă, ca în fiecare an deja, Festivalul Filmului Românesc, ediția a IX-a! Timp de 5 zile sălile de cinematograf (și nu numai) din oraș vor fi asaltate de cele mai bune proiecții cinematografice românești. Așa cum ne-au obișnuit deja cei de la SFR, filmele vor veni însoțite de zeci de actori care vor sărbători împreună cu noi filmul românesc aici, la Iași. Și anul acesta ne-au pregătit o sumedenie de surprize pe toată durata festivalului.
Victor Rebengiuc, invitatul de onoare de anul acesta la SFR
Anul acesta invitatul de onoare al Festivalului Serile Filmului Românesc va fi actorul Victor Rebengiuc, omul care a adus importante contribuții peisajului cinematografiei românești de-a lungul carierei sale prin zecile de roluri în care a fost distribuit și nu numai. Îl vom vedea cu toții la gala de deschidere a festivalului, când în fața publicului va fi celebrată întreaga carieră a domnului Rebengiuc. Bineînțeles, va rula și un film important din distribuția căruia, normal că nu va lipsi sărbătoritul ediției. Dacă o să rămâneți prin preajmă, veți afla în curând și care este pelicula care va deschide sărbătoarea filmului românesc anul acesta.
Bun, cam asta-i totul pentru moment. Nu uitați să vă eliberați programul pentru perioada 6-10 iunie și să veniți la film, cu tot orașul! Eu o să mai stau prin zonă pentru voi. Dacă doriți să fiți la curent cu tot ce se va întâmpla anul ăsta la SFR nu ezitați să vizitați site-ul dedicat festivalului, www.festivalsfr.ro, pagina lor de Facebook și, bineînțeles, pe Costică.
*sursă logo SFR și banner: festivalsfr.ro