Zi de vară, cald, aerul condiționat se dă cu porția…nimeni nu are chef de muncă în magazin. La un moment dat, sună telefonul: Recepția! Uffff Cine-o mai fi? Merg agale spre birou și acolo mă întâmpină supărat un confrate, moldovan de peste Prut cu tot cu plodul lui de vreo 8-9 ani.(Ăștia-s cei mai dificili clienți. Au impresia că li se cuvine totul doar pentru că ni-s frați)
„Bună ziua, cum vă pot ajuta?”
„Salut, ni s-a stricat camera fotografică. Nu mai începe”(bănuiesc că nu mai pornește…)
” Ok, haideți în magazin la bancul de probe să-l verific și eu puțin. Mergem?”
„Da, haidiț’…”
Merg repede cu clientul la bancul de probe, dau să pornesc scula(nu o sa spun ce model sau marcă e să nu dau impresii greșite), dar scula nu pornește. Îl intreb pe om cum s-a întâmplat și el îmi spune că s-a descărcat și când l-au pus la încărcat nu a mai funcționat. Ooook! Iau cablul de date al aparatului, conectez la calculatorul meu de la bancul de probe, nimic! (Ok, e caz de luat in service, îmi zic) Dar când sucesc aparatul pe toate părțile să verific să nu existe urme de lovituri sau alte șocuri mecanice îmi sare în ochi un șurubel care nu mai stătea la locul lui cum trebuie. Mă uit mai atent și observ că fusese desfăcut cu o sculă improvizată (probabil un cuțit sau altceva ascuțit) iar când s-a încercat remontarea nu a nimerit pasul pe filet și stătea cam…câș!
„Domnule, aparatul a fost desfăcut!” zic eu…
„N-are cum, domle! N-a îmblat niminea în el! „(Mă uit la plod, se făcuse curcubeu la față) Taicăsu se uită spre el și-l întreabă: -„Uăi, ai îmblat tu?” -„Nu, tăticu’!”
-„N-a îmblati niminea, domle! Dacâ-ț’ zâc!” Mă mai uit o dată și concluzia e aceeași. Ba, mai găsesc un șurub buclucaș și niscaiva urme de „cuțât” pe la îmbinările plasticelor. Zic din nou: „Domnule, nu știu ce s-a întâmplat dar aparatul ăsta a fost desfăcut forțat. Uitați, aici se văd clar urme de cuțit. Aici șurubul e desfăcut și nu a mai fost prins la loc cum trebuie iar aici șurubul nici măcar nu a fost înfiletat până la capăt.
Omul deja iritat se uită iar la plod care schimba culorile feței mai ceva ca semaforul din intersecția Baza 3 și-l întreabă iar: „Uăi, zî drept! Ai îmblat înăuntru sau ba? Zî cî nu-ț’ fac nimica!” Copilul din ce în ce mai panicat neagă cu vehemență. Tatăl, simțind că este mințit mai încearcă o ultimă dată: „Uăi, tu zî drept dacă ai îmblat! M-auz’?”
„Da, tăticu’, am văzut că nu mai merji ș-am încercat să-l reparăm noi”
„Cari noi, uăi! Cu cini l-ai desfăcut?”
„Cu Valodia, tăticu’…”
„Tu-ț ‘mnezăii mă-ti șî țâi șî lu Valodia!”
Nici nu vreau să mă gândesc cam ce-a avut de suferit puștiul acasă, dar nu vreau să mă gândesc ce-a pățit săracul Valodia!
Ei, asta a fost tot! Vă mai povestesc altă dată mai multe!
Ceau pa!