Vine Moșul la Personaj cu daruri Answear
Vine Moșul la Personaj cu daruri Answear

Vine Moșul la Personaj cu daruri Answear

Se apropie Moș Crăciun și una din grijile mele cele mai mari a fost aceea că nu știam ce să-i fac cadou Personajului. Pardon, nu știam ce să-i spui Moșului să-i aducă cadou Personajului. Trebuie să fac ceva cu asta. Mereu uit că peste tot în jurul meu sunt copii. Spre norocul meu am reușit să aflu ce cadou trebuie să caute Moșul. Aproape m-am dat de gol, însă a meritat.

@unaaltacucostica

Cat de usor ii poti face treaba Mosului si sa alegi cadouri cu @answear ? Vezi in articolul de pe blog #answear #superblog #unaaltacucostica #costica #haine #clothing #craciun #cadouri #personajul #personajulluicostica @Personajul.lui.Costica

♬ sunet original – Una-alta Cu Costică

Vă dați seama că intenționat l-am dus cu gândul spre îmbrăcăminte pentru că aveam deja în minte locul perfect de unde să-i cumpăr cadoul perfect. Prietenii de la Answear.ro au aici: https://answear.ro/c/copii o grămadă de produse absolut minunate din care puteți alege pentru cadourile copiilor.

sursă:answear.ro

Întotdeauna am considerat că îmbrăcămintea este cel mai facil cadou de cumpărat. Când nu știi ce să faci, cumperi un articol de îmbrăcăminte. Poate asta mi se trage din faptul că ani la rând găseam sub brad sau primeam la diverse ocazii articole de îmbrăcăminte. Însă este adevărat. Chiar și dacă nu nimerești mărimea, culoarea sau modelul dorit, cel care primește cadoul are posibilitatea să schimbe articolul pe unul potrivit. Bineînțeles, asta dacă ai partenerul potrivit atunci când începi cumpărăturile pentru cadouri. Spre exemplu, pentru cadoul Personajului eu am decis să caut haine pentru băieți pe Answear.ro. Mi-a fost ușor să-i aleg pe ei când știu că dacă nu-i place cadoul, la ei îl poate returna cu ușurință și să-și comande unul pe placul lui. Dar sunt singur că nu va fi cazul. Am înțeles perfect ce-și dorește.

Acum, cu toții știm că adulții mai apelează la astfel de „smecherii” când vor să-i facă pe cei mici să ia decizii care să și creadă că sunt ale lor, însă pe cuvânt vă spun, povestea pe care i-am spus-o este adevărată. Toată copilăria mea cadourile de sub brad erau numai haine. N-am trăit într-o familie cu mulți bani, deci nu-și permiteau ai mei să mă îmbrace în fiecare zi cu ceva nou. Și copil năzdrăvan cum eram, cam ieșeam destul de repede din haine. Una-două le rupeam. Așa că mama a trebuit să dezvolte abilități de croitoreasă și să-mi cârpească muulte din articolele de garderobă. De Crăciun însă, renunța la ac și ață și-mi cumpăra haine noi. Atâta cât se putea.

Și uite-așa am crescut mare și am ajuns să fac și eu pentru Personaj ce făceau părinții mei pentru mine. Dar ce să fie? E clar! Mi-a zis că vrea fular și căciuliță, dar parcă Moșul ar vrea să aibă în sac și altceva pentru el.

sursă: Answear.ro

Căciula i-am ales-o deja. E Vans căciulă copii albastră. Îmi place culoarea și știu că și el se dă în vânt după albastru. Și bineînțeles că o voi asorta cu un fular pe măsură. Însă nu e suficient. A fost băiat cuminte tot anul și m-a ajutat la toate proiectele, a făcut treabă atât de bună la filmări… trebuie să-i aducă Moșul și altceva.

sursă: Answear.ro

Dacă-mi seamănă cât de cât cred că o să aprecieze lucrul la care m-am gândit. Țin minte că în vremea copilăriei mele îmi doream cu foarte mare pasiune să am haine cu personaje din desene animate. La vremea aia nu se găseau în magazinele din România foarte multe. Majoritatea se găseau prin magazinele second hand și de cele mai multe ori nici măcar nu aveam acces la ele pentru că la cât de vânate erau, le cumpărau vânzătoarele direct. Nici nu mai ajungeau pe raft. Dar, Doamne cât muream de invidie când vedeam câte un copilaș mergând pe stradă într-un hanorac cu Mikey Mouse, cu Captain Planet sau cu Scooby Doo. (Nu râdeți! Ăștia erau eroii perioadei). Așa că i-am cumpărat i-am scris Moșului să-i cumpere Personajului un hanorac Name It bluză copii gri cu Mickey Mouse pe el. De cum l-am văzut mi-am dorit să fiu din nou copil, dar să am banii de azi și să mi-l cumpăr mie. Bine, vă dați seama că o să-l caut în secțiunea pentru adulți, nu? Că doar n-o să-l las pe Personaj să poarte de unul singur ceva atât de cool.

sursă: Answear.ro

Lista rămâne deschisă. Mai am doar câteva zile la dispoziție s-o definitivez și să i-o trimit Moșului, așa că să trebuiască să mă gândesc foarte bine ce vreau să mai găsească sub brad. Oscilez între o geacă și o pereche de ghete, dar încă nu-s decis. Mamă, dacă aș mai găsi pe undeva adidașii ăia absolut minunați cu leduri în tălpi pe care îi aveam când eram copil, pe cuvânt că i-aș lua fără să stau pe gânduri. Pe cât de tare mi i-am dorit când eram copil, pe atât de repede i-am stricat atunci când i-am primit. Serios! Nu cred că ați văzut vreodată copil care pe 25 decembrie să se bucure că a primit adidași cu luminițe, să se culce încălțat cu ei, iar pe 26 să-i strice, să scoată ledurile din tălpi și să încerce să le alimenteze la priza cu 220V. Aia a rămas cea mai mare sperietură pe care am tras-o. Niciuna n-a reușit să o egaleze măcar…

Articol scris pentru proba nr 20 din Superblog 2022, probă sponsorizată de:

Answear.ro

Un comentariu

  1. Pingback:Proba 20. Ce haine ți-ai fi dorit să primești de Crăciun, în copilărie?

Lasă un răspuns