Violonista de la Auschwitz – audiobook de la VOXA

@unaaltacucostica

#unaaltacucostica #costica #tiktokromania #foryou #foryoupage #superblog #superblogger #voxa #audiobook #carti #asculta #ebook #app #go

♬ sunet original – Una-alta Cu Costică

Nu sunt mare cititor de cărți. Recunosc. Spre deosebire de prietenii mei eu nu citesc nici măcar 10% din numărul de titluri care le trec prin mâini anual. Însă, atunci când îmi pică o carte care mă captivează, care îmi stârnește interesul, cu greu o mai las din mâini și simt nevoia de a o devora pur și simplu.

Din păcate, de cele mai multe ori mi-e imposibil să citesc acele cărți așa cum mi-aș dori și sunt nevoit să fac pauze dese pentru muncă și pentru celelalte activități, pentru citit rămânându-mi, practic, doar ora de dinainte de culcare în fiecare seara. Puțin… mult prea puțin pentru mine atunci când o carte îmi intră la suflet. De obicei, când se întâmplă să găsesc o carte de care să mă îndrăgostesc, rămân în urmă tare cu celelalte activități pentru că îmi direcționez o grămadă de ore către citit, privându-le pe celelalte de timpul necesar.

Acum că v-am zis asta, vă imaginați cam ce s-a întâmplat în sufletul meu când am descoperit cartea „Violonista de la Auschwitz” de Ellie Midwood. Cum spune englezul sau americanul: „My heart just skipped a beat.” M-am îndrăgostit in prima fracțiune de secundă de ea încă din titlu. Sunt un împătimit al cărților cu și despre Holocaust, Al II-lea Război Mondial și toate chestiile conexe cu aceste evenimente așa că, de fiecare dată când îmi nimerește în mână o carte care tratează aceste subiecte sunt gata. Topit, fiert la foc mic.

Cine este Violonista de la Auschwitz?

O să vă povestesc puțin, foarte pe scurt, despre carte ca să înțelegeți de ce mă emoționează tot ce este legat de aceste subiecte.

Eroina cărții este Alma Rosé o violonistă de origine evreiască din Viena (Austria), fiica unui violonist celebru de la Opera din Viena și care, în încercarea de a-și creea un nume dincolo de cel al tatălui faimos a plecat pe propriul drum și și-a înființat de la zero o orchestră de femei cu care cutreiera Europa anilor 1940 și cu care încânta publicul de peste tot. La fel ca alți mulți evrei a fost arestată în Viena ocupată de naziști la sfârșitul anului 1942 și după ce a stat o perioadă în lagărul provizoriu de la Drancy a ajuns în lagărul Auschwitz – Birkenau din Polonia, lagăr de epurare.

Doar norocul a făcut ca Alma să fie remarcată de responsabila lagărului de femei și să fie numită capul orchestrei de femei de la Birkenau. Printr-un curaj de neconceput pentru acea perioadă și acel loc, Alma reușeste să-i convingă pe oficialii lagărului să ofere condiții mai bune de trai membrelor orchestrei, orchestră pe care a și mărit-o de la 20 la 40 de suflete (în ideea de a salva cât mai multe tovarășe de suferință de la selecțiile zilnice în care deținuții erau uciși cu sadism).

Pe lângă condițiile privilegiate Alma obține pentru orchestră și alte favoruri. Cum ar fi un pian, haine noi, dreptul la un duș zilnic, săpun, rații duble de mâncare, spălarea hainelor săptămânal și multe altele. Lucruri care în normalitatea lor, acolo la Auschwitz, făceau diferența dintre viață și moarte.

În scurt timp devine nu doar protejata șefei lagărului de femei, dar și a ofițerilor de cel mai înalt rang de la Auschwitz. Este atât de apreciată și influentă încât își permite să cânte împreună cu orchestra pe care o conducea inclusiv muzică compusă de muzicieni evrei, faptă strict interzisă pe teritoriul Germaniei naziste și în toate țările ocupate de naziști.

Tot la Birkenau îl cunoaște și pe Miklós, un pianist maghiar extrem de talentat de a cărui muzică se îndrăgostește pe loc. Mai târziu cei doi vor dezvolta și o relație intimă și vor colabora la pregătirea orchestrei de fete și la cântările organizate în interiorul lagărului. Însă, după ce Ungaria a întors armele împotriva naziștilor, a venit ordinul de a fi exterminați toți maghiarii din toate lagărele de concentrare. Astfel că Miklós cade victima atrocităților din lagăr iar povestea de iubire dintre cei doi ajunge la final.

La scurt timp Alma își găsește și ea sfârșitul, plecând la cele Sfinte nu înainte de a fi obținut promisiunea solemnă a conducătorilor lagărului că nu se vor atinge de femeile din grupul muzical pe care îl crease. Promisiune care a fost și respectată în mare parte. Majoritatea femeilor din blocul muzical au supraviețuit și au părăsit lagărele pe picioarele lor după terminarea războiului.

După multe peripeții între gardurile de sârmă ghimpată și electrificată ale lagărului, pe 5 aprilie 1944 Alma Rosé pleacă dintre cei iubiți ca o eroină care a salvat vieți și care printr-o voință de fier a impus omenia în rândurile paznicilor de la Auschwitz – Birkenau.

Când să mai și citești dacă timpul e atât de scurt?

Ei bine, da! Acum că v-ați făcut o idee despre carte vă dați seama că nu o puteam lăsa din mână. Pur și simplu nu puteam. Dar eram obligat. Munca și proiectele în care sunt implicat erau pe poziții mult mai importante decât pasiunea mea pentru carte. Așa că a trebuit să gândesc „outside the box„.

De ce nu Audiobook?

Exact! De ce nu audiobook? Obișnuiesc să ascult podcasturi atunci când sunt pe drum. Fac naveta cu autobuzul, iar în acea oră cât durează drumul casă-muncă-casă îmi umplu timpul cu diverse podcasturi. Așa mi-a venit ideea. Știam că există audiobook-uri deja. Cărți narate de diverse persoane. De ce să nu înlocuiesc podcastul cu audiobook-ul?

Timp să citesc nu am. Chiar nu am! Dar în acea oră când mă deplasez de acasă până la muncă și înapoi, am timp berechet. Urechile mele nu muncesc atunci. Nu prea mult. Au doar datoria să fie atente și să mă anunțe dacă apare vreun pericol. În schimb… sunt libere.

Așa că după ceva căutări am descoperit VOXA, aplicația perfectă pentru ceea ce am eu nevoie. Cărți la purtător în format audiobook și e-book. Raiul! Frumos organizate pe diverse categorii, de la Dezvoltare personală la Romance sau Povești de noapte bună, o grămadă de cărți abia așteptau să fie ascultate (sau citite). Bine, de fapt eu abia așteptam să le ascult și să le citesc, dar licență poetică… Printre ele, la categoria Literatură, am găsit-o și pe ea. Pe Violonista de la Auschwitz. Fericire!

Cum e să citești asculți audiobook?

Experiența audiobook-ului este pe atât de interesantă pe cât se spune. Vă spuneam că pentru mine timpul este o mare problemă și că atunci cât vreau să strecor câte o carte în program trebuie practic să amân alte proiecte pentru a face loc cititului.

Ei bine, cu audiobook-ul nu mai ai problema asta pentru că în timpul zilei sunt atâția timpi morți pe care nu-i valorifici în mod normal și pe care-i poți umple fix cu… un audiobook. Drumul de acasa la muncă și înapoi, pauza de masă, atunci când aștepți la rând să-ți plătești o factură sau când te afli în locul ăla în care intră o singură persoană… (hai să nu fim ipocriți, toți folosim telefonul mobil când stăm acolo. De ce să nu-l folosim ascultând un e-book?)

Cu audiobook-urile inventezi timp, nu economisești timp

Mă găsisem la un moment dat în situația în care îmi doream să „ascult mai repede” cartea pentru că se apropia stația unde trebuia să cobor și-mi părea rău că trebuia să opresc ascultarea, să-i pun semn de carte și să aștept câteva ore până puteam din nou să dau „play”. E deranjant să oprești ascultarea în mijlocul capitolului. Dar în Voxa este soluție și pentru asta. Mărești viteza redării și gata! Asculți mai repede! Cărțile pot fi ascultate în Voxa cu până la de două ori viteza normală. Ceea ce înseamnă că per total, asculți o carte de două ori mai repede. Cool, nu?

Vocile care sunt împrumutate pentru audiobook-uri sunt dintre cele mai relaxante și plăcute. În România artiști ca Stela Popescu, Oana Pellea, Maria Radu sau Cristina Stanciulescu (vocea de la Violonista de la Auschwitz) au citit și înregistrat sute de audiobook-uri pentru ca noi să ne bucurăm de o metodă mai rapidă de citit.

După o carte ascultată într-un timp record, timp pe care n-aș fi putut să-l găsesc în condiții normale decât dacă aș fi renunțat la alte activități, am constatat că atunci când asculți audiobook inventezi timp, nu economisești timp. Pur și simplu descoperi o grămadă de ferestre în care chiar poți să-ți pui căștile în urechi și să mai asculți un capitol-două, ferestre pe care atunci când citești pur și simplu nu le poți utiliza. Sau le poți utiliza mai greu.

Iar la final de zi, când ești acasă în pat, în jumătatea aia de oră de dinainte de a adormi, îți dai seama că abia acum poți spune că ai avut o zi plină…

Articol pentru proba nr 9 din Spring SuperBlog 2022, probă sponsorizată de: