Înainte de a începe orice, vreau să vă explic ce înseamnă un anumit cuvânt pe care îl voi folosi foarte mult în acest articol. Este vorba despre „ghivănele”. Pare amuzant, nu? Este! Ghivănelele sunt acele cadouri, atenții, materiale promoționale pe care un brand le oferă clienților, potențialilor clienți sau partenerilor lor. Numele vine cumva de la englezescul „give”, românizat puțin. Sunt extrem de utilizate în retail, unde marile branduri de electronice/electrocasnice, și nu nu doar ei, le oferă vânzătorilor fie în timpul unui training, fie la o vizită scurtă prin magazin și au ca scop crearea unei legături între vânzător și brandul respectiv. De obicei ghivănelele sunt pixuri, agende, USB-uri, brichete, brelocuri sau alte accesorii de genul ăsta. Mai rar, aceste ghivănele pot lua forma unui tricou, o șapcă, un rucsac, sau alte chestii similare.
Deși, tehnic, tot în aceeași categorie sunt și cadourile electorale, pe acelea nu le considerăm ghivănele, și dacă ne mai întâlnim o să vă spun și de ce.
Și acum că v-am pus în temă și v-am explicat lucrurile de mai sus, întrăm în temă:
Cât de importante sunt ghivănelele?
În relația brand-client sau brand-partener/vânzător ghivănelele joacă un rol destul de important. Creează o legătură între cele două părți. Cunoscând ceva mai bine aspectul, voi vorbi despre relația dintre brand și vânzător. Atunci când un brand oferă unui vânzător (partener) ghivănele nu speră că brusc îi vor crește vânzările în magazinul respectiv. Este conștient că un pix ori un șnur pentru ecuson nu fac minuni. Însă, făcând acest gest, stabilește o oarecare relație amicală cu acel om. Câștigă un partener în magazin. Toată lumea știe că lucrurile merg mai bine când parteneriatul este patronat de sentimente de prietenie. Mai important, prin ghivănele va avea parte de puțină expunere cu ajutorul vânzătorului și obține o atenție să zicem sporită din partea acestuia pentru produsele acelui brand. Va așeza marfa mai des, se va asigura că nu e praf pe produs, că funcționează și că are o vizibilitate bună pentru client.
Calitate sau cantitate?
Deși unii preferă să investească o sumă cât mai mică pe acest segment de marketare și să producă o cantitate cât mai mare de produse promoționale, sacrificând calitatea acestora, cel mai indicat ar fi să opteze pe niște ghivănele de calitate. În primul rând este vorba despre impresia pe care i-o lași partenerului sau clientului. Dacă-i pui în mână un pix de 30 de bani, prost făcut peste care ai aruncat un sticker cu numele firmei tale nu doar că vei fi cheltuit niște bani degeaba, pe niște cadouri nașpa, dar mai mult ca sigur îți vei și strica imaginea în fața persoanelor pe care îți doreai să le impresionezi. E ca și cum te-ai duce la prima întâlnire și i-ai duce fetei o garoafă ofilită ca să-ți rămână mai mulți bani pentru cină.
Atunci când acorzi atenție calității produselor promoționale, răspunsul din partea celor către care se adresează aceste mici cadouri va fi unul mai mult decât pozitiv. Vor fi încântați și aveți mai multe șanse să obțineți efectele pe care ați mizat. E adevărat, ghivănelele vor ajunge la un număr mai mic de persoane, dar nu întotdeauna mai mult e mai bine. Și, în plus, un număr mai mic de materiale promoționale s-ar putea să-ți permită să abordezi situația ceva mai inedit, dar despre asta o să-ți povestesc mai târziu.
Idei de ghivănele
E timpul ca firmele să renunțe la clasicele pixuri pe care le oferă clienților sau partenerilor. Sunt atât de banale încât nu mai reprezintă nimic. Sunt oameni care au acasă borcane pline cu pixuri de toate națiile pe care nu le folosesc niciodată. Eu sunt unul dintre ei. Dacă vrei să oferi instrumente office, fă-o cu stil. Nu e suficient să-ți imprimi logo-ul firmei pe cel mai ieftin pix. În primul rând gândește măreț. Fă-l pe om să exclame „Ooo!” când privește cadoul ăla. Fă-l să și-l dorească! În zilele noastre toți au un telefon mobil. Pixurile care au și funcție de touch pentru ecranele tactile sunt din ce în ce mai „la modă”. Nu-ți pune logo-ul pe orice flecușteț. Alege materiale durabile, de calitate. Sau, nu! Alege pixuri făcute din materiale biodegradabile. Arată-i clientului sau partenerului că te gândești și la natură. Așa, după ce nu-l mai folosește, nu-și va face griji că participă la poluarea planetei. Sau poate te orientezi spre bambus, un material care-i conferă pixului o eleganță desăvârșită.
Office-ul însă, nu înseamnă doar pixuri. Ghivănelele pot fi gândite pe categorii, nu? Unele care se potrivesc echipei de vânzări, altele pentru contabili sau pentru munca de birou în general, ba chiar poți crea mici atenții chiar și pentru cei care-și petrec ziua de muncă pe drumuri. Exemplu: Biroul de la muncă al unui om este, uneori, dezordonat. Agende, foi, telefon mobil, cutia de pizza de la prânz și o grămadă de monezi aruncate prin suporturile de pixuri, pe sub tastatură sau prin sertare. Oferă-i omului ăla o pușculiță simpatică în care să-și adune mărunțișul. Îți garantez că va aprecia pe deplin micul cadou și-l va folosi pentru mult timp.
Lasă pixurile pe seama șefului lui. Probabil are deja o duzină și nu știe ce să mai facă cu ele. Tu poți să-i vii în ajutor cu suportul în care să pună toate pixurile alea. Și uite-așa, promovându-ți brandul, ajuți un om să-și țină organizat locul de muncă. Dacă respectivul este un buyer al unui magazin, de exemplu, s-ar putea ca în timpul economisit având un birou îngrijit și nefiind nevoit să răscolească peste tot după nu știu ce act, să mai plaseze o comandă pentru produsele tale. Ce zici? Nu-i așa că te-am pus pe gânduri? Vezi că sunt cadouri care pot să încânte cu adevărat un partener? Trebuie doar să fii puțin mai creativ, să ieși din rutină și să lași în urma ta vechile obiceiuri.
Ghivănelele pot fi și pentru angajații tăi! Și îi poți răsfăța în nenumărate moduri. Ai o echipă mobilă care se plimbă de colo-colo prin țară căutând noi contracte? Ai putea să le dai umbrele sau brelocuri ca să nu-și piardă cheile. Dar ce spui dacă ai ieși puțin din zona de confort? Spre exemplu, ai putea să te orientezi spre cadouri din zona Tehnologie & Accesorii. Fii alături de ei! Imaginează-ți că unul din băieții tăi merge la o întâlnire importantă și trebuie să impresioneze un viitor partener. Își scoate din rucsac laptopul, îl conectează la boxa portabilă imprimată cu logo-ul firmei voastre pe care i-ai dat-o la ultimul Crăciun ( pe lângă prima în bani 🙂 ) și-și începe prezentarea. La final, descarcă informațiile pe un memory stick pe care ai gravat numele firmei tale, stick pe care-l înmânează viitorului partener. Dar nu orice stick! Unul care poate fi securizat cu ajutorul amprentei digitale. Impresia pe care i-o lasă acelei persoane după ședință? Sunteți o firmă serioasă care investește în siguranța informației, lucru care dă bine oricând.
Și acum, dacă tot vorbim de echipa ta, îți mai amintești că mai devreme îți spuneam că mai puține materiale promoționale s-ar putea să-ți permită să abordezi situația mai original? Gândește-te la lucrurile pe care oamenii tăi le folosesc. Probabil o să oferi aceeași boxă mai multor angajați. Sau același stick de memorie, același powerbank. Nu te limita la a imprima numele firmei pe ghivănele. Firma ta înseamnă oamenii tăi. Personalizează-le cadourile scriindu-le numele lor pe produse. Pentru că ei sunt importanți pentru tine. Arată-le asta! Ei sunt parte din firma ta.
Concluzii
Acum că te-am făcut să uiți de învechitele cadouri pe care toți le folosesc și care plictisesc pe toată lumea, e timpul să tragem câteva concluzii și să-ți dau niște ultime sfaturi:
- acordă atenție calității cadourilor pe care le oferi, indiferent de persoanele cărora se adresează ele.
- nu-ți fie frică să riști. Un cadou diferit este un cadou de care cineva își va aminti. Ieși din tipar. Fii original!
- cadouri personalizate pentru angajații tăi. Arată-le că le prețuiești munca și că pentru tine sunt ca o familie.
- adaptează cadourile în funcție de situație. Pont: Înainte de a decide ce cadouri să oferi unui grup de persoane, fă-ți temele. Informează-te! Încearcă să înveți cât mai multe despre ei și decide ce cadouri să le faci în funcție de profilul fiecărei situații.
- oferă mereu givănele „Ooo!”, lucruri care nu doar să impresioneze prin prezentare, dar care să fie și utile pe o perioadă îndelungată.
Dacă urmezi toate sfaturile astea, garantat vei avea parte de satisfacție și relațiile tale de muncă se vor îmbunătăți pe toate planurile. Clienții vor fi mai deschiși către produsul tău, partenerii/vânzătorii te vor aprecia și-ți vor da o mână de ajutor în procesul de vânzare, iar viitorii parteneri vor alege să lucreze cu tine fără îndoială.
Ghivănele sunt! Idei să ai!
Articol pentru proba nr 7 din Spring SuperBlog 2020, probă sponsorizată de
Today Advertising
Pingback:Proba 7. Salvează lumea de cadourile promoționale nașpa!