Lecții de istorie la mare

     Una caldă, una rece. Cam așa e planul concediilor noastre. Un an la mare, la căldură, la soare, la plajă și un an la munte, la răcoare, la relaxare și aer curat. Ei, anul ăsta a venit rândul mării. Cum suntem român veritabili (fără prea mulți bani, adică), marea noastră este de fiecare dată Marea neagră. Doar stațiunile diferă. Mai un Costinești, mai un Eforie, anul ăsta planul este să ne oprim în Mamaia. Stațiunea e frumoasă, curată, plină de tineri frumoși, oferta turistică e extrem de generoasă, unde mai pui că aici se întâmplă toate chestiile mișto de pe litoralul nostru.

     Ca orice români simpli, am ales trenul ca să ajungem la mare. Nu pentru că nu ne-am permite un plin de benzină până la mare ci pur și simplu pentru că n-avem niciun chef să avem și grija „bolidului” pe durata concediului. Unde parcăm, cum intrăm pe străduța aia, să nu ne spargă cineva geamul să ne fure casetofonul etc. (mare bolid, o amărâtă de Solenza din ’04). Și unde ajunge trenul când mergem la mare? La Constanța, normal!

     Pentru necunoscători, Constanța e gara aia în care coboară zecile de mii de turiști din tren și se împrăștie care-ncotro spre stațiunile din nord sau sud. Nimic mai mult. Însă, pentru ceilalți, cunoscătorii, Constanța este orașul ăla care are în spate peste 2500 de ani de poveste, care a fost modelat de o grămadă de culturi diferite. Recunosc umil că, până acum și eu am privit orașul ca pe halta în care schimb trenul pe autobuz și-mi văd de drum mai departe, dar anul ăsta ne-am gândit că am putea să zăbovim puțin prin zonă să cunoaștem și noi măcar un crâmpei din istoria frumoasă a orașului. Tot ne-am cazat la doi pași de el, la Hotelul Aurora din Mamaia care-i, practic la intrarea în stațiune, ar fi păcat să nu profităm de proximitate și să nu luăm la pas câteva obiective turistice din Constanța. Pe la o amiază, așa, când soarele arde și carnea de sub piele, după un prânz copios,  o bere rece și nițică distracție la piscina hotelului, am putea pleca într-o plimbărică spre oraș. Mai ales că n-am venit cu copiii. (Bine, n-am veni cu ei pentru că încă nu-i avem că, de’: „să-i lăsăm să se mai cunoască„.)

     Una peste alta, în drumul nostru plimbarea noastră având ca scop vizitarea a cât mai multe atracții din Constanța, ne-am oprit prima dată la Parcul Arheologic Constanța. Am

trecut de atâtea ori pe lângă el cu autobuzul când mergeam grăbiți spre Mamaia și niciodată nu ne-am aruncat privirea spre el. Singurul lucru pe care îl remarcam de fiecare dată era acea hartă a așezărilor antice din Dobrogea. De data asta am luat la pas aleile încadrate frumos, cu gust de vase antice din ceramică și coloane ale vechilor așezări din vremea romană și am admirat cu plăcere fiecare bucățică din istoria orașului. Ne-am oprit pentru câteva momente pentru un sărut romantic sub porțile de intrare în cetate din care, din păcate n-a mai rămas decât o bucată de zid roman. După ce am admirat și ruinele vechiului Turn al Măcelarilor, construcție refăcută sub domnia împăratului Iustinian, ne-am continuat vizita prin istoria Constanței.

     Deși eram deja extenuați de atâția kilometri parcurși prin oraș sub soarele arzător, am rezistat eroic gândului de a ne întoarce la hotel. Barul piscinei și ideea unui coktail răcoritor aproape ne stricase planul însă am reușit să ne ținem tare. Bineînțeles, cu promisiunea că odată întorși în Mamaia vom savura o cină copioasă în restaurantul hotelului după care, program de leneveală pe plaja care se întinde absolut minunat la doar câțiva pași de complexul hotelier. Îmi venise o idee s-o provoc și la o plimbare pe promenadă, dar n-am mai îndrăznit. Chiar și pentru mine ar fi fost, deja prea mult.

     Cu planurile pentru seară deja făcute, ne îndreptam cu pași vioi spre un alt punct important al orașului: Edificiul Roman cu mozaic. Auzisem atât de multe lucruri despre frumusețea și istoria locului, dar niciodată n-am binevoit să-l vizitez. Acum îi venise

rândul. Făcând parte din rămășițele vechiului oraș Tomis, complexul din Piața Ovidiu a devenit cunoscut abia la jumătatea secolului trecut când a fost descoperit întâmplător în timpul unor lucrări din piață. Istoricii spun că plăcile de mozaic din marmură și piatră naturală care decorează podeaua sălii au fost montate tocmai pe la sfârșitul secolului III. Nu știu, sincer care era utilitatea acestui loc pe vreme aceea, dar judecând după poziționarea lui, îmi pot imagina o marea de oameni, comercianți și clienți fremătând pe dalele mozaicate, vânzând și cumpărând bunătățile aduse de peste mări. Frumusețea locului este dată tocmai de plăcile colorate alb, negru, verde, roșu sau crem, așezate minuțios. La exterior, ca o ramă luxoasă, plăcile iau forme de iederă și alte modele pe care n-am reușit să le deslușesc. La interior, ca un tablou frumos așezat în acea ramă, creatorii covorului de mozaic s-au jucat cu diverse forme geometrice care, mai mult ca sigur, la acea vreme, interpretau diverse motive.

     Obosiți și amețiți după ce ne-am chinut să numărăm plăcile încastrate în mortar (Nu întrebați, așa suntem noi, mai ciudați. Ne vin cele mai ciudate idei), am decis să ne întoarcem, totuși la hotel. Nu are rost să vă mai spun că n-am mai avut putere nici pentru cină, nici pentru leneveala pe plajă. Am luat liftul până la ultimul etaj unde suntem cazați și ne-am aruncat imediat în patul moale (doar pentru 5 minute) unde-am adormit buștean. E clar! Suntem bătrâni dacă nu reușim să ducem o astfel de zi până la final!

Nu-i bai! Mâine o luăm de la capăt. Cu alte vestigii, cu alte obiective, cu alte frânturi din istoria Constanței. Dar până mâine… noapte bună!

Articol pentru proba nr 12 din Spring SuperBlog 2018, probă sponsorizată de              Hotel Aurora Mamaia